Pentru ca a trecut ceva timp de la ultima noastra intalnire, va reamintesc cum stateau lucrurile pentru mine, Nicu Popescu, posesor de credit in franci elvetieni, reclamant intr-un proces suspendat privind clauzele abuzive si intervenient in procesul in care banca a contestat procesul-verbal facut de ANPC. Asadar, dupa trimiterea spre rejudecare a litigiului civil, vazand cum s-au dus trei ani pe apa sambetei si, ca sa nu risc sa primesc in rejudecare aceeasi solutie, am hotarat sa cer suspendarea cauzei in care eu eram reclamant si sa astept solutia care urma sa se dea in contencios administrativ la procesul banca contra ANPC. Acolo, la procesul ANPC-ului, pentru ca am facut cerere de interventie principala, m-am prezentat la toate termenele si, asa cum am putut am adus argumente in favoarea apararii facute de juristii de la ANPC. Nu am mai avut avocat.
Avocatul meu de la cauza deschisa de mine in civil, desi il rugasem sa ma reprezinte si in acest dosar m-a refuzat pur si simplu, printre altele spunandu-mi si ca, parerea lui era ca o sa pierd cu ANPC-ul ("pentru ca nu au specialisti buni si nu-si dau interesul" sau pentru ca nu se prezinta sau " sunt intelesi cu banca sa piarda"). Si, spunea tot el, daca pierd cu ANPC-ul, solutia va fi folosita in procesul meu si o sa pierd sigur.
Dar, oricum, eu pierdusem la fond si in apel prima data si, acum, la recurs plangerea mea contra bancii fusese trimisa inapoi, pentru rejudecare, iar eu avusesem increderea sa nu-i revoc mandatul, din contra-l rugam sa vina sa ma reprezinte si in procesul cu ANPC. Castigase in suficient de multe procese similare si mizam pe faptul ca avea acum suficiente destule argumente ca sa castige si in cazul meu, in fata oricarei instante (civile sau de contencios administrativ). Eu aveam incredere, el avea, probabil, in vedere, palmaresul, asa ca m-a refuzat. Se pare ca nu increderea era ceea ce ne unise la inceput. Era doar contractul, iar contractul nu prevedea emotii. Doar incheierea contractului avea la baza o multime de factori care se regaseau in aceasta sfera interioara a emotiilor. Iar in interior? - In interior, oarecum, vederea luminoasa era blurata de primele dezamagiri din prima judecare a cazului.
Banca a pierdut procesul cu ANPC-ul atat la fond cat si la recurs. Adica, eu am castigat! A ramas valabil procesul verbal de constatare a existentei clauzelor abuzive in contract si banca era obligata sa le elimine. Am facut o multime de drumuri la ANPC pentru a-i convinge sa puna in executare hotararea si am mai pierdut si aici ceva timp. Am fost si la banca si am insistat sa execute sentinta. Sa elimine acele clauze din contractul meu. Sa nu-mi mai perceapa dobanda marita, sa nu mai platesc acele comisioane. Si sa o faca de buna-voie. Pentru ca asa este firesc intr-o lume normala.
Ca doar nu era sa-i mai explic bancii inca data ca nu e bine nici pentru ea sa ne luptam atata, daca tot se daduse prin instanta o solutie irevocabila. Din pacate, la banca nu am gasit, din nou, nici o intelegere.
Evident, am cerut reluarea procesului meu, am fost la fiecare termen si mi-am aparat interesele si, la rejudecarea in fond am castigat. Solutia era nedefinitiva, dar bucuria mea a fost imensa.
Asa ca mi-am anuntat prietenii de pe grupurile de discutii, entuziasmat ca am reusit, intr-un final, si eu! Am primit felicitari, am primit incurajari, ca asta va fi si hotararea definitiva, am promis ca le voi da hotararea, atunci cand imi va fi comunicata, pentru ca era important sa fie cunoscuta, tezaurizata, valorificata. Evident, nimeni nu era preocupat sa stranga si acele hotarari nefavorabile clientilor bancari, (nici macar pe cele care erau irevocabile si erau date de Inalta Curte!). Daca acestea erau examinate, se intampla, probabil, doar de catre acei avocati care reprezentau banci si aruncate la cos de avocatii care-si urmareau palmaresul. Aceste actiuni victorioase contau, caci erau actiuni de succes.
Iar, daca prezinti publicului doar actiunile de succes, daca excluzi perseverent orice discutie despre cele in care s-a pierdut, daca un succes intr-un caz particular il prezinti la nesfarsit ca fiind definitoriu pentru cazurile similare ce faci? Creezi o opinie, creezi o impresie, inoculezi deja in subconstientul publicului tinta nu o idee, ci chiar concluzia ca adevarul este unul singur, acela pe care-l prezinti tu cu persistenta si prin toate mijloacele de informare: solutia nu poate fi decat aceasta! Emotionalul trebuie pus la lucru, inima si nu creierul. Decizia se formeaza in interior, acolo trebuie sa ajungi.
Asa ca, hai sus, ca toti o sa aveti la fel!
