Guvernul a introdus în 2024, printre altele, și un impozit suplimentar pentru companiile din sectoarele petrol și gaze naturale, dar pare că mai sunt unele anomalii în practică.

Bani-bancnote-leiFoto: Hotnews

Prezenți la un eveniment, avocatul Gabriel Biriș, fost secretar de Stat în Ministerul Finanțelor, a avut un schimb de replici pe această temă cu Marcel Boloș, actualul ministru.

Gabriel Biriș: Dvs. știți că pe Carrefour ați făcut-o companie din sectorul de petrol și gaze? Ați reglementat defectuos acest sector.

Marcel Boloș: Ce treabă are Carrefour cu petrolul și gazele?

Gabriel Biriș: Asta vă întreb și eu. Are o benzinărie și pentru că n-ați pus prag minim la vânzările de combustibil, e companie din petrol și gaze. Are benzinărie la Chiajna.

Marcel Boloș: Nu cunosc cazul acesta...

Gabriel Biriș: Ar trebui să vă asigurați, când faceți legi atât de importante, să nu greșiți grav.

Marcel Boloș: Duceți discuția asta în derizoriu și nu vreau să particip la o asemenea...

Conform Legii 296/2023, s-a introdus de la 1 ianuarie 2024 un impozit suplimentar de 0,5% pentru companiile de petrol și gaze cu o cifră de afaceri de peste 50 milioane euro.

Practic, pe lângă impozitul pe profit să se aplice și acest nou impozit.