Pentru atragerea de resurse de pe piata interna in lei si valuta vom asista la noi produse bancare care vor fi lansate pe pietele financiare (noi "constructii" pe linia depozitelor si a obligatiunilor). Fenomenele de dezintermediere si vanzarea de active vor continua, iar un nou proces de selectare si recrutare a unor absolventi universitari in zonele cheie de crestere a bankingului ar putea avea loc, crede Nicolae Danila, membru in Consiliul de Administratie al BNR si fost CEO al BCR. De asemenea, considera Danila- unul dintre cei mai titrati bancheri locali, creditele neperformante vor continua sa creasca (este necesara o actiune mai hotarita din partea BNR in privinta gasirii cauzelor care le genereaza).

Nicolae Danila, BNRFoto: Agerpres

Redam mai jos interventia integrala a prof Danila:

Sa nu fim surprinsi daca vom constata ca fenomenul este puternic influentat de procesele negative ce se produc in legatura cu miscarile in forta de munca bancara, ca si de deciziile cu vadit caracter subiectiv (bonus!) luate in momentul clasificarii unui credit in categoriile celor care genereaza probleme (se tot vorbeste la nivel european de stoparea fenomenului bonusurilor exagerate si "fortate", dar se pare ca totul ramane inca la nivel de vorbe).

Am mai avut ocazia sa vorbesc despre noul model de business al bancilor comerciale, oatragand atentia asupra faptului ca bancile cu capital strain din Romania vor fi supuse unor presiuni de restructurare atat pe partea de active cat si pe partea de pasive.

In conditiile in care bancile trebuie sa raspunda unor provocari din zona costurilor suplimentare generate de necesitatile de recapitalizare si cresterea accesului la lichiditate, tentatia ponderarii acestora prin scaderea numarului de angajati este mare, mai ales ca ciclul de afaceri permite reajustarea incarcarii atributiilor personalului.

Avand in vedere structura sistemului bancar de la noi (capitalul strain preponderent generand una din cele mai mari vulnerabilitati ale economiei nationale - tema pe care, personal, am mentionat-o inca de la inceputul crize) consider ca este nimerit sa amintim principalele tendinte care se manifesta la nivel european, cu influente asupra sistemului bancar de la noi.:

Bancile anticipeaza imbunatatirea performantelor proprii in urmatoarele luni ca urmare a programelor de restructurare:

• Reducerea costurilor si concedierea personalului vor continua - ca elemente incluse in asa-zisa ajustare strategica;

• Bancherii anticipeaza o crestere a asteptarilor si cerintelor din partea clientilor. Totodata, restrictiile in ceea ce priveste creditarea vor cunoaste in continuare fenomenul de inasprire;

• Pe lista prioritatilor stabilite de banci sau a provocarilor ce necesita solutii din partea acestora, identificam: aplicarea noilor regulamente sau a modificarilor in continutul celor in vigoare; reducerea costurilor; automatizarea si rationalizarea procesarii datelor si tranzactiilor; minimizarea cheltuielilor neesentiale (non-core);

• In cazul celor mai multe banci avem de-a face cu o concentrare pe reducerea strategica a costurilor si mai putin pe reducerea tactica a acestora;

• Redundantele vor continua sa atraga atentia principala si sa joace un rol cheie in reducerea costurilor - in aceasta ordine de idei, reducerea personalului continua sa se produca la un nivel important;

• Probabil ca vom asista la reducerea mai pronuntata a personalului din back-office (operatiuni, IT) si la disparitia unor pozitii si functii concentrate acum la nivel de Head-Office.

• Avand in vedere noile cerinte legate de modelul de business, putem anticipa pentru perioada urmatoare derularea unui nou proces de selectare si recrutare a unor absolventi universitari in zonele cheie de crestere si anume: retail banking (asset management, private banking), corporate banking (investment banking, project finance, fonduri europene).

• Fenomenele de dezintermediere si vanzarea de active vor continua (cerintele de majorare a capitalului sau mai bine zis de respectare a cerintelor de capital se pot indeplini prin majorare de capital ￢ nu intotdeauna fiind posibila ca urmare a deciziei actionarilor - sau prin vanzarea de active).

• Pentru atragerea de resurse de pe piata interna in lei si valuta (vom asista la noi produse bancare care vor fi lansate pe pietele financiare (noi "constructii" pe linia depozitelor si a obligatiunilor care sa duca la cresterea volumului resurselor atrase, cat si a perioadei de ramanere a acestora in sistem).

