UPDATE Videanu: Prin liberalizare vom aduce pretul gazelor la media din UE

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Joi, 5 august 2010, 14:48 Economie | Energie


 documente
(05 Aug 2010) PDF, 142KB
In urma liberalizarii pretului la gaze naturale, preturile vor ajunge la media din Uniunea Europeana. "Nu sunt inca finalizate studiile despre impactul liberalizarii pretului la gaze. Eu o vad in ideea de a crea o piata concurentiala, care sa duca pretul nu la cel de import din Rusia, ci la pretul mediu din Uniunea Europeana", a spus Adriean Videanu, ministrul economiei. Potrivit Eurostat, Romania avea anul trecut cele mai mici preturi din Uniunea Europeana pentru consumatorii casnici. In ceea ce priveste preturile pentru consumatorii industriali, singurul stat care are preturi mai mici decat Romania este Marea Britanie. Aflati preturile din UE la gazele naturale din tabelul alaturat.

Potrivit documentului, media in UE pentru consumatorii casnici este de 14,67 euro/gigajouli, in timp ce in Romania, pretul ajunge la 7,45 euro. Astfel, pentru a atinge media din UE, in Romania preturile ar trebui sa fie dublate. De asemenea, in cazul consumatorilor industriali, pretul mediu in UE este de 8,22 euro/gigajouli, iar in Romania ajunge la 5,93 euro.

Consumatorii romani utilizeaza in acest moment gaze din productia interna in proportie de 82,60%, iar din import 17,40%.

Videanu: Pretul gazelor nu va fi liberalizat anul acesta

Autoritatile romane sunt obligate, conform intelegerilor cu Comisia Europeana, sa liberalizeze pretul la gazele din productia interna incepand chiar din acest an. La ora actuala, pretul gazelor la consumatorii din Romania este cel mai redus din Europa, plasandu-se la 50% din media UE.

Din motive de protectie sociala, Guvernul a solicitat Comisiei Europene mai multe amanari in privinta liberalizarii din cauza ca aceasta ar putea determina cresteri puternice ale preturilor la gaze. Liberalizarea pietei gazelor trebuia facuta pana la 1 ianuarie 2009, dupa ce Romania a obtinut din partea Comisiei Europeane o amanare de doi ani. Intre timp a aparut criza economica si astfel, Romania a reusit sa obtina, anul trecut, o noua amanare. Initial, Romania se obligase, prin tratatul de aderare, sa opereze alinierea de pret inca de la 1 ianuarie 2007.

Unul dintre subiectele discutate de Adriean Videanu cu reprezentantii FMI a fost cel al liberalizarii preturilor la gazele naturale. Videanu a spus ca pretul gazelor nu va fi liberalizat anul acesta. Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei va face evaluari asupra impactului si, pe baza studiilor, va fi stabilit un calendar al liberalizarii.

Videanu a declarat recent ca in cazul in care Romania va avea surse alternative de aprovizionare, liberalizarea nu va insemna neaparat cresterea preturilor la gaze. "Liberalizarea pretului nu trebuie sa conduca neaparat la ideea majorarii pretului pentru ca Romania, daca isi deschide interconectarea, exista sursa alternativa la nivelul pietei spot din tarile membre ale UE", a spus ministrul. Acesta a dat exemplul conductei Szeged-Arad.


Citeste mai multe despre   
















4016 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    vindeti tot (Joi, 5 august 2010, 14:54)

    marius [anonim]

    dar nivelul de trai?, sau salriile? cand le aduceti? ca sunte-ti varza, nu aveti treaba cu guvernarea, ati pus tara pe butuci, si erau f multe asteptari de la voi, dar sunteti cei mai slabi din istoria recenta a romaniei
    • +2 (2 voturi)    
      rusinos (Joi, 5 august 2010, 18:34)

      mihai [anonim] i-a raspuns lui marius

      Si zacaminte de gaze cine mai are ca Romania din UE?
      Noi avem si zacaminte, salarii mici si preturi mari
      Altii au zacaminte ioc, salarii mari si preturi ca la noi.
      Care sunt prostii aici?
      De ce nu ne aliniem la pretul din Rusia pentru productia interna ca doar suntem la acelasi nivel cu ei, pastrand proportiile.
      Romania isi asigura 80% din consum in conditii de capacitate maxima a industriei, care nu s-a mai atins din anii 90...
      Consumul casnic ar putea fi acoperit inca zeci de ani fara pic de importuri, dar las ca mai bine le dam gazul la OMV sa il exploateze cu costuri mici si sa il exporte in Europa cu pret mare.
      Conducta Szeged Arad a fost construita pentru a se putea transporta gazul din Romania catre Austria nu pentru ajutor de la Ungaria.
      O sa ramanem in fundul gol pana la urma, golesc hotii si zacamintele din pamant dupa terenuri si intreprinderi.
      • 0 (0 voturi)    
        n-ai vrea sa vorbesti (Vineri, 6 august 2010, 10:05)

