​Cele 3 miliarde euro, cât reprezintă schema de finanțare a contractelor de diferență pentru proiecte noi în fotovoltaice și eoliene, pot fi folosite mult mai bine, în interesul Romaniei și al Europei, depașind angajamentul asumat de 5000 MWh, capacitate instalată, consideră Răzvan Nicolescu, expert în energie, fost președinte al Agenției Europene de Reglementare în Energie (ACER). Acesta consideră că cele 3 miliarde euro pot atrage alte 3 miliarde euro capital privat. Cu 6 miliarde euro, putem instala nu 5000 MW, ci peste 10 000 MW, consideră Nicolescu, un critic al finanțării contractelor pentru diferență.

Razvan NicolescuFoto: Arhiva personala

Reamtinim că, recent, Comisia Europeană a aprobat, pentru România, o nouă schemă de finanțare, de 3 miliarde de euro, pentru proiecte noi în fotovoltaice și eoliene. Sunt bani care vor finanța contracte pentru diferență (CfD), prin care prețul energiei electrice va fi fixat pentru o perioadă de 15 ani. Practic, este un preț garantat al energiei, timp de 15 ani, pentru norocoșii beneficiari.

Răzvan Nicolescu: Avem reputația unor decizii proaste din care nu învățăm nimic

Răzvan Nicolescu amintește, pe contul său de Facebook, că mai este în derulare o schemă de finanțare a regenerabilelor, "o schemă de certificate verzi mult prea generoasă care ne-a costat și ne costă peste 20 de miliarde de euro".

Ce spune expertul în energie:

"România are obiectiv în PNRR să instaleze cel puțin 5000 MW în energie regenerabilă (eolian și fotovoltaic). Dacă nu instalează, pierde 30 milioane de euro din PNRR.

Pentru că cei de la Comisia Europeană să fie siguri că vom instala, au trecut și am acceptat că trebuie să adoptăm schema de promovare pe baza contractelor pentru diferență. Pentru Comisia Europeană a fost o garanție că ne vom atinge obiectivul.

Toate aceste lucruri s-au întâmplat înainte de marea criză energetică când prețurile au sărit în aer. Aceasta criză energetică a fost un mare impuls pentru investiții, fiind deja instalați în 2022 și 2023 peste 2000 MWh în energie regenerabilă.

Fără a ține cont că lumea e alta decât cea când s-a negociat PNRR, România se pregatește să aloce din banii noștri ai tuturor, proveniți din certificatele de poluare, 3 miliarde de euro pentru a nu pierde cei 30 milioane de euro din PNRR.

Ce spun de ceva timp este că cele 3 miliarde euro pot fi folosite mult mai bine, în interesul Romaniei și al Europei, depășind angajamentul asumat de 5000 MW. Cele 3 miliarde euro pot atrage alte 3 miliarde euro capital privat. Cu 6 miliarde euro, putem instala nu 5000 MW, ci peste 10 000 MW.

Daca am face așa cum spun, vor beneficia toți consumatorii de o energie curată, sigură și șansa unor prețuri mai mici, spre deosebire de strike price-ul din contractele pentru diferență care va alinia prețul pieței pentru 15 ani la o valoare pe care o anticipiez mare pentru acest orizont de timp pentru că ea se va decide, acum, când nu e un moment bun.

Avem reputația unor decizii proaste din care nu învățăm nimic.

După ce am făcut acum aproape 12 ani o schemă de certificate verzi mult prea generoasă care ne-a costat și ne costă peste 20 de miliarde de euro, am început să nu mai vrem să o respectăm și să abuzam investori care au crezut în noi. Am început să amânăm certificate. Continuăm să nu recunoaștem dreptul investitorilor garantat de Codul Civil de a face transfer de business. Am început să-i supraimpozităm. Am început să-i demonizăm public pentru că au crezut în noi. Ne alergăm cu ei prin tribunalele naționale și internaționale. Am început să ne batem joc de cuvântul dat pentru că am fost prea proști sau prea hoți când am făcut acea schemă.

Toate demersurile mele legate de subiectul schemei de contracte pentru diferență vizează interesul public al României, având convingerea fermă că suntem pe cale să repetăm o mare greșeală.

Vreau o Romaniei analitică, predictibilă și corectă cu investitorii.

Vreau ca toate instituțiile din România care iau aceste decizii să nu poată zice: “nu am știut că pentru 30 de milioane euro, îmi bat joc de 3 miliarde euro și de ideea de piață pentru 15 ani”. Ați știut pentru că vă spun acum public spre deosebire de schema cu certificate verzi când v-am trimis doar telegrame de la Reprezentanța la UE pe care le-ati ignorat. Am avut dreptate și atunci și am și acum".

Ministerul Energiei vrea un preț maximal de 91 euro/MWh pentru fotovoltaice și 93 de euro/MWh pentru eoliene

Vor urma niște licitații, cu oferte separate pe eolian și fotovoltaic, pentru capacități de 5.000 MW (cât 7 reactoare nucleare), în cadrul cărora beneficiarii vor propune pe lângă proiect și un preț de exercitare.

Ministrul energiei Sebastian Burduja a anunțat luni că prețurile maximale de pornire vor fi 91 de euro/MWh pentru fotovoltaice și 93 de euro/MWh pentru eoliene. Acestea sunt chiar mai mari decât cele estimate în septembrie 2023, când erau considerate deja prea ridicate.

În septembrie 2023, HotNews.ro arăta că stretegii din spatele implementării mecanismului se gândesc la un preț maximal de pornire de 88 euro/MWh pentru fotovoltaice și 92 euro/MWh pentru eoliene, mult mai mari decât în Marea Britanie, care are o schemă asemănătoare, cu 56 euro/MWh pentru fotovoltaice, respectiv 60 euro/MWh pentru eoliene.

Reprezentanții industriei regenerabile făceau presiuni, anul trecut, pentru prețuri maximale de exercitare și mai mari, solicitând 120 euro/MWh.

Pentru mai multe amănunte, citește