​Compania israeliană Nofar Energy a achiziționat de la dezvoltatorul Portland Trust cel mai mare proiect fotovoltaic din România, amplasat pe un teren de 290 de hectare din comuna Corbii Mari, județul Dâmbovița. Parcul are o putere instalată de 255 de MW și va produce electricitate începând cu anul viitor.

Panouri fotovoltaiceFoto: AGERPRES

Luna trecută, Nofar a pus în funcțiune un alt proiect fotovoltaic achiziționat de la Portland Trust, cel de la Rătești, care este momentan cel mai mare din țară. Acesta are o putere de 153 de MW și o suprafață de 165 de hectare.

Parcul de la Rătești este și cel mai mare din sud-estul Europei. Momentan, pentru că în România există mai multe proiecte în pregătire care vor doborî acest record.

Unul dintre acestea este parcul de la Corbii Mari, care a fost aprobat în 2023 și, începând cu 2024, va injecta 362 GWh pe an energie regenerabilă în rețeaua electrică.

Acest proiect va putea furniza energie pentru aproximativ 160.000 de gospodării și va reduce amprenta de carbon cu peste 200.000 de tone, fiind un pilon extrem de important pentru strategia României de reducere a emisiilor de carbon și de securizare a producției de energie verde care se dorește să ajungă la 30% din totalul producției interne până în 2030.

„Portland Trust și-a diversificat portofoliul cu proiecte de mare anvergură pe segmentul energiei verzi. Această nouă etapă în consolidarea portofoliului nostru în România ne-a permis să ajungem într-un timp record să dezvoltăm cel mai mare parc fotovoltaic din România. Această tranzacție ne oferă încredere să explorăm acest segment și pe viitor și să ne lansăm în proiecte și mai ambițioase.

Anul 2023 a marcat accelerarea proiectelor fotovoltaice în portofoliul nostru, iar tranzacționarea celor două proiecte de la Corbii Mari și de la Rătești subliniază că suntem unul dintre puținii dezvoltatori care au reușit să gestioneze cu succes proiecte la o scară atât de mare”, declară Florin Furdui, Country Manager Portland Trust România, citat într-un comunicat al companiei.

În total, proiectele dezvoltate de Portland Trust până anul acesta vor produce 444.000 MWh/an de energie regenerabilă, suficientă pentru a alimenta peste 265.000 gospodării adică echivalentul unui oraș precum Cluj-Napoca sau Timișoara.

Portland Trust este un dezvoltator imobiliar activ în România și Republica Cehă de aproape 25 de ani.

Citiți și: Cel mai mare parc fotovoltaic din sud-estul Europei, inaugurat în Argeș. „Cine are acum bani investește în energie solară. Urmează un boom”, spun investitorii