Ponderea clientilor care au luat credit pentru locuinte si au deja o proprietate s-a triplat in 2013 (studiu)

de DP     HotNews.ro
Luni, 5 mai 2014, 12:52 Economie | Finanţe & Bănci


Ponderea persoanelor care detin deja o locuinta si au accesat un credit pentru a achizitiona inca o proprietate aproape s-a triplat in 2013 fata de 2012, valoarea medie a unui imprumut fiind de circa 140.000 lei (31.700 euro), potrivit unui studiu realizat de BCR pe baza portofoliului propriu, citat de Mediafax. "Din multe puncte de vedere, in 2013, profilul clientului a ramas acelasi cu cel din 2012 exceptie facand un indicator care s-a modificat substantial. Daca in 2012, doar aproximativ 10% dintre clienti detineau deja o proprietate la momentul accesarii creditului pentru noua locuinta, in 2013 acest procent ajunge la aproape 29%", a declarat, intr-un comunicat, Teodor Mincu, seful biroului management parteneri Banca Comerciala Romana (BCR). Valoarea medie a unui credit acordat de BCR pentru achizitionarea unei locuinte in Bucuresti este de circa 180.000 lei (circa 41.000 euro), iar la nivel national de peste 140.000 lei (31.700 euro), cele mai multe imprumuturi fiind accesate pentru apartamente cu doua camere. Valori mai mari ale creditelor pentru locuinte decat valoarea medie la nivel national se inregistreaza in judetele Brasov (145.000 lei), Constanta (145.000 lei), Iasi (152.000 lei), Timis (149.000 lei). In acelasi timp in judetele Bacau (107.000 lei), Bihor (112.000), Cluj (124.000), Dolj (125.000 lei) si Sibiu (128.000 lei) valoarea creditelor pentru locuinte este mai mica decat valoarea medie la nivel national, potrivit unui studiu al BCR. La nivel national, in anul 2013, 46% dintre creditele acordate de BCR pentru achizitionarea unei locuinte au fost folosite pentru cumpararea apartamentelor cu 2 camere, 23% pentru cele cu 3 camere iar 13% pentru garsoniere. De asemenea, 14% din credite au fost folosite pentru achizitionarea unei case, iar 4% pentru apartamente cu 4 sau mai multe camere. In Bucuresti s-au acordat cele mai multe credite pentru apartamentele cu 2 camere - 48%. In ceea ce priveste profilul clientilor beneficiari ai creditelor acordate de BCR pentru achizitia unei locuinte, acestia sunt in proportie de 54% barbati, marea majoritate dintre ei avand varsta cuprinsa intre 25 si 40 ani, casatoriti, cu studii superioare. Ponderea barbatilor este insa in scadere fata de 2012 (58,5%), zonele in care femeile sunt principalii clienti ale acestei piete fiind din ce in ce mai multe, Bucurestiul remarcandu-se in acest sens. BCR este prima banca din Romania care a luat decizia de a acorda credite preponderent in moneda nationala incepand din luna octombrie 2012. BCR, membra a Erste Group, este cea mai mare banca din Romania, dupa valoarea activelor (peste 15 miliarde de euro).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





761 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by