• Creditele neperformante vor continua sa creasca (este necesara o actiune mai hotarita din partea bancii centrale in ceea ce priveste identificarea si urmarirea cauzelor care le genereaza, ca si a modului in care bancile gestioneaza acest portofoliu). Sa nu fim surprinsi daca vom constata ca fenomenul este puternic influentat de procesele negative ce se produc in legatura cu miscarile in forta de munca bancara, ca si de deciziile cu vadit caracter subiectiv (bonus!) luate in momentul clasificarii unui credit in categoriile celor care genereaza probleme (se tot vorbeste la nivel european de stoparea fenomenului bonusurilor exagerate si "fortate", dar se pare ca totul ramane inca la nivel de vorbe).

Situatia actuala a sistemului bancar din Romania arata ca acesta este bine capitalizat, in ciuda variatiei rentabilitatii si a cresterii riscului de credit. In aceste conditii se poate considera ca eliberarea personalului redundant nu ar putea decat sa imbunatateasca rentabilitatea si productivitatea.

Insa solutia suprimarii de locuri de munca poate fi privita cel putin din doua perspective. Una, care sustine ca inainte de criza sistemul bancar ajunsese la dimensiuni mult prea mari si, ca atare, resursele de capital umane erau alocate sub-optimal in economie. Alta (opinie pe care o impartasesc), care demonstreaza ca pierderea de locuri de munca si de lucratori calificati si cu experienta in sectorul bancar comporta riscuri macro-prudentiale. De altfel, aceasta pozitie constituie tema principala si semnalul pe care incerc sa-l aduc in discutie, pentru analiza si atitudine pro-activa din partea tuturor institutiilor si nivelelor implicate, bineinteles incluzind si participantii la actuala editie Academica BNR.

• Situatia actuala
  

In conformitate cu normele de prudenta bancara in vigoare, gradul de adecvare a capitalului este evaluat cu ajutorul indicatorului de solvabilitate. Acest indicator a consemnat valori ridicate in toata perioada scursa de la declansarea crizei financiare, comparativ cu limita minima reglementata, armonizata cu cea aplicabila in Uniunea Europeana (8 la suta) si cu nivelul minim prudential impus in procesul de supraveghere (10 la suta) stabilit la inceputul perioadei de manifestare in Romania a efectelor crizei financiare, in scopul cresterii capacitatii bancilor de a rezista potentialelor socuri endogene si exogene.

Acest indicator nu poate decat sa transmita informatii despre capacitatea bancilor de a face fata unor riscuri rezultate din plasarea fondurilor aflate la dispozitia lor. Acest indicator nu spune nimic despre cat de potrivit este sectorul bancar din Romania ca marime, ca structura, ca oferta de produse si servicii relativ la economia reala. Tot ceea ce stim in acest moment este ca sectorul bancar din Romania a facut fata crizei fara sa puna presiune asupra resurselor publice (pentru ca nu a fost nevoie ca vreo institutie de credit sa fie salvata). Ne putem multumi doar cu atat?

Rata rentabilitatii activitatii de baza a inregistrat variatii de o amplitudine apreciabila in perioada 2008 - 2012. Oscilatiile inainte de criza nu au fost cu mult mai mici decat cele de dupa criza. Aceste evolutii arata ca au existat variatii mari fie in cheltuielile de exploatare, fie in ceea ce priveste provizioanele (formula de calcul a ratei rentabilitatii activitatii de baza este raportul dintre doua diferente veniturile din exploatare, veniturile din provizioane si respectiv cheltuielile de exploatare, cheltuielile din provizioane). Sectorul bancar din Romania a evoluat in salturi. Aceasta concluzie este intarita de faptul ca in perioada 2000 - 2008, rata rentabilitatii activitatii de baza a crescut cu 62%.

Evolutia in salturi si cresterea accelerata a rentabilitatii erau oarecum asteptate. Sectorul bancar din Romania a pornit de la un nivel de intermediere financiara foarte mic, iar produsele si serviciile bancare oferite s-au dezvoltat pe masura ce economia reala a devenit mai complexa.

