Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că aşteaptă motivul legal pentru care ANAF nu a cerut la Cartea Funciară ca imobilul din Sibiu pierdut de familia preşedintelui Klaus Iohannis să treacă în proprietatea statului și că şeful ANAF, Ionuţ Mişa, nu va mai fi subordonatul său dacă "nu răspunde cerinţelor", relatează Mediafax. Declaraţiile ministrului vine după ce preşedintele ANAF a spus că instituţia pe care o conduce are nevoie de un titlu în baza căruia să poată fi efectuată executarea.

Ionut Misa si Eugen TeodoroviciFoto: Colaj foto / Sursa: Agerpres

"În primul rând, nu există niciun conflict. Nu sunt schimburi de replici între ANAF şi ministrul de Finanţe, pentru că eu nu am replici sau contre cu subordonaţii mei. Ca să fie foarte clar. Dacă ar exista aceste contre, schimburi, nu ar mai fi subordonaţii mei. Ar fi fost bine ca domnul actual preşedinte al ANAF-ului să se gândească dacă spune că e într-o situaţie, să se fi gândit că a fost ministru de Finanţe anul trecut şi atunci întrebarea clar se pune de ce nu a trimis dânsul spre ANAF un astfel de document pe care dânsul îl solicită astăzi de la minister. Nu e nevoie de niciun fel de document, pentru că eu cred că este o neînţelegere la nivelul conducerii ANAF. De ce? Pentru că nu este nevoie de niciun fel de mandat. Este o prevedere legală foarte clară, şi anume ordonanţa 14/2007, la articolul 1, spune foarte clar că bunurile de orice fel intrate potrivit legii în proprietatea privată a statului se valorifică către ANAF", a declarat Eugen Teodorovici la Antena 3.

Ministrul de Finanţe a declarat că îi va transmite astăzi, în scris, preşedintelui ANAF că aşteaptă motivul legal pentru care ANAF nu a cerut la Cartea Funciară ca imobilul din Sibiu pierdut de familia preşedintelui Iohannis să treacă în proprietatea statului. Termenul limită până la care Ionuţ Mişa trebuie să-i răspundă lui Eugen Teodorovici este vineri, până la finalul zilei, ministrul de Finanţe lăsând să se înţeleagă că l-ar putea demite.

"Ca să fie domnul Mişa liniştit pe timpul verii, o să trimit astăzi (joi - n.r.) o solicitare şi în scris, aşa, cu mai multe puncte, la care aş dori să primesc şi răspuns, ca să o spun şi public, mâine (vineri - n.r.). Mâine, până la finalul zilei, să am un punct de vedere foarte clar din partea domniei sale. (...) Am trimis o solicitare preşedintelui ANAF-ului, obligaţia domniei sale este să răspundă până mâine, să-mi spună care au fost acţiunile întreprinse şi dacă are vreun temei legal să nu facă ce i-am spus. (...) Dacă nu răspunde cerinţelor mele, nu mai are calitatea de subordonat al meu", a spus mai Teodorovici la Antena 3.

Ministrul Finanţelor declarase anterior în cursul zilei de joi că a cerut ANAF-ului să dovedească dacă a cerut către Cartea Funciară ca imobilul din Sibiu care a aparţinut preşedintelui Iohannis să intre în administrarea statului, dar șeful ANAF i-a replicat că nu a primit de la minister un titlu în baza căruia să facă executarea.

"Am vorbit cu colegii de la ANAF, cu domnul Mişa nu am apucat, dânsul nu a fost o perioadă la minister, la locul de muncă, a avut o perioadă de concediu, dar am vorbit cu ceilalţi colegi. Am cerut ANAF-ului să-mi dovedească sau să-mi spună dacă s-a cerut în mod clar către Cartea Funciară administrarea acelui imobil ca fiind al statului. Mi s-a trimis un document în care (se spunea) „da, am trimis”, m-am uitat şi am văzut că au trimis, de fapt, o solicitare de radiere a familiei Iohannis din Cartea Funciară, nu e ceea ce am cerut eu", a declarat Eugen Teodorovici.

Teodorovici a explicat că acum trebuie făcută o nouă solicitare oficială către Cartea Funciară, prin care să se ceară ca imobilul respectiv să intre în administrarea statului.

"Trebuie să facă acum o solicitare oficială către Cartea Funciară prin care să ceară practic ca acel imobil să fie al statului. Dacă spun că nu, ştim că această cale nu poate fi urmată, dacă spun că da, în ziua doi e notificarea sumei de plată, dobânzi şi cu ce mai este acolo. Acţiunea este făcută în 2016, eu am întrebat dacă s-a făcut astăzi această acţiune direct la Cartea Funciară şi mi-a trimis aceea veche, care este către Cartea Funciară, dar nu de înregistrare, ci de radiere a familiei Iohannis", a completat Teodorovici.

De cealaltă parte însă, şeful ANAF Ionuţ Mişa a declarat că a discutat cu colegii din Ministerul de Finanţe, pentru că instituţia pe care o conduce are nevoie de un titlu în baza căruia să poată fi efectuată executarea.

"ANAF-ul este un organ de executare, el nu poate executa decât în baza unui titlu. Dacă ANAF-ul va primi o adresă scrisă şi un mandat de la Ministerul de Finanţe să execute (...) eu vă asigur 100% că se vor îndeplini toate cerinţele legale", a declarat Ionuţ Mişa la Antena 3.

Şeful ANAF a mai precizat şi faptul că Agenţia a mai primit un mandat de la Ministerul de Finanţe şi în timpul Guvernului Cioloş.

"La momentul respectiv, s-a dat un mandat ANAF-ului ca să întreprindă demersurile necesare pentru recuperarea acestei creanţe şi pentru înscrierea statului român ca şi proprietar al acestui imobil. La acel moment, ANAF-ul s-a adresat notarului", a completat Ionuţ Mişa.

De asemenea, legat de un comentariu al Ministrului de Finanţe care aprecia adresarea către notar din 2016 drept eronată, şeful ANAF a precizat că: "acest lucru îl vor stabili cei de la Direcţia Juridică".

Anterior, Eugen Teodorovici a anunţat că suma cumulată care ar urma să fie obţinută de la cei trei chiriaşi ai imobilului din Sibiu care a aparţinut preşedintelui Klaus Iohannis este de peste 2 milioane de lei.

Citește și:

Dragnea îi somează pe șeful ANAF și pe ministrul de Finanțe să recupereze „sutele de mii de euro de la Iohannis”, pentru casa din Sibiu pierdută în instanță. „Dacă nu au nevoie de ei, poate dăm drumul la o amnistie fiscală”

Teodorovici îi cere lui Iohannis să plătească imediat banii pe care i-a luat pe chirie pentru casa pe care a pierdut-o în instanță. „Ar trebui să fie o pildă de urmat. Te-ai îmbogățit nejust, suma aceea plătește-o”

Teodorovici, despre chiria pe casa din Sibiu: „Am zis ANAF să ceară înscrierea în cartea funciară”