Guvernul a modificat în final taxarea concediilor medicaleprin OUG 34/2024, după ce anul trecut a decis acest lucru prin OUG Trenuleț (115/2023). Consultantul fiscal Adrian Bența a făcut o scurtă analiză a acestui act normativ, ce a apărut săptămâna trecută în Monitorul Oficial.

Adrian Benta - consultantFoto: StartupCafe.ro

Potrivit acestuia, OUG 34/2024 reglementează două proceduri normative diferite:

1. O procedură de ajutor acordată mamelor defavorizate cu nou-născuți ce beneficiază de ajutor de stat decontabil prin intermediul tichetelor sociale electronice

2. O nouă procedură privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate pentru persoanele ce beneficiază de indemnizație aferentă concediilor medicale.

Amintim faptul că OUG nr. 115/2023 modifică art. 155 din Codul fiscal, în sensul că începând cu 01 ianuarie 2024, indemnizația aferentă concediilor medicale acordată în baza OUG nr. 158/2005 privind concediile medicale, este supusă contribuției la asigurările sociale de sănătate cu procentul de 10%.

“Începând cu 12 aprilie 2024, legiuitorul modifică această regulă, în sensul că se păstrează obligația plății contribuției la sănătate pentru indemnizația aferentă concediilor medicale doar pentru unele categorii de riscuri asigurate, iar pentru altele nu se datorează contribuția la asigurările sociale de sănătate pentru respectivele concedii medicale”, spune Bența.

Pentru următoarele coduri de indemnizație SE DATOREAZĂ contribuția la sănătate:

• Cod 01 - Boală obișnuită;

• Cod 07 - Carantină;

• Cod 10 – Reducerea cu 1/4 a duratei normale de lucru.

Acest lucru înseamnă că pentru celelalte coduri, nu se datorează contribuția la sănătate pentru concediile medicale.

Printre cele mai întâlnite indemnizații de concediu medical pentru care ulterior datei de 12 aprilie 2024 nu se datorează contribuția la sănătate sunt:

• Cod 08 – Sarcină și lăuzie;

• Cod 06 – Urgență medico-chirurgicală;

• Cod 15 – Risc maternal;

• Cod 12 – Tuberculoză.

Notă: legiuitorul păstrează scutirea la plată a contribuției la sănătate pentru indemnizațiile aferente accidentelor de muncă și bolilor profesionale.