Autoritatea Națională de Reglementare în Energie a aprobat decontarea unei sume de peste 20,5 miliarde de lei către furnizorii de electricitate și gaze naturale, în baza legislației privind plafonarea facturilor din perioada noiembrie 2021 - iulie 2023.

Prețul la electricitateFoto: Jonathan Raa/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cea mai mare sumă, de 10,4 miliarde de lei, reprezintă deconturi în urma plafonării facturilor clienților noncasnici (firme) în perioada aprilie 2022 - iulie 2023, iar 7,3 miliarde de lei sunt pentru facturile consumatorilor casnici (populație).

Restul sumei reprezintă regularizări aferente perioadei noiembrie 2021 - aprilie 2022.

Față de mijlocul lunii august, suma totală aprobată de ANRE spre decontare a crescut cu 1,7 miliarde de lei.

Ca urmare a creșterii prețurilor la electricitate și gaze, autoritățile au decis plafonarea facturilor românilor începând cu noiembrie 2021.

Acum, însă, între specialiști și factorii de decizie au început discuții privind modul optim de a reveni la piața liberă, astfel încât consumatorii să nu resimtă un șoc.

Citiți aici ce variante sunt luate în calcul: Subvențiile la energie au costat 3,5% din PIB-ul României. Autoritățile caută soluții pentru a liberaliza piața din nou, însă de la primăvară