Moneda nationala s-a depreciat usor marti in fata monedei unice, iar Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat un curs de referinta de 4,3497 lei pentru un euro, valoare cu 0,88 bani mai mare decat cea publicata luni.

Pe piata valutara, leul s-a depreciat usor in sedinta de luni si a inchis ziua in jurul nivelului de 4,35 unitati/euro. Evolutia monedei nationale s-a incadrat in tendinta generala a monedelor din regiune, insa marimea acesteia a fost inferioara – leul a pierdut aproximativ 0,1% in timp ce zlotul polonez, forintul maghiar si coroana ceha s-au depreciat cu aproximativ 1%.

Economistii ING Bank sunt de parere ca leul va avea o evolutie relativ statica in sedinta de marti.

Leul a continuat sa se deprecieze si in fata monedei americane, dolarul fiind cotat la 3,2955 lei, cu 2,65 bani mai mult decat luni.

Francul elvetian a fost cotat la 3,5233 lei, dupa ce in ziua trecuta cursul a fost de 3,5190 lei/franc. Totodata, cursul afisat de BNR pentru 100 de yeni japonezi a fost de 4,2372 lei, in crestere cu 3,52 bani comparativ cu nivelul de luni.