Preşedintele BRD, Guy Poupet, a fost inlocuit cu directorul regional al sucursalei Societe Generale din Camerun, Alexandre Maymat, au declarat pentru HotNews oficialii bancii cu capital francez. Initial, informatia a fost furnizata de Mediafax. Intrebat de HotNews.ro daca a avut o intalnire la nivelul conducerii BRD, Isarescu a admis ca a luat vineri masa cu ei, fara a confirma sau infirma la ora 18 informatia. "Intrebati-i pe cei de la BRD", a spus la iesire Isarescu.

"Sorin-Mihai POPA, Administrator si Director General Delegat al BRD - Groupe Société Générale, va fi promovat începând cu 2 ianuarie 2012 la Paris în functia de Consilier al Directorului Bancii Comerciale Internationale a Société Générale (fiind însarcinat în special cu dezvoltarea comerciala a retelei internationale a Société Générale).

El va ramane în continuare ca Administrator în Consiliul de Administratie al BRD – Groupe Société Générale. Alexandre MAYMAT, actual Administrator si Director General al Société Générale din Camerun, va fi propus la începutul anului 2012 ca Administrator al BRD – Groupe Société Générale, urmând sa fie numit în viitor Presedinte al BRD – Groupe Société Générale, dupa plecarea lui Guy POUPET", au transmis HotNews.ro oficialii BRD-GSG.

Guy Poupet a fost desemnat în poziţia de director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al BRD de la 1 ianuarie 2010, când l-a înlocuit pe Patrick Gelin, care a condus banca aproape nouă ani şi a plecat pe o poziţie în Comitetul de Direcţie al grupului Societe Generale.

BRD a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 382 milioane lei (90 milioane euro), după standardele româneşti de contabilitate, în scădere cu 19% faţă de câştigul din perioada similară a anului trecut.

Surse bancare au declarat pentru HotNews.ro ca unui alt manager strain nu i s-ar fi prelungit mandatul pentru 2012.