Taxa asupra depozitelor bancare, discutata in Cipru, a avut un precedent in 1992, in Italia, sub guvernul lui Giuliano Amato, el insusi confruntat cu o situatie economica foarte dificila, precum si in Norvegia, in 1936, desi din ratiuni foarte diferite, scrie AFP.
Taxarea, decisa de Amato in iulie 1992 si cu un efect retroactiv de doua zile, a impozitat cu 0,6% depozitele bancare ale italienilor, reaminteste Marco Giorgino, profesor de finante la institutul MIP Politecnico din Milano. O valoare mult inferioara celei care ar putea fi solicitata Ciprului (6,75% pentru depozitele bancare mai mici de 100.000 de euro si 9,9% peste acest prag).
Manevra lui Amato, foarte rapida si care a luat pietele prin surprindere, viza restabilirea sanatatii finantelor publice, foarte deficitare, si a permis colectarea a 30.000 de miliarde de lire.
"Italia era in pragul prapastiei, nu avea multe solutii. A actiona asupra impozitelor, a patrimoniului sau a imobiliarelor ar fi luat timp: a actiona asupra conturilor curente deja lichide era solutia", explica Giorgino.
La acea epoca, populatia a avut o "reactie de surpriza, pentru unii negativa, dar si cu constiinta faptului ca era necesara", afirma acesta. "Cu siguranta i-a infuriat pe unii, dar nu exista alternativa".
La 20 de ani de la acel moment, acest episod "nu a fost uitat", subliniaza el, notand ca varful crizei din datoriilor din Italia, la finele lui 2011, s-a tradus printr-un exod al capitalurilor spre strainatate, de teama ca operatiunea s-ar putea repeta.
In 1936, Norvegia a impus fara preaviz o taza asupra dobanzii la depozitele bancare, desi circumstantele erau foarte diferite.
Era vorba, potrivit guvernului de atunci, de a taxa veniturile de capital care ar fi scapat in mare parte de impozitare. Aceasta taxa mare (25% din dobanda) ar fi trebuit achitata de banci, care insa au aruncat-o in mare parte pe umerii deponentilor.
Ea a provocat o controversa si a generat o reducere momentana a depozitelor, potrivit lui Einar Lie, profesor de istoria economiei la universitatea din Oslo.
In 2008, in momentul in care a cerut si ea un plan de salvare de la Fondul Monetar International (FMI), Islanda a provocat furie in randul deponentilor. Aceasta tara care, ca si Cipru, avea un sector financiar disproportionat in raport cu economia reala, a decis sa lase bancile sa falimenteze si sa nu despagubeasca clientii externi (in principal britanici si olandezi) ai uneia dintre banci, Icesave.
0
0