Aceasta trasatura a sistemului nostru bancar are insa implicatii majore pentru managementul resurselor umane. Daca etapele de crestere accelerata a rentabilitatii au fost compensate treptat prin cresterea volumului resurselor umane, odata atinse cele mai inalte niveluri ale rentabilitatii s-a recurs la concentrarea produselor si serviciilor ceea ce a insemnat redirectionarea resurselor umane spre o singura directie si calificare ( cu pericol pe termen lung de plafonare a abilitatilor profesionale).

Resursele umane inzestrate cu un numar limitat de abilitati, indiferent cat de inalte ar fi acestea, sunt un cost marginal prea mare pentru orice angajator. Graficul arata ca rentabilitatea activitatii de baza a crescut accelerat in 2011, in ciuda cresterii cheltuielilor cu provizioanele. Aceasta inseamna ca s-a produs o scadere a veniturilor si/sau o scadere a cheltuielilor din exploatare (inclusiv cu personalul). In anul 2011, numarul angajatilor din sectorul bancar a scazut cu 5% fata de finalul anului 2010, si cu 12% fata de maximul atins in 2008. Cele mai recente rapoarte ale BCE mentioneaza concedierea in 2012 a unui numar alarmant de mare de salariati din domeniul bancar din Romania si anume peste 4.000, precum si inchiderea a 323 de unitati bancare, plasand tara noastra pe locul 2 dupa Irlanda. Fenomenul negativ al concedierilor masive a continuat si in 2013 ajungand la finele primelor 6 luni la peste 2.000 salariati trimisi in somaj concomitent cu inchiderea a peste 200 unitati bancare.

Reamintesc ca aceste fenomene se produc in conditiile in care avem un grad de bancarizare dintre cele mai scazute si in perioada cand incercam sa gasim solutii, inclusiv prin implicarea sistemului bancar, pentru dezvoltare, competitivitate si reducerea decalajelor ce ne despart de tarile din UE .

Existenta in continuare a unor constrangeri asupra situatiei financiare a clientilor, pe fondul unei cresteri economice inca fragile, se asociaza continuarii procesului de deteriorare a calitatii portofoliilor de credite existente in bilanturile bancilor. Banca centrala evalueaza calitatea creditelor acordate de banci pe baze mixte (contabile si prudentiale).

Volumul creantelor restante de peste 90 de zile si/sau cele in cazul carora au fost introduse procedurile judiciare fata de operatiune sau fata de debitor, raportate de institutiile de credit, a continuat sa creasca. In anul 2012, cresterea consemnata de rata creditelor neperformante s-a datorat si noilor abordari impuse de standardele contabile IFRS (cum ar fi recunoasterea in bilant a creantelor inregistrate anterior in conturi in afara bilantului, in baza unor reglementari specifice, potrivit carora s-au calculat fluxuri de numerar viitoare), dar si situatiei financiare a clientilor.

Exista o legatura directa intre managementul resurselor umane din sectorul bancar si calitatea portofoliului de active si riscul de credit. Atata timp cat bancile angajeaza "vanzatori" de produse bancare, si nu isi asuma raspunderea de intermediari financiari, riscul de credit va fi mare. Diferenta intre cele doua atitudini este riscul sistemic, care isi are radacina in necunoasterea clientului.

(Cum poti sa cunosti un client, cum vei reusi sa identifici potentialul de afaceri, dar si de riscuri pentru banca, cum reusesti sa croiesti solutii calate pe nevoile clientului; cum poti sa ai un dialog constructiv cu un client, orientat spre solutii, daca nu ai cunostinte, nici macar elementare, legate de bilant, contabilitate, cash-flow sau riscuri).

• Relatia dintre o banca si un client trebuie sa se construiasca pe termen lung; ea trebuie sa fie o relatie de parteneriat. Utilizand in mod constructiv metode si instrumente adecvate conform legislatiei si normelor in vigoare, dar si facand apel la talentul sau novator (daca exista, si ar trebui sa existe) bancherul trebuie sa identifice toate caile de crestere a afacerilor clientului, de majorare a capacitatii acestuia de a crea valoare noua cu efecte benefice pentru client, banca si comunitate, bineinteles exersand un hedging corespunzator al riscurilor asumate de parteneri. Relatia trebuie sa fie construita cu "sens dublu".

