Deficitul Spaniei a urcat în 2020 la 11%, fiind cel mai mare din întreaga UE / România, pe 6 cu 9,2%

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 23 aprilie 2021, 1:51 Economie | Finanţe


Restaurant din Madrid
Foto: Fer Capdepon Arroyo / Zuma Press / Profimedia
Deficitul bugetar al Spaniei a crescut în 2020 la 11% din produsul intern brut (PIB), comparativ cu 2,9% în 2019, fiind cel mai mare dintre țările Uniunii Europene (UE), ca urmare a impactului pandemiei de Covid-19, potrivit datelor publicate de biroul comunitar de statistică, Eurostat.

La rândul său, datoria publică a Spaniei a crescut anul trecut la 1,34 triliarde de euro, o cifră echivalentă cu 120% din PIB, comparativ cu raportul de 95,5% înregistrat în 2019, scrie El Economista.

În țările din zona euro, deficitul a crescut în 2020 la 7,2% din PIB, de la 0,6% în anul precedent, în timp ce în cele 27 de state în ansamblu dezechilibrul negativ a fost de 6,9% din PIB, în creștere de la 0,5% în 2019.

„Toți membrii, cu excepția Danemarcei (-1,1%) au înregistrat deficite de peste 3% din PIB", a menționat Eurostat.

În afară de Spania, cele mai mari rate de deficit din 2020 au fost în Malta (-10,1%), Grecia (-9,7%), Italia (-9,5%), Belgia (-9,4%), Franța și România (ambele -9,2%) și Austria (-8,9%).

În ceea ce privește datoria publică, în zona euro a urcat la 11,1 trilioane de euro, 98% din PIB, comparativ cu 10,02 trilioane în 2019, când a fost de 83,9% din PIB.

În UE în ansamblu, datoria a ajuns să reprezinte 90,7% din PIB în 2020, comparativ cu 77,5% în 2019, după ce a atins 12,07 trilioane de euro.

La sfârșitul anului 2020, cel mai mic raport dintre datoria publică și PIB în rândul țărilor UE era în Estonia (18,2%), urmat de Luxemburg (24,9%), Bulgaria (25%), Cehia (38,1%) și Suedia (39,9%).

Un total de 14 state membre au avut rate ale datoriei publice peste 60% din PIB, cel mai mare procent fiind în Grecia (205,6%), Italia (155,8%), Portugalia (133,6%), Spania (120%), Cipru (118,2%), Franța (115,7%) și Belgia (114,1%), citează Rador.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





2284 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by