Inflaţia din Marea Britanie a atins în iulie un nou maxim al ultimilor 40 de ani, de 10,1% în termeni anuali, deoarece creşterea preţurilor alimentelor şi energiei a continuat să facă presiuni sporite asupra gospodăriilor, transmit CNBC și News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Indicele preţurilor de consum a crescut cu 10,1% în termeni anuali, potrivit estimărilor publicate miercuri de Oficiul Naţional de Statistică, fiind peste prognoza de consens a Analiştilor intervievaţi de Reuters, de 9,8%, şi în creştere de la 9,4% în iunie.

Inflaţia de bază, care exclude energia, alimentele, alcoolul şi tutunul, a ajuns la 6,2% în anul încheiat în iulie 2022, în creştere de la 5,8% în iunie şi peste previziunile de 5,9%.

Randamentele obligaţiunilor britanice pe termen de 2 ani au crescut miercuri dimineaţă după publicarea datelor referitoare la inflaţie, cu peste 0,26 puncte procentuale, la 2,41%, cel mai ridicat nivel atins din noiembrie 2008.

Creşterea preţurilor alimentelor a avut cea mai mare contribuţie la ratele anuale ale inflaţiei, între iunie şi iulie, a spus Biroul Naţional de Statistică, în raportul său.

Scumpiri în lanț în Marea Britanie

„Supermarketurile nu au avut de ales decât să transmită creşterile de preţ de la furnizori, ele însele confruntându-se cu o inflaţie fără precedent a costurilor cu materiile prime şi ingredientele”, a declarat Kien Tan, director de strategie de retail la PwC.

„Acest lucru a fost deosebit de acut în categoriile cu forţă de muncă şi utilităţi intensive, cum ar fi produsele lactate, cu rapoarte despre preţul unei cutii de lapte care a crescut de peste două ori în ​​unele magazine, de la începutul anului.”

Biroul de statistică a reiterat că estimările sale orientative privind inflaţia preţurilor de consum „sugerează că indicele preţurilor de consum ar fi fost mai mare în jurul anului 1982.

Banca Angliei a implementat şase creşteri consecutive ale ratelor dobânzilor, în încercarea de a controla inflaţia, iar la începutul acestei luni a efectuat cea mai mare majorare unică din 1995, proiectând că Regatul Unit va intra în cea mai lungă recesiune de la criza financiară globală în trimestrul patru al anului.

Banca se aşteaptă ca inflaţia să depăşească 13,3% în octombrie.