        bula [anonim] i-a raspuns lui mihai

        cu cei ce au vandut PETROM si gazele sale catre OMV???? parca Nastase era premier si Ilici presedinte! acum, astea sunt consecintele. Traiasca Ponta si ai lui. Iar marirea pretului la gze era in tratatul de aderare, sper ca nu ceri incalcarea lui?
    • 0 (0 voturi)    
      iar te-au instruit de la partid? (Vineri, 6 august 2010, 10:03)

      bula [anonim] i-a raspuns lui marius

      obligatia este inscrisa in tratatul de aderare si trebuia facuta in 2007. Ce are PDL si Videanu cu asta? Este obligatia RO semnata in tratat! nu era Nastase premier pe vrema aia si Iliescu presedinte?
    • +1 (1 vot)    
      Preturi EU pag. 6 din 8 (Vineri, 6 august 2010, 11:45)

      A.R. [anonim] i-a raspuns lui marius

      Daca ne uitam la pag. 6/8 din fisierul pdf observam ca pretul gazelor in Ro raportat la puterea de cumparare este foarte aproape de media europeana.
      Deci nu prea avem motive serioase pentru marire.
      Pe de alta parte se vorbeste de privatizarea Romgaz, etc. Probabil pregatim piata pentru niste "baieti destepti" care sa vanda gazele ieftine din Romania (80%) la preturi mult mai atractive (pentru ei, fireste).
  • +3 (3 voturi)    
    si veniturile noastre vor fi "liberalizate"? (Joi, 5 august 2010, 14:59)

    Mihai [anonim]

    am inteles....avem cel mai mic pret din UE. Pai cum ar vrea Adrean sa fie? Cele mai mari?
    De ce nu se uita si la venituri, ca sunt pe departe cele mai mici. Idiot inside!
    • +2 (2 voturi)    
      am inteles, se dubleaza pretul per Gcal (Joi, 5 august 2010, 20:10)

      mircea [anonim] i-a raspuns lui Mihai

      Era de asteptat sa se alinieze pretul la media europeana.
      Vor veni scumpiri la energie electrica, termica si carburanti.
      Si dupa ce toate preturile vor fi ca in vestul Europei...guvernantii romani alaturi de oamenii de afaceri vor alinia si salariile pulimii?! Sau se vor guverna pe ei insisi, eventual si pe pensionarii care nu vor mai putea sa fuga din Romania oriunde vor vedea cu ochii?!
      • 0 (0 voturi)    
        poate guvernul? (Vineri, 6 august 2010, 10:06)

        curios [anonim] i-a raspuns lui mircea

        sa alinieze salariile la privati?
    • 0 (0 voturi)    
      liberalizare (Vineri, 6 august 2010, 19:20)

      naiv [anonim] i-a raspuns lui Mihai

      nu inseamna ca guvernul NU MAI reglementeaza pretul la gaze? deci gazul va avea pretul decis de piata libera? deci ce sa faca X in privinta pretului? Iar salariile la privat sunt demult liberalizate!!
  • +2 (2 voturi)    
    Da salariile (Joi, 5 august 2010, 15:01)

    Nae Gazaru [anonim]

    Da salariile cand le veti aduce la media UE?
    • 0 (0 voturi)    
      poate cand se va munci ca in UE (Vineri, 6 august 2010, 10:08)

      simplicius [anonim] i-a raspuns lui Nae Gazaru

      si cand se va fura tot ca in UE. N-ai vrea sa intrebi pe cei plecati cam cum se munceste acolo? Intai muncesti si DUPA ce ai muncit iei bani. La noi e invers. PS. parca n-am vazut in UE vorba: "pauzele lungi si dese ne conduc la noi succese"
  • +3 (3 voturi)    
    Pretul se dubleaza nu se majoreaza (Joi, 5 august 2010, 15:04)

    cata [anonim]