• Sunt nevoit sa fac din nou referire la prioritatea nationala de creare de noi locuri de munca productive si atragerea si utilizarea cat mai completa, efectiva si eficienta a principalei resurse nationale - forta de munca - in directia unei dezvoltari sustenabile si competitive a economiei nationale. Prin implementarea unor politici macroeconomice eficiente ( deseori facem referire la necesitatea mecanismului mixului de politici care "este sublim", dar inca lipseste aproape cu desavarsire) poate creste implicarea activa a fortei de munca in efortul general de iesire a tarii din actuala criza. Nu ne putem permite "luxul" de a lasa fara perspective si implicare un potential urias reprezentat de forta de munca disponibilizata, inclusiv a celei din sistemul bancar autohton.

Problematizare

Ajustarea sectorului bancar dupa criza financiara din 2007 - 2009 poate fi privita cel putin din doua puncte de vedere. Pe de-o parte, exista teoria schumpeteriana a distrugerii creatoare. Pe de alta parte, se poate vorbi despre o transformare necontrolata.

Teoria lui Schumpeter sugereaza ca, la nivel microeconomic, inovatia determina iesirea de pe piata a firmelor care nu tin pasul. Aceasta egaleaza cu o eliberare de resurse care nu erau folosite la cea mai mare productivitate posibila. Dar evenimente schumpeteriene pot avea loc si la nivel macro (vezi de exemplu criza din 1929 - 1933). Eliberarea de resurse care are loc in astfel de momente (in special resurse umane) nu poate fi judecata ex-ante ca fiind pozitiva sau negativa pentru evolutia economiei (Bickenbach si altii, 2009). Aportul pozitiv al acestor resurse suplimentare la economie va fi determinat de reintegrarea lor in procese mai productive (alternativa fiind procesele mai putin productive sau chiar neutilizarea acestor resurse, ceea ce in cazul resurselor umane este echivalent cu somajul - care este, dupa parerea mea, distrugerea "constienta" a sursei de creare de valoare noua si de dezvoltare pe termen lung a economiei nationale).

De aici rezulta ca, daca dupa criza, resursele umane eliberate din sectorul bancar contribuie la cresterea productivitatii economiei prin reorientarea lor catre alte sectoare, atunci putem considera criza ca fiind finalul unei perioade de supra-bancarizare.

Cealalta interpretare pleaca de la premisa ca sectorul bancar nu era supra-ponderal inainte de criza. Din aceasta perspectiva, ajustarea de dupa criza se refera la modificarea structurii interne a sectorului bancar si nu la eliberarea de resurse. De aceea, aceasta ajustare nu face decat sa limiteze resursele sectorului bancar si capacitatea acestuia de a contribui la cresterea productivitatii in economie.

Supra-bancarizare

Decelerarea abrupta a dinamicii creditului neguvernamental dupa 2008 poate fi interpretata drept un indiciu ca in Romania au existat semnele unei supra-bancarizari. Pe de alta parte, faptul ca dinamica pare sa se fi stabilizat arata ca sectorul bancar nu a facut decat sa se replieze in urma scaderii activitatii economice, caracteristica actualei faze a ciclului de afaceri.

Prima ipoteza nu este sustinuta, daca se are in vedere imaginea completa a evolutiei sectorului bancar de la noi, mai exact nivelul foarte scazut de intermediere financiara de la care s-a pornit, dupa asanarea sectorului bancar la finalul anilor '90.

In ciuda cresterii accelerate a creditarii dupa anul 2003, gradul de intermediere financiara din Romania ramane cel mai mic in comparatie cu statele membre ale UE. Nivelul indicatorului din Romania nu reprezinta nici jumatate din media UE. (!!!)

Nivelul intermedierii financiare si dinamica creditului neguvernamental insa nu surprind imaginea alocarii ineficiente a resurselor la nivelul economiei. Este foarte posibil ca, in ciuda gradului scazut de credite, sa existe supra-bancarizare din punctul de vedere al comportamentului sectorului bancar cu privire la structura teritoriala si produsele si serviciile oferite clientilor.

Valoarea adaugata bruta (VAB) a sectorului de intermedieri financiare a reprezentat in medie 1,98% din totalul economiei in perioada 2005 -2008. Dupa resimtirea efectelor crizei financiare in Romania, valoarea adaugata bruta a sectorului de intermedieri financiare a reprezentat in medie 2,38% din totalul economiei in perioada 2009-2012.

Pentru comparatie, trebuie mentionat ca in SUA acelasi sector a crescut ca pondere in PIB de la 4% in anii '70 la 8% inainte de declansarea crizei financiare (Bickenbach si altii, 2009).

