În mai 2017, liderul chinez Xi Jinping a proclamat, în fața unei săli cu 30 de șefi de stat și delegați din peste 130 de țări „un proiect al secolului”, inițiativa Belt and Road. Dar, conform datelor publicate săptămâna aceasta, realitatea se abate de la scenariul lui Xi, scrie Financial Times, citat de Mediafax.
China a promis că va cheltui aproximativ 1.000 de miliarde de dolari pentru construirea infrastructurii în principal în țările în curs de dezvoltare din întreaga lume și că va finanța aproape toate acestea prin intermediul propriilor instituții financiare. Ajustat pentru inflație, acest total a fost de aproximativ șapte ori mai mare decât a cheltuit SUA pentru Planul Marshall de reconstrucție a Europei după cel de-al doilea război mondial, potrivit Jonathan Hillman, autorul The New’s Road.
Dar, ceea ce a fost conceput ca fiind cel mai mare program de dezvoltare din lume se transformă în ceea ce ar putea deveni prima criză a datoriilor din străinătate a Chinei. Datele care descriu situația dificilă a Chinei provin de la cercetătorii de la Universitatea din Boston, care mențin o bază de date independentă privind finanțarea Chinei pentru dezvoltare în străinătate și care au descoperit că împrumuturile acordate de Banca de Dezvoltare din China și Banca de Export-Import din China s-au prăbușit de la un vârf de 75 miliarde de dolari în 2016 la doar 4 miliarde de dolari anul trecut.
Contextul este crucial. Cele două bănci intră sub controlul direct al consiliului de stat al Chinei, deci funcționează ca arme ale statului.
Între 2008 și 2019, cele două bănci chineze au oferit credite de 462 miliarde de dolari, puțin sub cele 467 miliarde de dolari acordate de Banca Mondială, potrivit datelor Universității din Boston.
În finanțarea globală pentru dezvoltare, o reducere atât de accentuată a împrumuturilor acordate de băncile chineze are puterea unui cutremur. Dacă persistă, situația va exacerba un decalaj de finanțare a infrastructurii care doar în Asia se ridică deja la 907 miliarde dolari pe an, potrivit estimărilor Băncii Asiatice de Dezvoltare. În Africa și America Latină - unde creditul chinez a format, de asemenea, o mare parte a finanțării infrastructurii - se așteaptă, de asemenea, să scadă mai mult decalajul dintre ceea ce este necesar și ceea ce este disponibil.
Retragerea Chinei de la finanțarea dezvoltării în străinătate derivă din schimbări de politici structurale, potrivit analiștilor chinezi. „China consolidează, absoarbe și digeră investițiile făcute în trecut”, spune Wang Huiyao, consilier al consiliului de stat al Chinei și președinte al think-tankului Centrul pentru China și Globalizare.
În ansamblu, însă, regândirea trădează o recunoaștere tacită a faptului că abundența de împrumuturi în străinătate a fost prost concepută. Fotografiile foruului din 2017 pentru cooperare internațională - locul în care dl Xi și-a declarat ambiția „proiectul secolului” - indică ceea ce va deveni defectul fatal al programului.
Alături de Xi, în portrete succesive, s-au aflat liderii autoritari ai unor țări cu datorii mari și ratinguri de credit „junk”, precum Alexander Lukashenko din Belarus, Hun Sen din Cambodgia, Aleksandar Vucic din Serbia, Uhuru Kenyatta din Kenya și alții.
Sustenabilitatea datoriei - sau capacitatea țărilor debitoare de a-și rambursa împrumuturile - trebuia să facă parte din orice reevaluare a Inițiativei Belt and Road, spune Kevin Gallagher, directorul Centrului Global de Politici de Dezvoltare al Universității din Boston, care a compilat datele.
Între 2007 și 2013, Banca de Dezvoltare a Chinei a împrumutat Venezuela cu aproape 40 de miliarde de dolari, consolidând o relație pe care Hugo Chávez, fostul președinte al Venezuelei, a caracterizat-o drept „un mare zid” împotriva ambițiilor SUA.
O mare parte din împrumuturile acordate Venezuelei au fost legate de resursele petroliere, dar chiar înainte de moartea lui Chávez în 2013, era clar că lucrurile mergeau prost. Cu toate acestea, Beijingul a fost atât de implicat încât s-a simțit obligat să-l susțină în continuare pe Nicolás Maduro, succesorul lui Chavez, chiar și după ce au devenit clare dovezile ineficientei sale gestiuni economice.
Acesta a împrumutat încă 20 de miliarde de dolari între 2013 și 2017 și acum a acumulat datorii neplătite de 150 de miliarde de dolari. Întreg episodul dă o lecție crucială Beijingulu, spune Matt Ferchen la Merics, un think-tank din Berlin.
„Oficialii chinezi ai politicii externe și ai băncii de politici au intrat în relația lor economică și politică supradimensionată cu [Venezuela] cu o combinație de hibrid, ambiție și naivitate”, a scris domnul Ferchen. „[Acest lucru] a contribuit la cea mai gravă criză economică, umanitară și politică din regiune din ultimele decenii”.
Renegocierile datoriilor au proliferat pe măsură ce pandemia a influențat economiile emergente din Africa și din alte părți. Un raport al Rhodium Group, o companie de consultanță, spune că cel puțin 18 procese de renegociere ale datoriilor cu China au avut loc în 2020 și 12 țări erau încă în discuții cu Beijingul la sfârșitul lunii septembrie, însemnând 28 miliarde de dolari.
6
14
