În replică la acuzațiile aduse de ANPC, care a amendat compania pentru prețurile mai mari decât cele stabilite prin lege, Enel Energie spune că legislația din domeniu, deși a fost schimbată de 20 de ori în ultimii doi ani, nu acoperă toate situațiile apărute în activitatea de furnizare. În plus, compania acuză instituțiile statului de incoerență, precizând că ANRE, reglementatorul din domeniu, nu a sesizat vreo încălcare a legii.

ENELFoto: AGERPRES

Aceasta după ce, anterior, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că a amendat Enel cu 1% din cifra de afaceri, adică 52 de milioane de lei (10,4 milioane de euro) pentru faptul că furnizorul de energie a facturat consumul clienților la un preț mai mare decât cel stabilit prin lege.

Citiți aici ce nereguli a găsit ANPC.

"Enel Energie a acordat o deosebită atenție aplicării măsurilor legislative privind sprijinul clienților de energie, adoptate de către autorități în ultimii ani pe fondul creșterii prețurilor energiei la nivel european.

Astfel, echipele companiei au depus în ultimii circa doi ani eforturi semnificative și susținute pentru a implementa aproape 20 de schimbări ale sistemului de facturare a clienților, în vederea respectării repetatelor modificări de legislație primară și secundară în domeniul energiei.

Întrucât legislația la care facem referire, astfel cum a fost ea adoptată, nu acoperă toate situațiile apărute în activitatea de furnizare și particularitățile de consum ale tuturor clienților, în repetate rânduri am solicitat clarificări și am purtat discuții cu autoritățile care coordonează și reglementează domeniul nostru de activitate", spun reprezentanții Enel Energie, într-un răspuns transmis la solicitarea HotNews.ro.

Toate aceste demersuri au avut ca scop clarificarea modalităților de aplicare a diverselor acte normative sau prevederi apărute, pentru a asigura un tratament corect și echitabil al clienților.

În urma acestor discuții, au fost acceptate de către reprezentanții instituțiilor relevante pentru domeniul furnizării de energie electrică inclusiv modalitățile de aplicare a legislației în anumite situații rare, neprevăzute expres de lege.

În ceea ce privește situația de față, reprezentanții Enel Energie au fost informați de către ANPC asupra faptului că Autoritatea a primit un număr de 4 sesizări.

"Astfel, pentru clienții care au o citire sau autocitire a indexului în interiorul perioadei de facturare, pentru a determina consumul total se utilizează, conform prevederilor legale actuale, o medie zilnică de consum pentru perioada pentru care nu există citire. În cazul lunii februarie, care are un număr redus de zile, această medie este mai mare decât în cazul celorlalte luni, astfel că, pentru un număr extrem de redus de clienți, acest lucru a dus la trecerea în tranșa de consum următoare. În cazul multor sesizări în care existau dubii privind indexul, am stornat facturile și am aplicat prevederile favorabile clienților.

Aceste situații, deși cu frecvență deosebit de redusă, au apărut ca urmare a aplicării reglementărilor legale, iar instituțiile relevante din domeniul nostru de activitate nu au sesizat vreun aspect care să contravină acestora.

Cu regret constatăm că diverse instituții ale statului au interpretări diferite ale legislației și celorlalte prevederi aplicabile în domeniul energiei și nu ajung să coreleze activitățile lor, pentru a oferi claritate atât clienților, cât și companiilor din domeniu", explică Enel.

Compania nu a primit până în prezent decizia de sancționare, urmând ca, după ce va intra în posesia acesteia, să urmeze căile legale de contestare.

"Ne menținem angajamentul de a participa la toate consultările la care vom fi invitați, cu toate instituțiile relevante, pentru a obține coerență în aplicarea prevederilor legislative în continuă schimbare, pentru a asigura o relație corectă și transparentă cu clienții noștri. Contăm pe aceeași deschidere din partea partenerilor noștri instituționali, despre care considerăm că au aceleași obiective în vederea protejării clienților și ne rezervăm dreptul de a ne apăra, în sistemul juridic, de orice interpretare abuzivă a prevederilor legale", au mai spus responsabilii companiei de utilități.