    Are dreptate Videanu nu va fi o crestere a pretului, ci doar o dublare.
  • +1 (1 vot)    
    Liberalizarea (Joi, 5 august 2010, 15:09)

    hell [anonim]

    Din pacate toate preturile tind sa fie europene sau chiar sa le depaseasca pe cele europene dar salariile raman un vis urat, un vis romanesc in care nici un angajator nu simte nevoia sa rasplateasca munca prestata (sunt mici exceptii dar acelea doar intaresc regula) . Din cate stiu eu Romania isi extrage 40% din gazele folosite, o liberalizare a pretului ar insemna un profit urias pentru extractor in conditiile in care cantitatea de saraci din tara asta este uriasa sau sa intelegem ca statul Roman condamna la moarte saracia si saracii?
  • +2 (2 voturi)    
    ce mai tebuie spus (Joi, 5 august 2010, 15:12)

    ioan [anonim]

    Ca Romania are cele mai ici salarii si pensii din U.E. la preturi suntem aliniati!
  • +3 (3 voturi)    
    E clar.... (Joi, 5 august 2010, 15:16)

    mihai [anonim]

    Ne-au rupt si cu gazele. O sa dam si pielea de pe noi la iarna. Sau murim de frig.
  • +2 (2 voturi)    
    Salarii ca-n UE? (Joi, 5 august 2010, 15:19)

    Andreea [anonim]

    Domnul VID_eanu nu a spus si faptul ca vom avea salariile ca-n UE! Halal guvernanti!
    • +1 (1 vot)    
      Nu sunt de acord cu Videanu! (Joi, 5 august 2010, 16:51)

      , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui Andreea

      Pe langa Blaga, mi/e poate cel mai antipatic ministru. Dar in ceea ce priveste salariile, nu cred ca este treaba lui.
      Avem noi romanii eficienta celor de afara?
      Muncim cat aia? Suntem nemti, suedezi, elveteni, austrieci... si eu nu stiu?
      E de ajuns sa te uiti la bugetari si iti dai seama de tot. Si aici este discutabil cine sta si cine munceste.
      Daca intri intr/o administratie financiara... tie iti arde camasa iar lor le arde de munca ca mustei la arat.
      Oricum la bugetari se... respira mai bine ca la privat.
  • +2 (2 voturi)    
    Liberalizare la furat (Joi, 5 august 2010, 15:23)

    Bila [anonim]

    Dar vei duce si salariile "la media din UE"? macar ale celor din industria asta care vei vrea sa vanda ceva cu pretul "la media din UE"?

    Si apropo, cam care productia nationala de gaz "la media din UE"?

    Niste hoti nenorociti, nu va mai saturati de furat cu baietii destepti creati de Stolojan si Basescu!
  • 0 (0 voturi)    
    incalzire (Joi, 5 august 2010, 15:30)

    Radu [anonim]

    Sa vedem cine isi va permite sa se mai incalzeasca cu gaz la iarna daca pretul ajunge la media UE pe o piata concurentiala adica se va dubla fata de valoarea actuala
  • +2 (2 voturi)    
    preturi si salarii (Joi, 5 august 2010, 15:31)

    ghita [anonim]

    toate preturile sunt aduse la media UE.. dar salariile ???
  • +4 (4 voturi)    
    gaze (Joi, 5 august 2010, 15:32)

    D S [anonim]

    Cum ramine cu chestia ca platim cel mai mare pret pe gaze naturale de import din Europa ?
    Deja este halucinant.
    • 0 (0 voturi)    
      nu vrei sa-l intrebi (Vineri, 6 august 2010, 10:14)

      bula [anonim] i-a raspuns lui D S

      direct pe Dan Ioan Popescu, care in 2001 a reziliat contractele precedente cu elvetienii si a contractat direct cu Gazprom???
  • +4 (4 voturi)    
    intrebare (Joi, 5 august 2010, 15:34)

    danila [anonim]

    Pe cand veti aduce si salariile la "media din UE"? Sunteti niste incapabili. Stati in genunchi cu mana intinsa in fata FMI. Au avut dreptate francezii cu "salutul romanesc", desi m-am enervat cumplit.
    Vor pleca tinerii pe capete din tara. Ultimul sa stinga becul!
    • +1 (1 vot)    
      nu guvernul aduce salariile (Joi, 5 august 2010, 15:50)

      Bogdan [anonim] i-a raspuns lui danila

      Situatia actuala se datoreaza tocmai faptului ca guvernarile precedente au dus salariile si pensiile la un nivel mult peste realitatea productiei.

