În 21 din cele 27 de state membre UE există un salariu minim legal stabilit de guvern iar în şase state membre (Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia), salariul minim este stabilit în negocierile colective dintre angajatori şi sindicate.
Danemarca se opune propunerilor UE privind salariul minim
În 21 din cele 27 de state membre UE există un salariu minim legal stabilit de guvern iar în şase state membre (Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia), salariul minim este stabilit în negocierile colective dintre angajatori şi sindicate.

În spatele cifrelor (și al scandalurilor politice). Mărturii despre suferință și deznădejde în pandemie: „I-am dat prima palmă copilului”
S&P modifică perspectiva la stabilă, de la negativă/ De ce ar trebui să ne intereseze ratingul
Ludovic Orban: Orice ministru care își atacă premierul trebuie să își scrie mai întâi demisia
Turcan: Cei care lucrează la recalcularea pensiilor vor primi suplimente
Vaccinarea nu este suficientă. Economist român care locuiește la Londra, despre “lecția britanică”
Ce-i pesedeala asta cu salariul minim european???
Toti asistatii social pesedisti spumega tampenii cu suveranitatea si ca sa nu ni se impuna de Bruxelles tot felul dar ar vrea sa munceasca ca grecii si sa castige ca nemtii CU SALARIU MINIM OBLIGATORIU.
Pasol la moskova comunistilor!
Liberalismul nu caută să asigure nivel minim de trai ci să se asigure că piața stabilește regulile și că ele, odată stabilite, sunt aplicate la toți subiecții; or salariul minim nu este o măsură stabilită de piață (există ideea de salariu minim la nivel de ramură, care respectă principiile liberalismului) ci de guvern, adică este un exemplu clar și clasic de cel mai împuțit socialism posibil.
Liberalismul oferă condițiile de piață ca să poți ajunge - prin forțe proprii (un liberal înțelege bine sintagma respectivă) - să trăiești bine; socialismul e cel care te obligă să o faci.