Rezultatele inregistrate de sectorul bancar din Romania nu ar fi suficiente pentru a genera interes pentru soarta acestei parti a economiei. In ciuda acestei contributii nesemnificative la activitatea economica, economia financiara comporta riscuri foarte mari (din punctul de vedere al BNR este vorba in special de riscul sistemic) si acesta este motivul pentru care el devine important in gestionarea riscurilor la nivel macroeconomic.

Chiar daca cresterea valorii adaugate de bancile din Romania la PIB a crescut intr-o perioada scurta de timp, rezultatele inregistrate la acest indicator nu pot justifica eticheta unei supra-bancarizari.

Sectorul intermedieri financiare angajeaza aproximativ in medie 1,7% din totalul numarului de salariati din Romania. In Germania sau Franta, aceasta proportie este undeva in jurul lui 2,5%, in timp ce in SUA ea variaza in jurul lui 4% (Bickenbach si altii, 2009).

Exista insa o trasatura comuna in cazul fortei de munca din acest sector pentru toate statele: bancile, si intermedierile financiare in general, tind sa atraga forta de munca cu cea mai mare calificare. Demsetz (1997) arata ca in SUA acest trend era generat de transformarea graduala a bancilor, companiilor de asigurari si a bancilor de investitii in institutii financiare care ofera toate aceste servicii concomitent (nu o banca universala, ci o institutie financiara universala, un supermarket financiar cum mi-a placut totdeauna sa denumesc un astfel de grup). Cred ca se cuvine sa mentionez aici experienta unica avuta de mine si de "echipa" celor aproape 13.000 de salariati cand am creat "Grupul BCR", entitatea romaneasca cu cea mai mare valoare recunoscuta international (si in cadrul ei a conceptului modern de invatare continua si de creare a primei universitati corporative din Romania).

• Analistii au dificultati in a gasi cauza si efectul: rentabilitatea mai mare a sectorului atrage, prin salariile mai mari, forta de munca cea mai calificata; pe de alta parte, un personal cu cea mai buna pregatire, este o sursa de crestere a productivitatii si in final a rentabilitatii.

• Problema pe care a ridicat-o perioada pre-criza a fost ca din cauza salariilor si bonusurilor in crestere din aceasta industrie, tinerii cei mai dotati au fost atrasi de sectorul financiar - bancar. Dar, concentrarea celor mai antrenate creiere intr-un sector cu rentabilitate mare nu coincide neaparat si cu structura de inovare a unei economii, care ar conduce la alocarea cea mai eficienta a resurselor umane.

Din punctul de vedere al unei economii capitaliste cu tranzactii de piata libere, aceasta nu ar fi o problema. Dar, in cazul perioadei pre-criza avem de-a face cu o economie in care resursele financiare au fost canalizate in mod artificial (dobanzi mici) catre sectorul financiar, ceea ce inseamna ca alocarea resurselor umane si a inovatiei in acest sector a fost artificiala, generand acum costuri mari de realocare.

In Romania, venitul salarial in intermedierile financiare a fost in medie, in perioada 2006- 2012, de aproape 3 ori mai mare decat per total economie.

Bickenbach si altii (2009) au incercat sa demonstreze ca in SUA sectorul financiar s-a extins dincolo de limitele productivitatii. Argumentul lor cel mai puternic este legat tocmai de resursele umane. Ei afirma ca cresterea productivitatii si in consecinta a numarului de angajati si a veniturilor din acest sector, a fost determinata in special de introducerea inovatiilor din domeniul tehnologiei informatiei. De aceea, resursele suplimentare de munca, dar mai ales de aptitudini, atrase de sectorul financiar-bancar nu au contribuit in fapt la cresterea productivitatii economiei in ansamblu. Acest proces a reprezentat doar o realocare a resurselor umane dupa castigurile cele mai bune.

Aceeasi autori admit insa ca in Europa, desi revolutia IT si-a produs efectele, nu s-a ajuns la supra-bancarizare.

Sectorul bancar din Romania a crescut accelerat inainte de criza si in ceea ce priveste recompensarea salariatilor se poate vorbi despre o supra-bancarizare. Excesele in ceea ce priveste salarizarea produc efecte structurale la nivelul economiei nationale prin alocarea sub-optimala a competentelor si prin influentarea negativa a salariilor. In plus, apar efecte pe termen mediu pentru ca sistemul educational a fost distorsionat, pentru a servi cererea de locuri de munca din sectorul financiar.

