Restructurarea financiară și anularea obligațiilor fiscale accesorii sunt cele două categorii de facilități fiscale de care pot beneficia contribuabilii cu datorii restante către buget la data de 31 decembrie 2018. În timp ce prima măsură li se adresează celor cu debite care depășesc 1 milion de lei, cea de-a doua vizează în principal datoriile sub acest plafon în anumite condiții. Cum primul termen pentru demararea restructurării financiare se apropie - până la 30 septembrie, cei care vor să aplice această măsură trebuie să notifice autoritățile fiscale, am sintetizat și comentat principalele prevederi în cele ce urmează.
Privită la rece, constatăm că recenta amnistie fiscală adoptată de Guvern ar putea avea șanse să își atingă scopul declarat de autorități, respectiv acela de a veni în ajutorul companiilor din mediul public și privat, astfel încât acestea să își poată acoperi datoriile restante la bugetul de stat și să înceapă o nouă etapa în viața lor economică, fără această povară. O măsură mai degrabă perfectibilă în opinia noastră, recenta Ordonanță nr. 6/2019 își propune să rezolve nu numai ”problemele fiscale” ale contribuabililor, ci și pe cele ale bugetului de stat, prin reducerea arieratelor, curățarea mediului economic de companii neprofitabile / datornice și, nu în ultimul rând, creșterea gradului de conformare voluntară. Ca de obicei, atingerea obiectivului propus va depinde de felul în care va fi implementată și de ce valoare vor lua necunoscutele cu care lucrăm la acest moment - de exemplu testul creditorului privat sau cine vor fi experții care vor alcătui planul de redresare.
Restructurare, pentru restanțe mai mari de 1 milion de lei
Scopul declarat al acestei măsuri vizează, în principal, reducerea arieratelor, evitarea deschiderii procedurii insolvenței împotriva contribuabililor eligibilii și o ultima încercare de revitalizare a lor din punct de vedere economic.
Știut fiind că un procent semnificativ al arieratelor nerecuperabile provine din datoriile companiilor în insolvență (aprox. 76 %), iar gradul de colectare a obligațiilor fiscale de la această categorie de contribuabili este insignifiant, organele fiscale propun prin această măsura un ”târg”, de tipul ”dai și tu ceva - las și eu ceva”, pentru că, altfel, sub iminența deschiderii procedurii insolvenței, există riscul ca fiscul să nu mai recupereze oricum nimic.
Beneficiile principale ale contribuabililor care apelează la această măsură vor fi eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale principale pentru o perioada de până la maxim 10 ani (7 ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă 3 ani) și, respectiv, anularea integrală a obligațiilor accesorii aferente acestora, în măsura în care procedura se finalizează cu succes. Avantajul acestei masuri este perioada de eșalonare mult mai mare comparativ cu procedura normală, unde perioada de plată nu poate depăși 5 în ani (în practica fiind, de regula, doar 2- 3 ani), dar și faptul că plata ratelor începe din al doilea an, iar valoarea acestora poate fi stabilita diferențiat în funcție de planurile de afaceri ale contribuabilului.
Combinat măsura "plății în rate", contribuabilii pot solicita și aplicarea uneia dintre următoarele facilitați:
-Anularea unui procent de până la 50% din debitul principal și a tuturor accesoriilor aferente debitului restant, însă în acest caz fiind obligatorie plata unui ”avans” de 5 pana 15% din debitul principal;
-Conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare principale, aplicabilă pentru debitorii la care statul este acționar integral sau majoritar;
-Stingerea obligațiilor prin darea în plată a unor bunuri imobile;
Restructurarea poate fi aplicată de contribuabilii din mediul public sau privat care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții – sunt persoane juridice de drept public sau privat; se află în dificultate financiară, care nu poate fi temporară, să nu fi fost dizolvați, să nu se afle în procedura insolvenței, dar cu riscul intrării în insolvență; să nu îndeplinească condițiile pentru a beneficia de eșalonarea la plată prevăzută de Codul de Procedură fiscală și să aibă toate declarațiile fiscale depuse, până la data depunerii notificării privind intenția de restructurare (termenul limita pentru depunerea acesteia fiind 30 septembrie 2019) sau să le depună într-un termen de maxim 10 zile de la solicitarea organului fiscal în acest sens.