      Angajeaza-te la un particular care produce aur pe bat, exportabil pe j' de milioane, o sa ai salariul mult dorit... cat timp produci kkt aia si primesti la sfarsitul lunii.

      O sa ma hazardez putin si te voi include in grupul (majoritar) al celor care au impresia ca statul are o masina de bani si nu vrea el sa dea la lume, sa fie pace si fericire si toata lumea sa stea cu pla la soare ... sa munceasca alti prosti, ca noi suntem romani descurcareti.

      Si, nu, faptul ca plimbi cafeaua 5 ore pe zi prin nu stiu ce institutie bugetara... NU inseamna munca!
      • +1 (1 vot)    
        Nu sunt bugetar (Joi, 5 august 2010, 16:05)

        danila [anonim] i-a raspuns lui Bogdan

        si nu ma intereseaza ce fac ei acolo in "clubul" lor. Eu trag cu dintii la privat, asa ca nu te mai hazarda sa tragi concluzii, dar tot mi se pare aberanta ideea ca preturile sa fie egale in UE, iar salariile diferentiate.
        Daca ne comparam la preturi, sa o facem si la salarii.
        Realist vorbind nu se va intampla niciodata.
        • 0 (0 voturi)    
          nu se va intampla (Joi, 5 august 2010, 16:44)

          Bogdan [anonim] i-a raspuns lui danila

          Ca nu ne vom compara cu restul in salarii prea curand (poate niciodata) e destul de clar.

          DAR sunt mai multe la care nu ne comparam. Producite, competitivitate, dezvoltare, invatamant.

          Poate o sa ne comparam cu ei cand nu mai fuge tot prostul dupa bmw, kia, opel si nu mai cumparam rosii importate DIN OLANDA.

          Problema noastra, ca tara, e ca orice semi-analfabet e prea 'destept' si 'descurcaret' sa mai dea la sapa, sa fie modest si sa se intinda cat ii e plapuma (sau cum si-a asternut.

          Sunt ferm convins ca nu rup norma nici alti europeni (am lucrat cu/pentru) DAR ei, datorita istoriei, muncii parintilor, coloniilor, etc. etc. isi permit.
          Noi nu o sa ajungem la nivelul lor cu vaicareli si pareri despre cat si ce 'meritam'
          • 0 (0 voturi)    
            Mai Bogdane (Vineri, 6 august 2010, 8:39)

            vasilica [anonim] i-a raspuns lui Bogdan

            De ce generalizezi? Marea majoritate a romanilor nu au BMW, AUDI sau Mercedes. Avem tendinta sa ii bagam pe toti in aceeasi oala. Vorbim la general despre profesori, despre medici, despre functionari. Si sa iti spun ceva, lucrez la privat de dimineata pana seara, si produc bani si nu rahat cum spui tu. Si vin si sambata la lucru, si in concediu(maxim 10 zile pe an) sunt sunat zilnic de cateva ori. Si sunt platit ca dracu in timp ce patronul meu are 5 masini(fiecare peste 40000 EUR), 3 case si nu stiu mai cate alte prorcarii. Nu ne aburiti cu productivitatea romanilor ca sunteti rauvoitori. Lucrez de peste 10 ani cu parteneri din vestul Europei. Sa iti spun ceva Bogdane, strainul dupa 8 ore de lucru isi inchide telefonul si PA. In concediu nici nu poti indrazni sa il suni. Ce sa mai zic Bogdane, probabil sunteti o gasca de oameni platiti sa duceti campanii prin presa incercand sa convingeti prostimea ca de fapt nu lucreaza, in timp ce voi dati lectii pe net. Mai stiu pe unul de teapa ta, Giurgea ala de la standard.ro, fost jurnalist de rahat pe la PRO TV, care acum da lectii de cum ar trebui salariatul sa nu aiba drepturi ci doar obligatii. Apropo, alaltaieri seara l-am vazut pe dragul nostru presedinte spunand ca in Romania nu exista o problema a medicilor pentru ca in fiecare an ies 2000 de medici de pe bancile facultatilor. Pai aia sunt ABSOLVENTI si nu MEDICI. Ce sa mai spun ca jumatate sunt absolventi pe la Spiru Haret sau nu mai stiu ce Univeristati particulare.
        • 0 (0 voturi)    
          daca freci menta (Vineri, 6 august 2010, 10:16)

          bula [anonim] i-a raspuns lui danila

          in Olanda crezi ca primesti salariu mare? acolo te plangi ca preturile nu sunt pe masura salariilor?
      • 0 (0 voturi)    
        Productie? (Joi, 5 august 2010, 16:32)