Riscuri operationale

Evolutia resurselor umane din sectorul bancar nu poate fi contrara starii acestor firme. Astfel, in Romania, in ultimii trei ani acest sector a inregistrat pierderi semnificative, comparativ cu perioada pre-criza.

Daca admitem ca scaderea numarului de salariati din acest sector nu este o supra-reactie la perioada de criza ci doar o ajustare proportionala, inseamna aceasta in mod automat ca nu exista riscuri?

In ciuda faptului ca orice bancher comercial vorbeste cu convingere despre stabilitatea institutiei pe care o conduce, riscul operational (altfel spus mai simplu gradul redus de existenta a unui management bun) nu are nici o definitie clara, nici modele larg acceptate, nici date comparabile si suficient de transparente. Un fost presedinte al bancii Credit Suisse vorbea in 2001 despre cele 22 (!!) de surse primare ale riscului operational. Intre aceste surse de risc multe sunt legate de personalul institutiei (Doerig, 2003).

In fapt, teoria si acordurile internationale (Basel) arata ca riscul operational reprezinta a doua cea mai importanta sursa de risc pentru o banca, dupa riscul de credit. Conform acordurilor internationale, cerinta de capital pentru riscul operational reprezinta 15% din cerinta minima de capital.

Din punctul de vedere al unei banci centrale, care se ocupa de supravegherea sistemului bancar, managementul resurselor umane nu este considerat, in destul de multe cazuri, o problema de macro-prudentialitate.

Insa, exista suficiente argumente pentru a sustine ca restructurarea resurselor umane din sectorul bancar, in perioada de ajustare, poate crea riscuri operationale care apoi sa devina riscuri sistemice. Si de aceea implicarea unei banci centrale, avand ca obiectiv stabilitatea financiara si macroeconomica, este obiectiv necesara.

Bancile comerciale sunt obligate sa aduca modificari semnificative portofoliului atat pe partea de activ cat si de pasiv, din cauze interne (prelungirea perioadei de crestere lenta) cat si externe (intrarea treptata in vigoare a acordurilor Basel cu privire la capital si la lichiditate). Efectul acestor schimbari este observat in dezintermedierea financiara si in lipsa unor produse suficiente pentru inlocuirea surselor de finantare externa.

Concentrarea exagerata a bancilor comerciale de la noi pe vanzarea de produse de creditare in perioada pre-criza face dificila ajustarea la conditiile actuale, fara acceptarea unei dezintermedieri. In plus, din cauza ponderii prea mari acordate in perioada pre-criza cantitatii de credite vandute in comparatie cu capacitatea de rambursare a clientului, nivelul creditelor neperformante a crescut. Costurile cu provizioanele obliga bancile comerciale sa ajusteze alte costuri de functionare, iar cele cu capitalul uman sunt sursa predilecta.

In acest punct al analizei trebuie mentionat ca exista voci care sustin ca personalul care a fost angajat doar pentru a vinde credite in perioada pre-criza poate fi concediat oricum, pentru ca serviciile lor nu mai sunt de folos in conditiile actuale, iar revenirea boom-ului nu este o perspectiva reala.

Problema cu acest tip de enunt este ca ignora faptul ca bilantul bancilor are si activ si pasiv. Dezintermedierea este insotita acum si de obligativitatea de a mari depozitele pentru a compensa atat scaderea lenta a activelor, cat si necesitatea de a inlocui in structura pasivelor resursele atrase de la bancile mama din strainatate, cu resurse locale. (amintesc retragerea a peste 5 miliarde de euro de catre bancile apartinand unor grupuri din strainatate , ca si mentinerea resurselor in valuta atrase de pe piata locala in conturi la bancile mama in loc sa fie utilizate la finantarea locala).

De aceea, apare o alta intrebare: cum ar putea bancile comerciale de la noi sa vanda produse de economisire in lipsa unui personal suficient ca numar si mai ales bine pregatit profesional?

Managementul resurselor umane din sectorul bancar romanesc poate deveni un risc sistemic daca avem in vedere urmatoarele doua aspecte.

In primul rand, scaderea numarului personalului poate deveni un risc macro-prudential daca bancile nu pot sa isi redreseze dezechilibrele pe maturitati (inclusiv din punct de vedere al costurilor).

