Rubla a recuperat o parte din pierderi, marți, după ce în cursul dimineții se depreciase cu peste 4%, la un minim care nu a mai fost atins din decembrie 2016. În jurul orei 9,00 GMT rubla evolua în scădere de 2,3%, pe fondul noilor sancțiuni din partea Statelor Unite, anunță Reuters.

Rubla ruseascaFoto: Captura YouTube

Este a doua zi la rând de pierderi, după ce Statele Unite au impus sancțiuni mai multor oligarhi ruși.

La ora 8.00 GMT, rubla era cu 4,2% mai slabă, un dolar fiind cotat la 63,28 de ruble, iar un euro la 77,94 ruble. Aprecierea barilului Brent cu 1,3% nu a reușit să susțină rubla.

”În timp ce fundalul general rămâne incert și amenințarea unor noi sancțiuni este neclară, credem că piața rusă se apropie de un plafon temporar", a afirmat Alfa Bank, într-o notă în care spune că „fundamentele pieței rusești rămân în mare parte neschimbate și că acțiunile rusești continuă să fie printre cele mai rentabile pe plan mondial”.

Oficialii ruși, inclusiv guvernatorul băncii centrale, Elvira Nabiullina, și ministrul economiei, Maxim Oreshkin, au încercat să liniștească investitorii.

Nabiullina, care a trebuit să facă față unei devalorizări puternice a rublei la sfârșitul anului 2014, pe fondul primelor sancțiuni occidentale, a declarat într-un forum că banca centrală a avut la dispoziție o gamă largă de instrumente pentru abordarea riscurilor. În prezent, nu au fost observate riscuri pentru stabilitatea financiară a Rusiei, a spus ea.

Citește și:

SUA au sancționat mai mulți oficiali guvernamentali și oligarhi ruși pentru „activități maligne”