        GP [anonim] i-a raspuns lui Bogdan

        CARE PRODUCTIE?
  • 0 (2 voturi)    
    Pune ceva la cale.. (Joi, 5 august 2010, 15:36)

    papa paul [anonim]

    Acest domn pune ceva la cale.Toata lumea stie ca populatia a consumat gaze din import la preturi mari(peste media europeana) , in timp ce gazele de la intern au fost date clientelei si sponsorilor PDL,la preturi mici.Acest lucru l-a spus chiar el nu demult.Oare ce mai pune la cale?Eu spun ca arunca pretul pe populatie ca sa poata da si mai ieftin gazele acolitilor.
  • +2 (2 voturi)    
    Media europeana (Joi, 5 august 2010, 15:37)

    Gazprom [anonim]

    Dar de ce e nevoie ca Romania sa ajunga la pretul mediu din ue, de ce nu ar putea avea penultimul pret mic din ue si atunci nu ar fi cel mai ieftin si nu s-ar lega nimeni de noi?
  • +2 (2 voturi)    
    pai conform docomentului pedeef (Joi, 5 august 2010, 15:42)

    calugaru' vaxile [anonim]

    ro are deja pretu' mediu ioropean, raportat la puterea de cumparare a populatiei. daca voi facetz pretu' in euro la nivelu' pretului mediu ioropean in euro, atunci raportat la puterea de cumparare a popolatiei, ro va avea gazu' cel mai scump din uie.

    mah baietz, voi chiar vretz sa muritz ca ceausescu? ori n-atz intzales inca ce voia lumea-n decembrie 89? democratie? libertate? aiurea. voiau salam, lapte, carne, oua, etcetc.
  • +1 (1 vot)    
    IAR VIDEANU? (Joi, 5 august 2010, 16:21)

    garabetian1 [anonim]

    omul asta chiar nu are pic de rusine,ne-a luat drept prosti si de aia ne trateaza ca atare.adica fara nici un fel de respect si asa vom ramane in fata lui.nu exista zii ca sa nu isi bata joc de noi ba ca avem cel mai perfect guvern ba ca vila lui mare e mica si cate si mai cate cand apare vad in fata ochilor borduri,marmura,terenuri in centrul capitalei.oare poporul,natia ,romana se lasa pacalita de 20 de ani si e oarba nu vede ca nu conteaza cum se numeste partidul ca interesul lor e acelasi sa fure cat mai mult.ca toate partidele la un loc sunt de fapt unul si anume partidul hotilor.
  • +1 (1 vot)    
    Liberalizare? (Joi, 5 august 2010, 16:31)

    AlinN [anonim]

    1. Ideea de liberalizare nu impune si o limita superioara? Ce factor ar face eventual sa scada pretul? Ce concurent? Pot sa iau din alta parte? Am citit ceva despre conducta cu ungurii. Dar cineva din Bucuresti nu ar putea sa ia din acea conducta. De ce se permite combinatia monopol - liberalizare?
    2.Solutie pentru cei care vad stirea in negru: izolati-va locuinta cu 10cm polistiren! Face minuni la factura!
    • 0 (0 voturi)    
      voi chiar credeti (Joi, 5 august 2010, 17:00)

      ee [anonim] i-a raspuns lui AlinN

      nu mai puneti botu la ce se scrie in presa poate videanu nici nu a spus lucrurile astea.
      daca va fi asa va fi daca nu nu nu stie nimeni,reporteri asa sunt niste povestitori de fabule si SF.
      daca veti urmari veti vedea ca din 10 subiecte doar 1 maxim doua devin realitate si se concretizeaza in ceva.
      oricum sperante putin cu clovni astia din guvern si parlament sa functioneze ceva si sa iesim din criza.
      Vorba lui Videanu"Daca la anu nu avem crestere economica este vina guvernului" cat de reala poate fi aceasta fraza:)))))))
      de cand asi asuma astia chesti din astea,la anu vom avea alta conducere doar presedintele mai ramane daca nu cumva mai pleaca cu vreo flota de tot.
  • +1 (1 vot)    
    lasa sa creasca, se va sparge de tot bula (Joi, 5 august 2010, 17:01)