După cum se observa, condițiile sunt destul de restrictive, prevederile urmând a se aplica doar acelor companii în pragul insolvenței, care nu se mai califică pentru procedura eșalonării la plată (nu are capacitatea de a achita ratele de eșalonare imediat, nu poate acorda garanții, etc.), pentru că, în măsura în care ar putea beneficia de eșalonare, organul fiscal va aplica automat aceasta măsura și nu restructurarea.
Dacă, în cazul companiilor cu capital de stat, este de notorietate că situația financiară extrem de dificilă a unora dintre ele le califică pentru aceasta măsura, în cazul contribuabililor din sistemul privat trebuie realizată o analiză extrem de atentă pentru a stabili dacă se califică pentru restructurare sau dacă, mai degrabă, ar putea beneficia de o eșalonare la plata. Analiza se impune a fi efectuată cat mai rapid din două motive esențiale. Pe de o parte, această ordonanță marchează un moment zero, forțând companiile să ia atitudine în privința situației economice dificile în care se află. În cazul în care aceștia nu solicită aplicarea restructurării (și nu achită datoriile) în 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanței (i.e. pana la 5 februarie 2020), fiscul va fi obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței împotriva lor. Aceiași obligație o are organul fiscal și în cazul în care restructurarea eșuează.
Pe de altă parte, analiza atentă a posibilității de a accesa această măsura se impune și din cauza complexității procedurii ce trebuie urmate pentru atât în pregătirea solicitării de restructurare, cât și în implementarea acesteia.
Astfel, solicitarea de restructurare trebuie în mod obligatoriu însoțită de un plan de redresare și un test al creditorului privat prudent întocmite de un expert independent. Potrivit proiectului de ordin privind aplicarea acestei proceduri publicat recent pe site-ul ANAF, expertul este o persoană capabila să întocmească expertize. Proiectul nu oferă detalii în privința calificării acestui expert, însă nota de fundamentare a ordonanței vorbește despre experți evaluatori, contabili, lichidatori, consultanți fiscali, avocați, deci persoane cu un înalt grad de specializare, supuși unor exigențe de independență în exercitarea profesiei, astfel încât să transfere independență și obiectivitate planului de restructurare și testului creditorului privat prudent.
Așadar, totul depinde foarte mult de experiența și expertiza acestui expert care va întocmi planul de redresare (în care să arate cauzele ce au adus compania în această situație economică dificilă și mai ales care este planul de afaceri pentru următorii 7-10 ani, ce îi va permite să achite datoriile la buget și care sunt obligațiile pe care contribuabilul trebuie sa le respecte pe toata perioada restructurării) și de cum va arata testul creditorului privat prudent, în care expertul trebuie sa demonstreze că statul va fi net avantajat prin acordarea acestor beneficii comparativ cu situația în care ar cere direct deschiderea procedurii insolvenței împotriva contribuabilului. Succesul procedurii va depinde și de capacitatea și viteza de reacție a acestui expert independent, pentru că tot el este cel care va trebui să depună trimestrial la ANAF, pe toată perioada de restructurare, un raport în care să detalieze modul de îndeplinire a planului de restructurare și să propună eventuale soluții în cazul în care procedura se afla în impas. Putem concluziona că expertul independent ar trebui să fie o persoană cu pregătire în zona financiară și /sau a expertizelor evaluatorii, dar și cu disponibilitate permanentă de a acționa ca o interfață și de a păstra legătura cu Fiscul.
