Germania adoptă un plan de salvare fără precedent de la Al Doilea Război Mondial încoace

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 22 martie 2020, 15:37 Economie | Finanţe


Steag Germania
Foto: pixabay.com
Germania intenţionează să adopte luni un plan de salvare și ajutorare economică fără precedent în ultimii 75 de ani, pentru a contracara criza provocată de pandemia de coronavirus, relatează Mediafax citând AFP.

Sursa citată notează că proiectul de lege aflat deocamdată în stadiul de draft prevede punerea la dispoziţie a unei sume de 822 de miliarde de euro ca împrumuturi, cu scopul de a ajuta intreprinderile şi salariaţii să facă faţă consecintelor economice care se vor resimţi după criza Covid-19.

Din 2013, economia germană a fost foarte strictă în privinţa planificării bugetare şi nu a împrumutat bani sub această formă.

Pentru început, Germania intenţionează să facă o injecţie de 156 de miliarde de euro, autorităţile fiind dispuse la o reglementare bugetară care prevede încadrarea PIB-ului într-un deficit de maximum 0,35%.

În urmă cu o săptămână, oficialii de la Berlin au mai anunţat un plan de finanţare în valoare de 550 de miliarde de euro, însă acum plafonul a fost crescut cu aproape 300 miliarde.

În Germania sunt 16.000 cazuri de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, iar 47 oameni au murit până acum.

Într-un interviu acordat Die Welt, Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank, a afirmat că o recesiune este de acum inevitabilă şi că autorităţile trebuie să acţioneze rapid.

APF mai scrie că o mare parte a fondurilor destinate susţinerii economiei, 600 de miliarde de euro, sunt destinate Fondului de Salvare a Marilor Intreprinderi.

Dacă măsurile se vor dovedi a fi insuficiente, statul va lua în calcul naţionalizarea parţială a unor companii, respectiv a celor care ar putea fi în pericol de faliment.

Acum, una dintre marile companii care ar putea ajunge în situaţia menţionată este Lufthansa, una dintre cele mai mari companii aviatice din lume, care are în acest moment flota oprită la sol.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





6810 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    Dacă virusul nu are leac (Duminică, 22 martie 2020, 15:54)

    Con_stan_tin [utilizator]

    și continuă să se propage, lumea va consuma strictul necesar pentru a supraviețui. Nu văd cum poate salva cineva companii de transport sau care produc mașini dacă virusul continuă să facă victime ani de zile de aici înainte.
    • +1 (5 voturi)    
      Simplu (Duminică, 22 martie 2020, 18:35)

      Costique [utilizator] i-a raspuns lui Con_stan_tin

      Nu e vorba de salvat firmele ci de înghețat activitatea, plata unor salarii "din burta" de la buget, pe veresie, ca lumea sa poată trai si cheltui si sa nu fie săracă lipita când virusul dispare sau e controlabil. Adică reducerea tuturor motoarelor economice la minim pana când oamenii vor putea circula din nou. Asta se face cu bani tipăriți acum care vor fi retrași mai târziu prin impozite mai mari când lumea va începe sa cheltuie din nou. Pentru ca după, îți spun eu, toată lumea va ieși la o bere! Așa a pompat si Obama 1000 de miliarde in 2008 unor firme mari care au dat banii in câțiva ani înapoi...Pentru ca o firma înseamnă multi oameni si relații care odată distruse, nu se mai refac...In economia normala un faliment e acoperit de ceilalți, dar in situația asta dau faliment toți si apoi facem anarhie, sunt destui idioți care o vor...
      • +3 (3 voturi)    
        Nu-i simplu deloc (Duminică, 22 martie 2020, 21:27)

        John_Re [utilizator] i-a raspuns lui Costique

        ...daca nimeni nu va mai produce nimic 6 luni sau mai rau, cativa ani.

        poti sa pompezi cati bani vrei. nu e ca in 2008. cand un angajat al unei firme va fi gasit pozitiv la coronavirus acea firma isi va inceta activitatea si efectul de domino va continua.

        situatia actuala seamana mai mult cu cea care a precedat marea depresiune din anii 30.

        traim vremuri interesante.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by