    Pacala [anonim]

    Acum se inghesuie toti in jurul tevii de gaze de la marginea orasului... Lasa sa creasca, sa renunte lumea la gaz de tot, sa inceapa sa foloseasca energiile alternative: panouri solare, pompe de caldura. Sa poti sa-ti cumperi un lot de casa ieftin, intr-o zona curata, sa nu depinzi de gazul nimanui.
    Alo, nea Videanu....nu baga botu doar la gaz, studiaza putin si legislatia din Franta si Germania vis a vis de subventionarea echipamentelor de incalzire pe baza energiilor alternative, nu prostiile cu dedicatie care le-ati facut voi aici....
    Targoviste !
    • +1 (1 vot)    
      GOLANII (Joi, 5 august 2010, 17:15)

      STAN PATITU [anonim] i-a raspuns lui Pacala

      Cine sunt golanii astia care hotarasc ce vor si cum vor chestiuni care privesc viata cetatenilor fara sa raspunda in fata nimanui ? Au fost alesi sa mareasca pretul la gaze? Au fost alesi sa-si bata joc de tot? Hotarasc chestiuni importante fara sa fi cerut acceptul populatiei. Niste golani. Una au spus in campania electorala si alta fac acum. Nu au nici o scuza. Niste golani, niste vagabonzi... 1000km de autostrazi. Nici mai mult nici mai putin. Toate guvernele de pina acum s-au chinuit sa sustina ca-si respecta programul de guveranre. si CDR-ul si guvernul Tariceanu au facut tot timpul raportari la programul de guvernare. Chiar daca nu au putut face tot ce era prevazut in programul de guvernare macar au mimat ca respecta ce au promis. Astia nu au nici o jena in a minti cu nerusinare. Aproape in fiecare zi fac afirmatii pe care le demonteaza a doua zi sau in aceeasi zi ei sau membri din gasca. Ieri Boc afirma una despre salarii si dupa cateva ore Basescu il ia la "misto" pe Boc !!! Ce poti intelege? Niste GOLANI !!!
      • 0 (0 voturi)    
        Are criza program de guvernare unde in lume?!! (Joi, 5 august 2010, 17:50)

        STAN PATITU cu psd-pnl [anonim] i-a raspuns lui STAN PATITU

        Tu nici nu stii pe ce lume traiesti

        De 2 ani in lumea intreaga s-au incercat toate filozofiile de iseire din criza, in 2009 au vrut sa creasca cheltuielile, in 2010, la moda e austeritatea

        Tariceanu NU A AVUT program de guvernare votat de parlament. programul de guvernare al Aliantei DA a fost incalcat de guvernul PSD-PNl de la cap la coada.

        Romania are azi un program de guvernare votat de intreg Parlamentul in 2009.

        >>> 5 Noiembrie 2009, Parlamentul ROMANIEI

        "Parlamentul Romaniei isi exprima intregul sau angajament si deplina sa sustinere pentru respectarea nivelului indicatorilor marco-economici, asa cum sunt prevazuti in acordul cu Fondul Monetar International si care trebuie sa fundamenteze viitoarea lege a bugetului de stat pentru anul 2010".

        "Numai in aceste conditii Romania va putea depasi criza economica cu care se confrunta si isi va afirma statutul de partener credibil pentru organismele internationale",

        http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politica/142162/Guvernul-Boc-desemnat-sa-prezinte-bugetul-pe-2010.html
        • 0 (0 voturi)    
          CACA MACA... (Joi, 5 august 2010, 20:08)

