România a continuat comerțul cu Rusia, dar într-un ritm mult scăzut comparativ cu 2022. Dacă în primul an de la declanșarea războiului de către Rusia în Ucraina importam de 3,88 miliarde euro, în 2023 s-a redus la aproape 301,7 milioane euro, conform datelor transmise de Institutul Național de Statistică (INS) la solicitarea HotNews.ro.

Bani cash euroFoto: Elmar Gubisch / Panthermedia / Profimedia

Continuăm să avem deficit comercial cu rușii, acesta ridicându-se anul trecut 75,6 milioane euro. În 2022 era de 3,48 miliarde euro.

*Datele sunt provizorii

Ce produse din Rusia au ajuns în România

Cum spuneam și la început, se observă la importuri o scădere foarte mare. Dacă ne uităm la produse, iată principalele produse care au ajuns în România din Federația Rusă:

Combustibili minerali, uleiuri minerale și produse rezultate din distilarea acestora: 154,1 milioane euro

Îngrășăminte: 71 milioane euro

Cauciuc și articole din cauciuc: 39,7 milioane euro

Aluminiu și articole din aluminiu: 10,9 milioane euro

Produse chimice anorganice: 6,3 milioane euro

Fontă fier și oțel: 3,1 milioane euro

Vehicule terestre: 2 milioane euro

Semințe și fructe oleaginoase: 1,2 milioane euro

Ce produse am trimis rușilor în 2023

România a exportat în Rusia produse în valoare de 226 milioane euro, suma fiind mai mică cu circa 44% decât în 2022. Principalele produse trimise:

Uleiuri esențiale, parfumuri și preparate cosmetice: 77 milioane euro

Produse farmaceutice: 25,6 milioane euro

Cazane, mașini, aparate și dispozitive mecanice: 22,4 milioane euro

Vehicule terestre, părți și accesorii pentru acestea: 20 milioane euro

Aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrare audio și video: 12,9 milioane euro

Săpun, ceară pentru lumânări, ceară dentară și preparate dentare: 9,8 milioane euro

Cauciuc și articole din cauciuc: 8 milioane euro

Articole din fontă fier și oțel: 6,9 milioane euro

Fontă, fier și oțel: 5,9 milioane euro

Cereale: 2 milioane euro

Vezi și:

Suma imensă pe care România a virat-o în conturile Moscovei în 2022 / Ce importuri și exporturi a avut România cu Ucraina, Rusia și Belarus