PwC: Deficitul european de credite bancare va mai dura inca cel putin cinci ani/ O ocazie uriasa pentru institutiile non-bancare de a compensa acest deficit

de Dan Popa     HotNews.ro
Joi, 8 mai 2014, 11:22 Economie | Finanţe & Bănci


Cornelia Bumbacea
Foto: Hotnews
Un nou studiu PwC arata ca exista din ce in ce mai putine surse de credit bancar in Europa pentru intreprinderile mici si mijlocii (IMM-uri) si aceasta situatie va mai dura cel putin cinci ani. Companiile europene vor incerca sa apeleze la alte surse de credit. De obicei, IMM-urile europene nu se bucura de acelasi nivel de acces la pietele de obligatiuni ca cele din SUA. In timp ce emiterea de obligatiuni s-a consolidat in ultimii anii in Europa, totalul creditelor bancare include marea majoritate a datoriilor companiilor europene, in comparatie cu mai putin de 30% in SUA.

Exista asadar o oportunitate majora pentru institutiile non-bancare de a acorda credite pentru intreprinderile europene mici si mijlocii. Acest segment ofera cea mai mare arie de crestere pentru creditele non-bancare, cu imprumuturi care se incadreaza intre 10 mil. Euro si 50 mil. Euro. Sub acest nivel, imprumuturile pot fi prea mici pentru a trezi interesul institutiilor non-bancare; peste acest nivel, companiile au de obicei un rating de credit individual si acces mai usor la alte surse de finantare.

"Posibilitatea de a se imprumuta la preturi accesibile a fost mereu o provocare pentru IMM-urile din Europa, iar acum situatia este mai acuta ca oricand. In anii urmatori, este posibil ca multe IMM-uri sa considere conditiile de creditare prea exigente si creditele bancare aproape inaccesibile. In timp ce vor dori sa investeasca tot mai mult pentru cresteri viitoare, bancile europene vor ramane sub presiunea de a-si reduce si controla gradul de indatorare.

Astfel, oportunitatile de imprumuturi non-bancare in Europa sunt imense si va continua sa creasca in urmatorii ani. Consideram ca exista potential ridicat pentru institutiile de credit non-bancare de a combina noi transe de creditare cu achizitionarea de portofolii de credite "non-core". Se estimeaza ca bancile europene au portofolii de credite non-core in valoare de 2,4 mii de miliarde de Euro, din care numai jumatate sunt credite performante. Achizitionarea unor asemenea pachete de credite ar ajuta creditorii non-bancari sa-si consolideze cresterea organica - accelerand investitiile in aceasta categorie de active", a declarat Cornelia Bumbacea, Partener, Servicii de Consultanta, Tranzactii, PwC Romania.


Alte concluzii ale raportului PwC  "Increasing European SME Access to Credit with Non-bank
Lenders" :

  • Pietele de instrumente financiare din Europa, care ar putea ajuta bancile sa acorde credite companiilor mai mici cu un istoric de creditare limitat, isi revin usor pe fondul climatului de reglementare post-criza.
  • Prin prezenta pe pietele mobiliare, IMM-urile europene au strans in total 45 miliarde de Euro in 2012 si doar 16 miliarde de Euro in primele noua luni ale anului 2013. Obligatiunile de retail (destinate investitorilor de talie mai mica) sunt in prezent putin cunoscute in afara Germaniei si Italiei, iar "peer-to-peer lending" si platformele de "crowd-funding" sunt inca la inceput pe majoritatea pietelor europene.

"Acum este momentul ca institutiile non-bancare sa puna bazele creditarii - dezvoltandu-si o strategie si consolidandu-si capabilitatile interne. Creditorii non-bancari existenti ar putea sa ia in considerare dezvoltarea prin achizitia de portofolii de credite non-core. Creditarea non-bancara nu trebuie sa constituie o provocare directa la adresa bancilor europene. Exista semne tot mai evidente ca bancile sunt dispuse sa lucreze cu o serie de creditori alternativi pentru a raspunde nevoilor clientilor si pentru a ameliora presiunea asupra propriilor bilanturi", a adaugat Cornelia Bumbacea.

Raportul PwC Increasing European SME Access to Credit with Non-bank Lenders poate fi citi aici






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





614 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by