Asa cum reiese din cifrele prezentate astazi, scaderea numarului de angajati din sectorul bancar a fost destul de abrupta dupa 2010. Aceasta a echivalat cu pierderea de aptitudini utile si capabile de a mentine sau creste productivitatea intr-o perioada de timp scurta.

Pentru comparatie, trebuie aratat ca sectorul servicii financiare in economia UE27 angaja in 2006 circa 5,6 milioane de persoane (ceea ce reprezenta 2,7% din totalul numarului de angajati). O informatie utila despre ceea ce a insemnat ajustarea sectorului financiar la nivel mondial este aceea ca in perioada de 18 luni cat a durat prima parte a crizei financiare (august 2007 - februarie 2009) numai sectorul bancar a concediat 325.000 de persoane, fara a include restul serviciilor financiare care sunt conexe sectorului bancar (ILO, 2009). (In Romania, tara emergenta din UE, avand ca necesitate obiectiva stabilirea si implementarea unui program sustenabil de realizare a convergentei nominale si reale, utilizarea fortei de munca trebuie analizata si tratata cu masuri echilibrate).

In general, dupa declansarea crizei financiare, bancile au putut in acelasi timp sa reduca personalul si sa isi mentina portofoliul (si mai apoi sa il scada treptat), prin externalizarea (si/sau mai apoi vanzarea) creditelor neperformante catre firme specializate de recuperare.

Alegerea facuta rezolva problema portofoliului de credite neperformante, dar nu ajuta in nici un fel bancile sa revina la statutul lor de baza - acela de intermediari. Acesta presupune inainte de orice apropierea de client si cunoasterea mai buna a acestuia si a nevoilor sale, concomitent cu un bun management al riscurilor. Cum mai putem vorbi de un parteneriat pe termen lung banca-client in conditiile in care clientul este "aruncat" in bratele unui recuperator care in mai toate cazurile nu-l poate ajuta financiar pentru redresare? Mai poate avea clientul incredere in banca, daca aceasta "i-a luat umbrela inca din momentul in care au inceput sa cada primii stropi de ploaie"?

In al doilea rand, scaderea numarului de unitati bancare poate deveni un risc macro-prudential daca sunt afectate sansele de a avea acces la resursele de echilibrare a structurii pasivelor.

Scaderea numarului de agentii in teritoriu s-a facut cel mai probabil fara considerarea prealabila a modului viitor de dezvoltare a bancilor din doua puncte de vedere:

• profilul teritorial al viitoarei retele de unitati trebuie gandit prin prisma resurselor de economisire care exista si trebuie sa fie atrase din mediul urban si respectiv rural. In acelasi timp, mediul urban cuprinde mai multe tipologii de dezvoltare pentru ca Romania are orase foarte mari cu densitate mare de locuitori, orase mari, dar cu densitate mica si orase mici cu densitate mica.

• profilul de produse si servicii oferit in reteaua de unitati bancare trebuie proiectat avand in vedere profilul clientelei careia i se adreseaza acum si in viitor. Un astfel de demers ar fi trebuit insotit de o analiza de tip multidisciplinar, care sa duca la intelegerea si cunoasterea elementului central al activitatii sectorului bancar ￢ clientul si la educarea acestuia in ceea ce priveste functionarea pietelor financiare si utilizarea produselor specifice.

Unele concluzii

Costul sansei sacrificate al crizei in ceea ce priveste resursele umane din sectorul bancar romanesc se rezuma in prezent la pierderea necontrolata de aptitudini si abilitati profesionale in acest domeniu. Pe viitor (termen mediu), acest cost ar putea sa creasca si sa includa pierderea unui intreg nivel ierarhic din banci, populat cu specialisti romani. Acest lucru ar putea interveni pe fondul "reformelor si programelor de eficientizare" la nivel regional al marilor grupuri bancare europene care detin banci in Romania si care ar incuraja inlocuirea nivelului de middle si top management local cu unul regional.

