Economia Germaniei a revenit pe crestere in primul trimestru din 2012
In ultimul trimestru al anului 2011 economia Germaniei se contractase cu 0,2%, fiind prima scadere economica dupa anul 2009. Fata de acelasi trimestru al anului trecut economia Germaniei a crescut cu 1,7%.
In acelasi timp, economia Frantei a inregistrat o crestere 0 in primul trimestru, dupa cresterea de 0,1% de la finalul anului 2011.
Agentia germana de statistica, Destatis, a precizat ca in primul trimestru expansiunea a fost cauzata in principal de cresterea exporturilor si consumul intern ridicat.
Revenirea pe crestere semnifica faptul ca Germania a evitat asa-numita recesiune W.
Prin comparatie, cifrele cu privire la Franta au fost sub asteptarile analistilor, iar datele privind ultimul trimestru al anului 2011 au fost revizuite in jos, la 0,1% de la 0,2%.
"Nu este o surpriza buna", a declarat Philippe Waechter, de la Natixis Asset Management. Acesta a adaugat ca aceasta evolutie a fost cauzata de consumul slab si de lipsa investitiilor.
Statisticile privind PIB-ul Frantei au fost publicate in ziua in care noul presedinte Francois Hollande va fi investit, cel care a promis ca va stimula cresterea economica.
- 0 (0 voturi)Plusul unora, minusul altora (Marţi, 15 mai 2012, 11:56) kk [anonim]Cand unii exporta mai mult decat importa, ies pe plus. Normal ca altii trebuie dpdv matematic sa importe mai mult decat exporta si atunci sunt in recesiune. Eu in locul nemtilor nu m-as bucura, pentru ca e o bucurie de scurta durata.raspunde trimite

ANALIZĂ Cât plătește Primăria Sectorului 2 pentru curățenia stradală și ridicarea gunoiului și de ce este mizerie pe străzi / Mesajul primarului pentru oamenii care aruncă gunoiul pe stradă: Îi vom amenda
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC