​​Producătorul și furnizorul de electricitate Hidroelectrica a anunțat un nou profit istoric, înregistrând pentru al doilea an consecutiv o creștere uriașă. În 2023, profitul net a crescut cu 42%, de la 4.4 miliarde lei la 6.3 miliarde lei, potrivit unui raport al companiei. Cu un an înainte, în plină criză energetică, majorarea a fost de 45%. Astfel, se dovedește că uriașa criză energetică prin care a trecut Europa a fost favorabilă companiilor din energie, mai ales în condițiile în care subvenționăm prețurile.

HidroelectricaFoto: AGERPRES

În cazul profiturilor înregistrate de Hidroelectrica, cel mai mare câștigător este statul român, adică acționarul majoritar. Cu cât profiturile sunt mai mari cu atât și dividendele câtre acționar sunt mai generoase, iar într-un an electoral ca 2024, creșterea veniturilor la buget este o miză uriașă.

Pentru Hidroelectrica, plafoanele impuse de Guvern prin OUG 27/2022 au fost favorabile. Hidroelectrica trebuie să vândă energie electrică la o limită de preț de 450 lei/MWh (90 euro / MWh) în sistemul centralizat MACCE. Însă, între timp, pe piețele spot din întreaga Europă, prețurile au scăzut masiv ajungând și până la nivelul de 50 euro/ MWh.

Hidroelectrica - rezultatele pe 2023

Hidroelectrica arată în raportul său că rezultatele sale foarte bune sunt datorate "în principal hidraulicității ridicate, peste medie și executării strategiei de creștere a portofoliului de furnizare".

Principalii indicatori pe 2023

• Productie de energie electrica in crestere cu 30% fata de anul 2022

• Venituri in crestere cu 30% fata de anul 2022 de la 9,4 miliarde lei la 12,2 miliarde lei.

• Marja operationala de 58%, in crestere cu 6% fata de anul anterior

• Marja neta de 52%, in crestere cu 10% fata de anul 2022

• Profitul net in crestere cu 42%, de la 4.464 milioane RON la 6.337 milioane RON

• Rezultatul pe actiune in crestere cu 42%, de la 9,95 RON / actiune la 14,11 RON / actiune.

Hidroelectrica - venituri tot mai mari din furnizare

Potrivit Hidroelectrica, energia produsă și vândută a crescut cu 30% (17.639 GWh) în 2023 de la 13.544 GWh in anul 2022. Hidroelectrica arată că "aceste creșteri au fost datorate în principal îmbunătățirii condițiilor hidrologice în anul 2023 față de anul 2022, fapt ce a condus la înregistrarea unei producții în anul 2023 peste media multianuală".

"Având in vedere producția excedentara de 30% fata de anul precedent, coroborat cu noile conditii de funcționare a pietei angro (implementarea incepand cu data de 1 ianuarie 2023 a MACEE), veniturile aferente acestor tranzactii au înregistrat o crestere de 14% in anul 2023 fata de anul 2022. Aceasta creștere a fost impactată de scăderea cu aproximativ 60% a prețului SPOT în anul 2023 față de anul 2022", mai arată Hidrolectrica.

Veniturile realizate din activitatea de furnizare energie electrica au crescut cu 132% la 3.4 miliarde lei venituri realizate în anul incheiat la 31 decembrie 2023, de la 1,5 miliarde lei venituri realizate in anul 2022. Aceasta evoluție a veniturilor obținute se datoreaza atat creșterii portofoliului de clienți cât și a prețului mediu de vânzare a energiei electrice, mai arată Hidroelectrica.