Ne vom gasi oare timp sa aflam raspunsuri la urmatoarele intrebari : Ce tendinta se manifesta in sistemul bancar de la noi in privinta promovarii in pozitii manageriale de top sau middle a specialistilor romani? Ce se va intampla cu marea masa de bancheri romani din generatiile tinere, bine pregatiti profesional, cunoscatori ai economiei romanesti si ai agentilor economici avand capital autohton, in conditiile in care ei nu isi vad dezvoltarea carierei in institutiile bancare in care au reusit sa patrunda sau din care tocmai au fost nevoiti sa plece ? ( Deseori auzim raspunsul primit de un candidat la un post bancar de la noi : "sunteti prea pregatit pentru ceea ce dorim noi" ). In acelasi timp, ce va putea spune peste cativa ani un absolvent universitar care astazi se bucura de faptul ca a "prins" un post intr-o banca, fie el si in call-center, atunci cand, dorind sa fie promovat, nu se poate prezenta cu un CV care sa includa macar o experienta manageriala cat de mica ? Oare nu vom asista la o plafonare la nivel scazut a abilitatilor profesionale in cazul absolventilor universitari incadrati in sistemul bancar ? Oare nu va veni, cat de curand, o vreme cand vom asista la situatia in care tinerii bancheri nu pot sa fie promovati in banca deoarece nu au nici o experienta manageriala dupa mai multi ani lucrati in asemenea institutii? M-am referit numai la intrebari (probabil unii vor considera ca sunt prea multe, altii ca nu au cuprins situatia reala in complexitatea ei) si la eventuale raspunsuri; in ceea ce priveste actiunea din partea noastra, de corectare a situatiei si a trendului, nu imi pun mari sperante, cu toate ca am putea gasi cazuri si masuri concrete in tarile membre UE din jurul nostru si din care sa ne inspiram.

Costul sansei sacrificate va echivala cu pierderea startului de catre sectorul bancar din Romania atunci cand economia va reintra pe panta ascendenta a ciclului economic. Acum, acest fenomen produce deja o incetinire sau o indepartare de acel moment pe care il asteptam cu totii.

Comportamentul grupurilor bancare nu poate fi modificat foarte usor pentru ca cererea de munca o vor modela conform planurilor regionale de ajustare a costurilor si a metodelor de "price transfer" si de realizare si de recunoastere contabila a profitului realizat in Romania. In acelasi timp, sa nu neglijam realitatea care spune ca un expat , angajat in sistemul bancar cu un mandat de 3-4 ani, are nevoie de o perioada de acomodare si de cunoastere a bancii, a salariatilor, a pietei si a clientilor. Am mentionat multe elemente legate de cererea de munca din partea bancilor, care este prioritara in aceasta perioada. Este timpul ca si oferta de munca din Romania sa devina prioritara si sa fie modificata prin implicarea directa a universitatilor si a factorilor de decizie in domeniu la nivel national. Universitatile ar trebui sa puna accentul pe educatie, adica pe asimilarea de catre studenti a unui sistem de reguli cu privire la functionarea sistemului bancar (si nu pe instructie, prin asimilarea de catre studenti a unui sistem de cunostinte inflexibil).

Studentii, viitoarea resursa de capital uman din banci, primesc in prezent notiuni complexe despre produse financiare si modelarea de riscuri din sectorul bancar. Cu toate acestea, clientii sectorului bancar au nevoie de produse de cele mai multe ori mai putin sofisticate care sa le asigure continuarea unei afaceri sau finantarea uneia noi. Sectorul bancar absoarbe de multe ori, mai ales in ultimii ani, capital uman inzestrat cu aptitudini care nu au relevanta pentru situatia clientilor lor ( fenomen dictat de cererea din partea bancilor ). O cauza poate fi si insuficienta preocupare si implicare a universitatilor in procesul de angajare a tinerilor absolventi. Ar fi regretabil ca sectorul bancar din Romania sa ajunga sa ia decizii pentru finantarea mediului de afaceri din Romania in alta parte, doar pentru simplul motiv ca sistemul universitar din Romania nu este capabil sa ofere studentilor cunostintele adecvate si sprijin in a gasi un loc de munca potrivit pregatirii lor. Cu totii impartasim convingerea ca Parteneriatul Banca Nationala a Romaniei si Universitati poate genera solutia de a pune la dispozitia societatii produsul sau cel mai valoros, si anume absolventul universitar cu o atitudine si o privire spre viitor. Totodata, acest parteneriat poate recomanda solutii pentru guvern si pentru mediul de afaceri, in directia utilizarii fortei de munca tinere pentru crearea de valoare noua, sursa principala de dezvoltare economica si sociala.