Deutsche Bank desfiinteaza 1.900 de locuri de munca, in principal la divizia de investitii

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 31 iulie 2012, 15:51 Economie | Finanţe & Bănci


Gigantul german Deutsche Bank a anuntat marti un vast plan de economii de trei miliarde de euro care include desfiintarea a 1.900 de posturi, cea mai mare parte in afara Germaniei, pentru a se putea adapta la un mediu din ce in ce mai dificil, relateaza AFP.

Din cele 1.900 de posturi care vor fi desfiintate, 1.500 vor viza banca de investitii, principala divizie a grupului condus din Londra, care este si cea mai sensibila atunci cand se schimba conjunctura.

"O schimbare de cultura in banca de investitii este imperativa", a declarat Anshu Jain, unul dintre cei doi directori ai bancii, in cadrul unei conferinte telefonice, evocand in special necesitatea de a face remuneratiile salariatilor si ale actionarilor "sustenabile pe termen lung".

Aceasta reducere de posturi va permite economii de costuri de 350 milioane de euro. Iar integrarea Postbank, deja in curs, ar urma sa permita realizarea altor economii de 500 milioane de euro.

Dupa acest anunt, actiunea Deutsche Bank era in crestere cu peste 1,85% la 25,30 euro la ora 12,23 GMT.

Deutsche Bank prevede de asemenea schimbarea modelului de activitate si intentioneaza sa continue reducerea activelor riscante.

Grupul avea la finele lui iunie un nivel de fonduri proprii 'dure' (core Tier One) de 10,2%.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





652 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by