Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a avut luni un discurs plin de grandomanie cu privire la realizarea primelor reactoare modulare de mici dimensiuni cu tehnologie americană la Doicești, județul Dâmbovița. „E momentul să scriem noi viitorul lumii. Dacă nu noi, atunci cine? Promisiunea pe care o facem nu este doar pentru români, ci pentru întreaga omenire”, a spus ministrul. În realitate există încă multe semne de întrebare cu privire la viitorul proiectului de la Doicești.

Sebastian Burduja Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

O delegație de jurnaliști din presa centrală a fost invitată luni la o conferință de presă în comuna Doicești, pe amplasamentul unde ar urma să fie construite primele reactoare nucleare de mici dimensiuni cu tehnologie americană din lume.

Conferința a fost susținută de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii și reprezentanți ai Nuclearelectrica și RoPower, însă niciunul nu a spus ceva nou despre proiect.

Din discursul lui Sebastian Burduja:

  • „Mulțumesc că suntem azi aici, într-o zi pe care o consider istorică (de fapt, în afară de vizita oficialilor, această zi nu a însemnat ceva anume în derularea proiectului - n.r.).
  • Prea mulți ani ne-am obișnuit să prindem din urmă, adesea gâfâind, trecutul altora. E momentul să scriem noi viitorul lumii.
  • Aceste reactoare sunt promisiunea pentru energie sigură, preț corect, energie curată.
  • Am văzut cu toții mai devreme o trecere de la vechi către nou (la Doicești a fost o termocentrală pe cărbune, demolată anii trecuți - n.r.), centrala bazată pe arderea cărbunelui se transformă, iar din praful ei se ridică această minune.
  • De altfel umanitatea pe parcursul ei și-a propus lucruri mărețe, de un asemenea lucru este vorba aici. (...) Asemenea minune a lumii.
  • Robert Kennedy spunea cândva: „Mulți văd lucruri și se întreabă de ce? Alții aleg să-și imagineze lucruri și să se întrebe de ce nu?”
  • Mesajul meu este unul de curaj: dacă nu noi, atunci cine, realmente?
  • Ne vom revedea peste ani să vedem ce a putut crea omul.
  • Promisiunea pe care România o face nu e doar pentru români, ci pentru întreaga omenire”.

În realitate, proiectul este încă în faza de studii de fezabilitate și nu se cunosc până acum costurile totale.

Prima centrală formată din reactoare modulare de mici dimensiuni ar fi trebuit construită în Statele Unite, însă proiectul a eșuat toamna trecută, din cauza costurilor foarte mari.

La Doicești avantajul ar fi că există infrastructura energetică necesară: stații de transformare și rețea care să preia electricitatea produsă.

Din acest motiv costurile cu realizarea proiectului ar putea fi cu 20-30% mai mici decât în SUA, unde proiectul ar fi costat 9 miliarde de dolari.

O decizie finală ar putea fi luată în primăvara anului viitor, când se vor cunoaște costurile totale, iar peste încă un an s-ar putea intra în etapa construcției propriu-zise.

Primul reactor ar putea fi pus în funcțiune la finalul anului 2029.

Oficialii au evitat să dea vreo cifră legată de costuri, spunând că nu putem ști la această oră dacă ar fi vorba de 4 sau 6 miliarde de dolari.

Tot referitor la costuri, ministrul Burduja a afirmat că se analizează și posibilitatea acordării unor ajutoare de stat prin mecanismul contractelor pentru diferență.

HotNews.ro a realizat în urmă cu o lună un videoreportaj la Doicești, pentru a arăta ce părere au localnicii despre realizarea în comuna lor a primelor minireactoare nucleare cu tehnologie americană: