O pană masivă de curent s-a produs vineri, în jurul orei 13.00, în București, fiind afectate mai multe cartiere, din trei sectoare, dar și localități din județul Ilfov. Chiar și clădirea Guvernului a rămas fără electricitate. Pana de curent a durat aproape jumătate de oră.
Din această cauză ar fi fost afectate și stațiile de pompare a apei în sectorul 6. Adică, cetățenii au rămas și fără curent, și fără apă. Nici semaforizarea nu a mai funcționat.
Curentul a fost întrerupt în cartierele din sectoarele 1, 5 și 6, precum Drumul Taberei, Militari, Rahova, Giulești, Crângași, Gara de Nord, Victoriei, Ion Mihalache, Domenii, Aviatorilor, Bucureștii Noi.
Problemele de alimentare cu energie electrică ar fi fost cauzate de o avarie în rețeaua Transelectrica, la stația de transformare Domnești. Compania urmează să ofere mai multe detalii.
UPDATE Transportatorul național Transelectrica susține că avaria a durat o oră și s-a produs în timpul realizării unor manevre în cadrul lucrărilor de retehnologizare la stația Domnești. Compania a declanșat o investigație pentru stabilirea exactã a cauzelor și a condițiilor în care s-a produs incidentul.
Avaria a avut loc la ora 12.47, în Stația 400//110/20 kV Domnești. Manevrele de realimentare au început imediat după producerea incidentului și au fost finalizate cu succes în aproximativ 60 de minute, susține Transelectrica.
Compania spune că Stația Domnești este în proces de retehnologizare. "Suntem convinși cã prin investiția realizatã riscul producerii unor astfel de incidente va scădea semnificativ", afirmă Transelectrica.
Staţia Electrică de Transformare 400/110/20kV Domneşti reprezintă un important nod energetic al Reţelei Electrice de Transport din zona metropolitană a Capitalei, asigurând alimentarea unei părţi semnificative a consumului Municipiului Bucureşti.
Retehnologizarea ar trebui finalizată în octombrie 2020 și costă circa 144 milioane lei.
Transelectrica se află acum în subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG).
Pene mari de curent în București au mai avut loc în lunile octombrie și noiembrie 2017. Pe 1 noiembrie 2017, au fost afectate cartierele Tei, Colentina, Calea Mosilor, Dacia, Andronache, Pipera, Dorobanti. Cu o săptămână în urmă, avusese loc o altă pană de curent în București, după deteriorarea unui echipament de înaltă tensiune la stația Fundeni. Atunci au ramas fără curent până la 20 de minute cartierele bucureștene Obor și Fundeni, precum și o parte din localitățile Otopeni, Afumați și Fundeni.
O altă pană majoră a avut loc pe 12 februarie 2012, când au rămas fără curent cartierele Titan, Obor, Pipera si Timpuri Noi.
Mai important este să ai curent electic atunci când îți trebuie decât să te orientezi pe energie din surse regenerabile, pe care nu poți pune bază că sunt disponibile atunci când îți trebuie. Cel mai sigur energie nucleară, petrol și gaze. Aceasta până se va descoperi ceva mai bun.
Unitatea demo functioneaza deja. Acasa la aia care au inventat industria.
Nu ma mai simt in siguranta in Romania !
Mi se pare o vulnerabilitate mare a sistemului.
Deci a ramas Enel fara electricitate ... de toata jena ... Bine ca mai mergeau inca antenele de telefonie.
Am mai comentat pe tema asta, chiar am formulat o întrebare ministrului de resort care răspunde că prețul energiei s-a diminuat, dar ăla e prețul cu care e cumpărată energia de furnizori, nu și prețul facturat.
Asta că să știm în ce țară trăim.