Vântul a fost astăzi principala sursă de electricitate a României la orele prânzului, în condițiile în care Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări cod galben și cod portocaliu de vânt puternic și vijelii pentru tot teritoriul țării.

Turbine eolieneFoto: Dpvue, Dreamstime.com

Astfel, între orele 11:00 și 14:00, erau în funcțiune turbine eoliene cu o capacitate de peste 2.000 de MW, potrivit datelor Transelectrica, analizate de HotNews.ro.

În total, în România există parcuri eoliene cu o capacitate instalată de circa 3.000 de MW.

Vârful de producție a fost de 2.217 MW la ora 11:50.

La ora menționată, energia eoliană acoperea aproape 40% din consumul țării, care era de 5.600 MW.

Avertizările meteo de vânt puternic continuă până la noapte. Pe de altă parte, însă, o viteză prea mare a vântului poate determina operatorii să închidă turbinele, întrucât există riscul ca acestea să fie rupte.

România exportă electricitate astăzi, o mare parte mergând către Ucraina

În condițiile în care producția de electricitate a țării este mai mare decât consumul, țara noastră a exportat peste 1.200 de MW la orele prânzului.

Electricitatea a plecat în special spre Republica Moldova și Ucraina.

Datele în timp real ale Moldelectrica arătau că, la ora 15:00, o cantitate de 450 de MW de electricitate venită din România mergea mai departe către Ucraina.

Sursa foto: Dreamstime