În piața de energie, prosumatorii au fost împărțiți în două categorii: cei de bună credință, care își instalează panouri solare pe acoperiș pentru consumul propriu, și speculatorii, care își pun panouri mult peste consumul propriu, cu scopul de a vinde energia și de a face din asta o afacere. Recent, în Parlament a fost votată o lege care îi favorizează pe aceștia din urmă, iar beneficiile și scutirile fiscale de care ar fi trebuit să se bucure cei care își produc singuri consumul se extind și la cei foarte mari. Legea este acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis, iar Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) i-a trimis acestuia o scrisoare prin care îi cere să întoarcă legea în Parlament.

Casa cu panouri solareFoto: Smileus / Dreamstime.com

Una dintre cele mai mari probleme ale acestei legi este faptul că încalcă legislația europeană, mai exact Regulamentul european 943/2019 privind piața internă de energie. Noua lege locală prevede că sunt scutiți de dezechilibre cei cu putere instalată până în 900 kW, în timp ce regulamentul european spune că doar cei până în 400 kW pot beneficia de această scutire.

O instalație fotovoltaică de 900 de kW este mult mai mare decât cea necesară unui consumator casnic pentru consumul propriu și poate fi suficientă chiar și pentru o fabrică. Pentru o astfel de capacitate, investiția necesară se ridică la un milion de euro.

Spre comparație, pentru o casă se pretează o instalație, în medie, între 3 și 15 kW (15 kW înseamnă aproximativ 80 de metri pătrați de panouri).

În plus, mai spun furnizorii de energie, se încalcă principiul bicameralismului. Adică legea a trecut de Senat într-o formă și apoi a fost votată în Camera Deputaților în cu totul altă formă. Amendamentul privind scutirea de dezechilibre pentru cei până în 900 kW a fost introdusă în ultima ședință a Comisiilor economice din Camera Deputaților, în aceeași zi cu votul final.

Una peste alta, furnizorii spun că, inițial, vor trebui să suporte ei costurile cu dezechilibrele pe care le creează în rețea acești mari prosumatori, însă avertizează că vor transfera aceste costuri în prețurile pe care le va plăti toată lumea.

Ce spun furnizorii:

  • Este o activitate cu caracter speculativ, nefiscalizată, care beneficiază de subvenții încrucișate, încurajată de legislație fără să fie luate în calcul limitele tehnice ale rețelei. Toți ceilalți consumatori vor plăti prin prețul final toate aceste beneficii de care se bucură marii prosumatori.
  • Pentru speculatori, este un basm. Cer bani să-și pună panouri, apoi își pun de cinci ori necesarul și așteaptă să facă bani doar uitându-se la soare. Deja își fac calcule că în doi ani își amortizează investiția.
  • Prosumatorii casnici, de bună credință, sunt păcăliți de cei mari, care vor să beneficieze de aceleași facilități. Tot conceptul de „prosumator” intră în derizoriu.
  • Dacă acest fenomen nu este sincronizat cu întărirea rețelei, într-un an-doi vom ajunge în situația paradoxală în care toată lumea va avea panouri, dar nu va beneficia nimeni de ele, pentru că această energie nu va putea fi folosită în timp real, iar sistemul nu va putea prelua toată producția lor.
  • Rețeaua de joasă tensiune nu este pregătită pentru a putea prelua prosumatori cu capacitate mare. Deja există situații punctuale unde au apărut blocaje: dacă pe o stradă într-o comună din jurul Bucureștiului 5-6 case au panouri, apar variații de tensiune în acea zonă și există pericolul să fie afectate aparatele electrocasnice.

Ministerul Energiei și ANRE se gândesc cum să rezolve situația

Articolul din lege care le conferă aceste beneficii celor cu instalații de 900 kW a fost introdusă printr-un amendament votat în comisiile economice în aceeași zi în care a fost și votul final în plenul Camerei Deputaților (14 noiembrie).

Amendamentul este semnat de Alfred Simonis, deputat PSD, și de Șandor Bende, deputat UDMR, fără a fi însoțit de vreo motivare.

Citiți aici ce spune Șandor Bende, unul dintre semnatarii amendamentului.

„Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a transmis în Parlament observațiile sale privind această lege, însă pe forma inițială”, a spus, săptămâna trecută, Viorel Alicuș, director în cadrul instituției.

ANRE trebuie acum să elaboreze normele de aplicare a acestei legi și analizează cum poate fi modificat actul normativ astfel încât să nu distorsioneze piața, nici financiar, nici tehnic.

„Ministerul Energiei, în consultare cu ANRE, poate interveni cu o inițiativă legislativă pentru a modifica această lege. Așteptăm de la ANRE să vedem care este dimensiunea problemei”, a arătat, la rândul său, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Din perspectiva mea, prosumatorii trebuie încurajați, dar trebuie să asigurăm un mediu corect. Există și situații în care prosumatorii instalează o capacitate mult peste consumul propriu, iar acest comportament incorect ar trebui sancționat într-un fel.

Nu poți avea o capacitate de zece ori, de douăzeci de ori, de treizeci de ori mai mare decât cea necesară pentru autoconsum, pentru că înseamnă că beneficiezi de anumite facilități pe care nu ar trebui să le ai. Dacă ești prosumator nu ești un producător pur, nu acesta este sensul acestui fenomen. Este în interesul consumatorilor corecți să sancționăm, împreună cu ANRE, aceste situații”, a spus ministrul.

El a arătat că, deja, la nivelul Dispeceratului Energetic Național, prosumatorii realizează dezechilibre care pot fi cu greu gestionate, iar prosumatorii corecți, adică persoanele fizice care și-au instalat panouri pentru consum propriu, suferă de pe urma celor mari, care fac din asta o afacere.

În România, în acest moment, sunt aproximativ 100.000 de prosumatori, cu o capacitate instalată de aproximativ 1.300 de MW (aproape cât cele două reactoare nucleare de la Cernavodă, care au împreună 1.400 de MW).

Citiți și: Noua lege a prosumatorilor încalcă legislația europeană

Cadou otrăvit pentru prosumatori: cum se pot întoarce împotriva lor beneficiile primite prin lege

Sursa foto: Dreamstime