Cererea de energie electrică a început să crească, însă ar putea exista probleme pe zona de distribuție, din cauza lipsei investițiilor, a declarat Bende Sandor, președintele Comisiei Industrie și Servicii din Camera Deputatilor, în cadrul unei conferințe organizate de Oxygen Events pe tema schimbărilor climatice. În opinia acestuia, pe partea de transport gaze naturale și energie electrică au început să fie făcute investiții destul de mari, însă nu și în zona de distribuție.

Bende SandorFoto: AGERPRES

"Indiferent de care distribuitor vorbim, toți au aceeași problemă", a precizat șeful Comisiei Industrie și Servicii din Camera Deputatilor. Acesta a mai afirmat că sunt investiții care durează mult, ani de zile, începând de la autorizarea lucrărilor până la finalizarea lor. "Dacă dorim peste 5 ani să avem o investiție palpabilă, atunci trebuie să începem să lucrăm", a mai afirmat Bende Sandor.

Potrivit deputatului, lipsa investițiilor în domeniul distribuției, atât a energiei electrice, cât și a gazelor, acum a început să iasă la iveală. Distribuitorii au probleme în racordarea consumatorilor care vor să fie și prosumatori.