          STAN PATITU [anonim] i-a raspuns lui STAN PATITU cu psd-pnl

          tariceanu a avut program de guvernare votat de parlament. daca treci la invective nu insemna ca ai dreptate sau ...
          daca azi romania are program de guvernare cum spui tu ce folos pentru ca nu se respecta absolut nimic din el. din programul de guvernare al guvernului tariceanu s-au respectat cele prevazute pentru marirea lefurilor si a pensiilor. asta pentru ca a putut. astia nu pot si spun ca strugurii sunt acri. romania nu va depasi starea de criza pentru simplul fapte ca nu mai este in criza ci intr-o stare de normalitate. asta au reusit astia. pana nu revin investitoriii straini nu ne ridicam ci vom cobori mereu pentru ca se vor retrage si cei existenti migrand in bulgaria, ungaria sau africa. nu este o vorba goala. am multi cunoscuti care s-au mutat in bulgaria cu afacerile. 10% este impozitul pe venit si 5% impozitul pe dividende. guvernul asta ne-a ingropat deja. nu vad ce se poate face cat timp sunt astia la putere. nu sunt sanse nici cu psd de aia cred ca am ajuns intr-o stare de normalitate. nu m-ar mira sa se retraga si relault cu dacia in rusia daca mai scad vinzarile in tara...
      • 0 (0 voturi)    
        ai citit articolul? (Vineri, 6 august 2010, 10:20)

        bula [anonim] i-a raspuns lui STAN PATITU

        clauza este in TRATATUL de aderare la UE, semnat de pe vremea lui Nastase si Iliescu. Am avut o amanare!!! mai citeste si documentele oficiale nu doar fituica de la partid!!
  • +1 (1 vot)    
    asa sa fie? (Joi, 5 august 2010, 17:48)

    mack [anonim]

    Ia bagati o geana aicea, ca mie nu mi se pare ca suntem printre cei mai ieftini! http://www.energy.eu/#Domestic
  • +2 (2 voturi)    
    Gazul romanesc (Joi, 5 august 2010, 17:56)

    Mihai [anonim]

    sa fie dat utilizatorilor casnici. De ce sa fie dat lui Nicolae? Ca sa faca datorii si mai mari la stat in continuare? Ca sa isi umfle buzunarele iar cetatenii sa plateasca gazul scump? Cata spaga a dat pentru a primi gazul cel mai ieftin? Cati ministri a cumparat pentru asemenea avantaje?
    • 0 (0 voturi)    
      s-ar putea sa ai dreptate (Vineri, 6 august 2010, 10:21)

      naiv [anonim] i-a raspuns lui Mihai

      dar Azomures si celelalte combinate chimice ar fi inchis. Era mai bine?
  • 0 (2 voturi)    
    pretul gazelor (Joi, 5 august 2010, 19:29)

    gheo [anonim]

    in cele din urma chestia asta cu gazele trebuia sa se intample; deocamdata e un fel de a ne fura singuri caciula, companiile livreaza pe pierdere si apoi nu platesc impozite si primesc bani de la stat...
    deci e incurajat consumul si platesc tot aia saraci (invers proportional)
    adica banii statului merg in proportie mai mare la consumatorii mai mari, ca sa le ingroase punga.
    trebuie sa fie pretul corect, cel de achizitie si fiecare sa-si chibzuiasca banii. sa se termine cu bagatul mainii in buzunarul saracilor.
    dar e putin probabil sa se intample chiar asa.
    cel mai probabil il vor mari treptat, ca sa pastreze privilegiile smecherilor vreo 2-3 ani.
    • +2 (2 voturi)    
      pretul corect? (Joi, 5 august 2010, 21:10)

      STAN PATITU [anonim] i-a raspuns lui gheo

      Care e pretul corect al gazelor din pamantul patriei? Zero sau pretul pietei internationale? Care e pretul corect al gazelor de pe piata internationala? Cine face pretul? Cererea si oferta? NU !!! Dupa 1990 cand Rusia era in "RAHAT" astia din occident ca sa-i ajute le-au facut un prete suficient de mare ca sa nu "explodeze oala cu rahat in clocot" rusesca. Dar noi ce vina avem? Zic unii ca sa platim, ca asa e corect. Stiu ei oare ca si apa din pamant ar trebui platita conform legii? Si chiar o platesc firmele care isi fac puturi. Taranii ar trebui sa cumpere apa din fantana, ar trebui sa-si puna contor la galeti... Nu e de ras, pentru ca incet, incet acolo vom ajunge. Inrebarea este, guvernantii reprezinta vointa poporului sau a unor mafii ? Ar trebui .... Ce ar trebui ?
  • 0 (0 voturi)    
    amice, vorba lui caragiale (Vineri, 6 august 2010, 8:47)

    gheo [anonim]

    amice, nu ai inteles nimic
    hai sa ne apucam sa consumam toate resursele naturale ale tarii, la pret de nimic.
    chiar si arabia saudita isi va epuiza petrolul in 20-22 de ani.
    nu suntem rusia, nu avem atat de multe resurse. in loc sa incurajam consumul si furatul caciulii mai bine am avea pret la gaz corect, la media europeana.
    iar gazul in loc sa-l ardem ieftin l-am vinde si cu banii aia am face ceva....
    acum gazul tau ieftin nu face decat sa-i imbogateasca pe altii, o mana de smecheri.
    nu ma astept sa intelegi, vad doar cum efuziunea patriotica te indeamna sa sari in prapastie
    drum bun
    • 0 (0 voturi)    
      CE AI INTELES TU? (Vineri, 6 august 2010, 9:31)

