O declaratie a secretarului american al Trezoreriei devalorizeaza cu 1% dolarul / Franta cere evitarea jocului cu paritatea valutelor

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 25 ianuarie 2018, 15:38 Economie | Finanţe


Steven Mnuchin
Foto: Wikipedia
Secretarul american al Trezoreriei Steven Mnuchin a luat prin surprindere pietele financiare, generand scaderea cotatiei bancnotei verzi, dupa o declaratie abrupta in favoarea unui dolar slab, in contrast cu doctrina traditionala americana, scrie AFP.

La Forumul Economica de la Davos, in Elvetia, Mnuchin a anulat practic discursul in vigoare de mai multe decenii care asigura, asa cum a repetat-o la infinit Robert Rubin, secretarul Trezoreriei din perioada lui Bill Clinton, ca "un dolar puternic este in interesul Statelor Unite".

Mnuchin a afirmat miercuri ca "un dolar mai slab" este "bun" pentru SUA, deoarece favorizeaza "comertul si oportunitatile".

Ideea este ca un dolar mai slab va crestere competitivitatea exporturilor americane, scumpind in acelasi timp importurile. Pe cale de consecinta, importurile vor fi descurajate, un lucru bun pentru reducerea deficitului comercial al celei mai mari economii mondiale, unul dintre obiectivele presedintelui Trump.

Dupa aceasta declaratie brutala, dolarul a pierdut 1%, iar euro a ajuns la cea mai inalta cotatie din ultimii trei ani.

Prin asumarea acestei pozitii, Steven Mnuchin pare sa scoata o arma suplimentara in razboiului comercial condus de Washington, care vrea sa promoveze "Amarica intai".

Razboi valutar

"Acest lucru face parte un pic din razboiul comercial", a rezumat Joseph Gagnon, economist la Peterson Institute for International Economics (PIIE), care sustine insa declaratia.

"Am fost foarte multumit sa aud asta. Un dolar puternic a fost foarte daunator si asta dureaza de prea mult timp", crede acest economist, care arata ca Europa si in special Germania au profitat de acest ecart al valutelor pentru a-si majora excedentul comercial cu SUA.

El recunoaste ca, prin rate ale dobanzilor superioare UE si un ciclu economic mai avansat, este justificat ca dolarul sa fie un pic mai puternic decat euro.

"Dar cand euro cade la 1,09 dollar, e prea slab. Cred ca la dobanzi si cicluri economice comparabile, euro ar trebui sa fie la 1,50", crede acest fost economist al Fed.

Dupa amploarea reactiei de miercuri a pietelor valutare - euro depasind miercuri 1,2415 la New York, secretarul american al Comertului, Wilbur Ross, si el aflat la Davos, a incercat sa calmeze jocul. Acesta a asigurat ca seful Trezoreriei nu a dorit sa contribuie la devalorizarea dolarului: "Nu preconiza nimic. A spus-o pur si simplu, nu e cea mai mare preocupare din lume pentru noi, in acest moment".

Casa Alba a ramas insa evaziva, sustinand printre randuri propunerea lui Mnuchin. "Avem un dolar stabil care reflecta modul in care se comporta economia", a declarat purtatorul de cuvant al lui Donald Trump, Sarah Sanders, subliniind rolul de valuta de rezerva al dolarului. "Credem intr-o moneda care circula liber", a adaugat ea.

Strategie riscanta

O serie de analisti vorbesc insa despre o strategie riscanta a administratiei americane in cazul in care se doreste devalorizarea dolarului prin comentarii.

"Acest lucru poate provoca o cursa a valutelor in jos deoarece toate lumea vrea sa aiba o moneda mai competitiva decat dolarul sau decat partenerul sau comercial", avertizeaza Greg Daco, economist sef la Oxford Economics din Statele Unite.

"Daca administratia americana spune deschis acum ca vrea un dolar mai slab, acest lucru duce la o scadere artificiala a altor monede care doresc sa ramana sub dolar", a explicat el.

O serie de tari emergente, precum China, ar putea astfel sa isi lase monedele sa se deprecieze pentru a deveni mai competitive comercial. El a evocat chiar zona euro care, "optand pentru modalitatea cea mai putin deranjanta, ar putea sa aleaga sa intarzie cresterea dobanzilor de interventie".

Alti enomositi subliniaza ca daca un dolar mai slab poate reduce deficitul comercial, exista riscul importului de inflatie.

Astfel, preturile la importuri devin mai scumpe, accelerand inflatia, ceea ce ar putea descuraja consumatorii care isi vor reduce cheltuielile, motorul economiei americane.

Franta cere la evitarea "jocului cu paritatea" valutelor

Joi, Statele Unite au afirmat ca "nu sunt preocupate pe termen scurt" de un dolar slab, in conditiile in care ministrul francez al Finantelor a cerut "sa nu se joace" cu ratele de schimb.

"Nu suntem preocupati de nivelul dolarului pe termen scurt, e vorba de o piata foarte lichida si credem in libera cotatie a valutelor", a declarat Steven Mnuchin.

Nivelul actual "are avantaje si inconveniente", a spus acesta, intr-o conferinta in marja Forumului economic mondial.

Anterior, sefa FMI, Christine Lagarde, ii ceruse, intr-un interviu la Bloomberg Television, sa "clarifice" afirmatiile anterioare care bulversasera pietele financiare.

In fata acestei evolutii susceptibile sa afecteze competitivitatea europeana, ministrul Francez al Finantelor Bruno Le Maire a facut apel joi la evitarea "jocului cu paritatea" valutelor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





2721 vizualizari

  • -1 (3 voturi)    
    Piata mare (Joi, 25 ianuarie 2018, 16:41)

    Koczka [utilizator]

    Cand ai o piata mare ca a SUA iti permiti sa iti devalorizezi cu cateva procente moneda fara sa te temi de import de inflatie si alte nenorociri.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by