FMI îmbunătăţeşte perspectivele economice, dar avertizează că situaţia globală rămâne incertă

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 30 martie 2021, 20:51 Economie | Finanţe


Kristalina Georgieva
Foto: Eric BARADAT / AFP / Profimedia
Fondul Monetar Internaţional (FMI) va îmbunătăţi perspectivele privind creşterea economică mondială în 2021 şi 2022, dar directorul general al instituţiei, Kristalina Georgieva, avertizează că situaţia financiară rămâne incertă, potrivit Mediafax.

Economia mondială a înregistrat o scădere de 3,5% în 2020, în contextul reducerii activităţilor economice din cauza restricţiilor antiepidemice. Potrivit estimărilor iniţiale ale Fondului Monetar Internaţional, PIB-ul la nivel mondial ar urma să aibă o creştere de 5,5% în 2021 şi de 4,2% în 2022. Directorul FMI, Kristalina Georgieva, a declarat marţi că perspectivele economice vor fi îmbunătăţite săptămâna viitoare, în contextul suplimentării cheltuielilor fiscale în Statele Unite şi a relansării economice în ţările dezvoltate, în contextul avansării campaniilor de vaccinare.

Însă Kristalina Georgieva avertizează că situaţia economică rămâne incertă, în contextul în care evoluţiile crizei pandemiei diferă de la o ţară la alta sau de la o regiune al alta. "Vaccinurile nu sunt încă disponibile pentru toată lumea şi oriunde. Prea multe persoane continuă să se confrunte cu pierderea locurilor de muncă şi cu sărăcia. Prea multe ţări sunt în urmă", a afirmat Kristalina Georgieva într-un discurs rostit la Consiliul pentru Relaţii Externe (Council on Foreign Relations).

"Ne confruntăm cu cel mai mare test al actualei generaţii. Ceea ce facem va configura lumea post-criză", a subliniat directorul FMI, conform agenţiei Reuters.

Kristalina Georgieva a precizat că Statele Unite şi China generează "o relansare economică în mai multe viteze", subliniind că economiile avansate riscă diminuarea cu 11% a veniturilor pe cap de locuitor comparativ cu proiecţiile elaborate înainte de pandemie, în timp ce economiile emergente şi în dezvoltare, cu excepţia Chinei, vor înregistra reduceri ale veniturilor de 20%.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





853 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by