Comisia Europeană a aprobat prelungirea și modificarea schemei de ajutor de stat a României pentru sprijinirea cogenerării de înaltă eficiență a energiei electrice și termice. Schema inițială urma să expire la 30 iunie 2024. Pe lângă prelungirea perioadei de aplicare a schemei de ajutor de stat, România a obținut și dublarea bugetului alocat acesteia. Reamintim că aceste ajutoare de stat se văd în facturile către consumatori, prin așa-zisa taxă de cogenerare.

Facturi la electricitateFoto: Volgariver / Dreamstime.com

Buget majorat cu 362 milioane de euro

Schema a fost inițial aprobată în luna septembrie 2022 și urma să expire la 30 iunie 2024.

România a notificat Comisiei intenția sa de a prelungi măsura până la 31 iulie 2028.

De asemenea, a cerut și majorarea bugetului cu 362 de milioane euro, ajungându-se astfel la un total de 752 de milioane euro.

În plus, a cerut aprobarea pentru spijinirea instalării unei capacități de cogenerare suplimentare de cel puțin 200 MW.

Ajutoarele de stat se văd în facturi

Schema de stat are ca scop promovarea construirii de noi centrale de cogenerare de înaltă eficiență. Aceste ajutoare se regăsesc în facturile către consumatorii finali.

Comisia spune că a constatat faptul că schema modificată este în continuare necesară și adecvată pentru promovarea instalațiilor de cogenerare de înaltă eficiență în România și pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

În plus, Comisia a constatat că ajutorul este proporțional și că orice efect negativ asupra concurenței și a schimburilor comerciale din UE va fi limitat. Pe baza acestor considerente, Comisia a aprobat modificarea în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.