Având în vedere complexitatea acestei proceduri, rămâne de văzut dacă termenul de 6 luni în care contribuabilii trebuie sa depună solicitarea de restructurare va fi suficient pentru pregătirea atât a solicitării, cât și a planului de restructurare, respectiv a testului creditorului privat prudent. În egală măsura, timpul ne va dovedi daca această măsura va rezolva ceea ce organele fiscale nu au putut rezolva până în prezent, ceea ce ne va permite ca, din 2020, să avea un mediu economic și fiscal cu mult însănătoșit.
Anularea accesoriilor, pentru datorii mai mici de 1 milion de lei
Al doilea capitol al ordonanței prevede anularea în integralitate a obligațiilor accesorii pentru toți contribuabilii care, la 31 decembrie 2018, aveau datorii restante la bugetul de stat mai mici de 1 milion lei, și care își achită debitul principal restant până la 15 decembrie 2019.
Aceasta facilitate vine însă și cu o măsura cat se poate de criticabilă prin caracterul său discriminatoriu. Mai precis, conform ordonanței, măsura anularii obligațiilor accesorii se poate aplica și pentru datoriile mai mari de 1 milion lei, doar că pentru această facilitate se califică numai persoanele fizice, entitățile fără personalitate juridică și unitățile administrativ teritoriale. Sunt așadar excluse, în mod surprinzător și nejustificat, personale juridice, adică exact acea categorie de contribuabili care s-ar fi regăsit în mai mare măsura într-o asemenea situație. Surprinderea este cu atât mai mare cu cât proiectul inițial al ordonanței, în forma pusă în dezbatere publică, nu includea o astfel de excepție, el prevăzând aplicabilitatea măsuri pentru toate categoriile de contribuabili, iar nota de fundamentare nu explica rațiunile pentru care persoanele juridice au fost eliminate în versiunea oficiala a actului normativ.
Dacă ne raportam la scopul ordonanței, respectiv creșterea gradului de conformare voluntara și implicit a gradului de colectare a obligațiilor la bugetul de stat, un alt aspect mai puțin inspirat în opinia noastră este momentul stabilit pentru determinarea obligațiilor restante, respectiv data de 31 decembrie 2018. Apreciem că o data cat mai apropiată de momentul intrării în vigoare a ordonanței ar fi fost mult mai oportună și adecvata scopului urmărit, fiind greu de crezut că într-un interval de 8 luni de zile scurse de la finalul anului și până în prezent aceste datorii nu au fost achitate sau executate silit.
Procedura de accesare a acestei facilitați fiscale este similar până la identitate cu Ordonanța 44/2015, vestita amnistie care a crescut considerabil încasările la buget în perioada sa de aplicare. Astfel, mecanismul este destul de simplu: toți contribuabili care au obligații fiscale pentru care scadența sau termenul de plată s-a împlinit la 31 decembrie 2018 - fie că aceste datorii provin urmare a depunerii unei declarații de impunere neachitate, fie provenite din depunerea unor declarații rectificative ori au fost stabilite în baza unor decizii de impunere - pot depune o solicitare de anulare a obligațiilor accesorii pana la data de 15 decembrie 2019. Aceste obligații fiscale accesorii (fiind incluse aici dobânzi, penalități de întârziere, penalități de nedeclarare) vor fi anulate dacă principalul este plătit până pe 15 decembrie 2019.
Un aspect lăudabil îl reprezintă faptul că ordonanța dovedește totuși că am învățat câte ceva din experiențele neplăcute din trecut dat fiind că unele dintre neajunsurile practice cu care ne-am confruntat în aplicarea Ordonanței 44/2015 au fost adresate acum in textul noii ordonanței. De exemplu, menționăm faptul că se precizează expres de această dată că facilitatea fiscală acordată rămâne aplicabila și în cazul în care s-a dispus refacerea inspecției fiscale. Totuși, măsura ar fi avut șanse să își atingă mult mai bine scopul declarat, dacă toate aspectele nefavorabile sesizate ar fi fost evitate.
Articol semnat de Ana-Maria Iordache, Partener D&B David și Baias
