Premierul Victor Ponta a anuntat miercuri ca va cumpara un titlul de stat de 1.000 de lei. Declaratia a fost facuta in contextul in care Victor Ponta a participat miercuri la lansarea Programului FIDELIS- emisiuni de titluri de stat pentru populatie, derulat prin Bursa de Valori Bucuresti.

"M-a convins domnul ministru (n.red. ministrul finantelor), o sa cumpar si eu un titlu de 1.000 de lei. Eu va spun adevarul, el a zis sa punem toti membrii Guvernului sa cumpere cate un titlu de 1.000 de lei. Ca sa stiti ca in loc sa va mareasca salariile, va spune unde sa bagati bani, tot la Finante, dar cred ca e un instrument bun si cred ca e un semn de stabilitate economica si de schimbare a mentalitatii", a declarat premierul la inceputul sedintei de guvern.

Ponta a mai spus ca are un mesaj pentru ministrii care au de listat companii. "Si anume: Aeroportul International Bucuresti, Portul Constanta, Romtelecom. Mai departe, la Energie, la Economie, Hidroelectrica, cat de repede va decide instanta iesirea din insolventa", a mai afirmat premierul.

Emitent al emisiunii titlurilor de stat este Ministerul Finantelor Publice. Programul Fidelis, emisiune de titluri de stat pentru populatie, are alocat, deocamdata, un buget de 100 milioane de lei.