      STAN PATITU [anonim] i-a raspuns lui gheo

      "Hai sa ne apucam", "hai sa facem", etc. De unde acest plural? Te intreaba pe tine cineva ceva? Si daca propui sa nu consumam resursele tarii, ce? Probabil ca tu intelegi ca noi cetatenii sa nu mai consumam ca sa consume nu stiu ce fabrica de ingraseminte chimice... Gazul ieftin ? In tara asta toata lumea gandeste si se comporta de parca am fi Germania. Noi nici nu am inceput sa ne dezvoltam. Atat de putin gaz ardem incat ne ramin nefolosite certificatele alea pentru emisii de CO2 ! Ce grije ai tu !?! Sa nu ardem gazul... Mai e putin, se va stinge lumina si o sa fi fericit. Zici ca e gazul ieftin? Stii ca oamenii obisnuiti in provincie nu-si mai pot permite sa "arda gazul" de loc? Stii ca se incalzeste toata lumea la greu cu lemne? O caruta cu doi cai cu lemn de fag 120 lei ! Cum ti se pare ? Ieftin sau scump ? ar trebui sa le interzicem oamenilor care nu au bani suficienti sa se incalzeasca, sa manince si in general sa existe !
  • 0 (0 voturi)    
    Nu ca nu se fac si smecherii... (Vineri, 6 august 2010, 9:33)

    mihvoi [utilizator]

    Sunt convins ca se vor face si lucruri imorale legat de gazere romanesti, dar ... pretul gazelor si a resurselor fosile in gerenal va creste oricum.

    Cresterea pretului va impulsiona dezvoltarea surselor de energie regenerabila/sustenabila inainte sa ne prinda criza energetica ...intr-i ipostaza impudica.

    La rata actuala de consum, zacamintele cunoscute de petrol (mondial) s-ar epuiza in sub 40ani, deci pe parcursul vietii noastre. Consumam inca foarte multa energie din resurse fosile, peste 85% :

    http://mihvoi.blogspot.com/2010/07/viitorul-probabil-3-cata-energie.html
    • 0 (0 voturi)    
      PARADOXURI (Vineri, 6 august 2010, 10:48)

      STAN PATITU [anonim] i-a raspuns lui mihvoi

      Pe vremea lui Nea Nicu ni se spunea ca zacamintele de gaze ne ajung pe maxim 7 ani. Si au trecut peste 20 de ani si acum vorbim de zacaminte din Marea Neagra. Rezervele cunoscute de petrol, extras cu tehnologia actuala, atentie, ajung pe 80-100 de ani. Petrolul din subsolul tarii s-a exploatat maxim 40%, restul nu avem tehnologii sa-l scoatem. Dar ! In SUA si Canada sunt zacaminte cu sisturi si nisipuri petroliere (bituminoase) care ajung pe sute de ani. Carbunele ajunge pe 500 de ani si se poate face din el si combustibil pentru masini daca devine rentabil. De ce nu se pune la punct centrala electrica bazata pe fuziune nucleara care ar furniza energie nelimitat ? Pentru ca statele mari (de fapt numai SUA) stiu ca au inca timp de tatonari. Viitorul energetic asta este. Treaba cu energia regenerabila este o poveste frumoasa cu zine... L-am vazut o data la TV pe un sef de stat din Africa care intreba daca poate alimenta un tren de mare viteza cu energie regenerabila.... Tu ce crezi? Un TGV cu baterii solare? Doamne fereste !!!
  • 0 (0 voturi)    
    Cine incaseaza diferenta? (Vineri, 6 august 2010, 10:47)

    ion [anonim]

    In actuala situatie creata de " globalizare" si "liberalizare" (dar nu pt catei) inteleg ca pretul gazelor ar trebui sa creasca pt a evita diferentele care ar putea genera specula. Intrebarea mea ar fi cine incaseaza diferenta de pret pe bogatia "statului" roman (daca mai exista!)?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version