Sunt suficiente locuri in care sa prezinti realitatea doar asa cum vrei tu si sunt destui dispusi sa-ti faca si sa-si faca jocul. Opinia contrara este discriminata, e hulita, e descurajata, iar in ziua de azi tehnica-ti da solutii la indemana: bloguri pe care administratorul filtreaza comentariile, grupurile si paginile de Facebook pe care postarile contra curentului sunt eliminate, emisiunile tv in care se prezinta doar mesajele selectate in sensul sprijinirii ideilor care trebuie sa devina concluzii pentru toata lumea, astfel incat notiunile de "echilibru al discutiei", "puncte de vedere contrare", "opinie diferita" sunt anihilate.
Unde sunt cei care au pierdut definitiv bataliile cu bancile si ar vrea sa ne spuna si despre experientele lor? Unde sunt cei care inca mai cauta explicatii la intrebarea "ei de ce au pierdut, desi altii au castigat"? Probabil, intr-un sir lung de useri blocati, poate intr-un server care stocheaza mesajele sterse, intr-o zvacnire de compasiune pe un grup de discutii - "ce sa-i faci, ai avut ghinion, ne pare rau pentru tine, poti sa mai stai pe-aici, dar aici noi vorbim doar despre cei care au castigat, ca sa le publicam multumirile si laudele ca pe niste testimoniale de pe site-urile comerciale".
A, da, pentru ca asta era ceea ce va spusesem data trecuta: litigiile contra clauzelor abuzive au devenit o mica industrie, iar industria implica profit, implica marketing, marketing-ul inseamna publicitate, iar publicitatea tinteste emotii.
Si, cum sa nu reactionezi emotional cand vine ziua scadentei la banca, iar rata creste de la luna la luna, iar seara, la stiri, dupa o zi de munca, la stirile intrerupte de spoturi publicitare pentru credite la banca, mai afli si ca un client X a obtinut o rata mica printr-o hotarare judecatoreasca. Mai ales ca apar si cazuri curioase, in care ￢s-a obtinut￢ dobanda 0%. Exact, 0%. Poti si tu la fel ca acest unicat, asa ca, de ce sa nu te avanti in lupta? Totul e sa crezi ca asa va fi si pentru tine, nu sa-ti pui niste intrebari, sa-ti iei contractul, sa-l citesti si sa te pui si pe pozitia bancii, sa faci apel la minimalul bun simt economic, cand trebuie sa-ti raspunzi la intrebarea: chiar pot folosi o resursa a cuiva fara sa-i platesc un pret? Macar pretul de referinta de pe piata?
Nu, tu trebuie sa ramai captiv in acest mediu in care sunt supuse executiei publice bancile, unde sunt puse la stalpul infamiei sau arse persoane publice pe rugul aprins de internatutii initiati in miscare, sa stai conectat la un show televizat, asa cum esti captiv si creditului la banca!
Libertatea ar fi fost in alta parte, numai ca prin cookies, prin targhetare, prin filtrarea mesajelor obiectivitatea-ti este diminuata.
Libertatea ar fi fost acolo unde, fata in fata cu cel cu care ai contractat acel credit, ai fi rezolvat problemele aparute, in mod onest. Numai ca nici asta nu-i posibil, asa cum nu a fost posibil sa negociezi contractul standard. Nu puteai decat sa-l accepti sau nu. Iar banca stia ca tu ai nevoie de credit, uneori pentru ￢nevoi personale￢, iar nevoile personale sunt cele tintite de advertiserii experimentati ai vietii moderne.
Si uite asa, la ureche mi-a ajuns si faptul ca se pare ca a avea imprumutul luat in franci elvetieni de la banca a fost o chestie toxica pusa pe piata pentru ca se urmarea obtinerea unui supraprofit prin cresterea cursului valutar si ca aceste produse fusesera aruncate deliberat la vanzare pentru naivii care accesau si primeau credite cu atata dezinvoltura cand economia nationala era pe val. Sigur, aici erau si niste elemente speculative la mijloc, dar cine sa mai distinga cine si cand speculase, deoarece speculatiile valutare le fac expertii din piata financiara, iar speculatiile privind scopul ascuns si efectele unui credit in franci elvetieni asupra unui client bancar le fac cei care sunt specialisti in contracte, in deslusirea caestora si in interpretarea lor. Nu, nu erau niste constatari ale unor autoritati in acest domeniu, al creditelor acordate populatiei, nu erau nici decizii irevocabile ale justitiei, nu era decat acea pronuntare data de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza Kasler, pe care fiecare o interpreta cum dorea, in functie de a carei parte a baricadei se afla. Si era si piata valutara, pe care azi francul crestea mai mult decat ieri. Si erau contractele noastre in CHF, care aveau clauze diferite, de la un imprumutat la altul si diferite de la banca la banca. Si, cine luase oare contractul Kasler ca sa-l citeasca, mai ales ca era in maghiara?!
Si mai, cel mai important, exista deja acel mediu creat de litigantii pentru curatarea de clauze abuzive a contractelor lor prin procese aflate in curs, teren care devenise atat de fertil la orice samanta de idee de nou litigiu pentru un presupus abuz al bancilor.
Important era sa existe mobilizare si entuziasm, deoarece aceste litigii contra balaurului bancar devenisera din zmeu un dragon, iar dragonul acesta era hranit cu deznadejdea ratelor in franci elveieni devenite de neplatit de atati amarati, insa dragonul se lupta numai daca era hranit cu bani. Cu multi bani.
0
1
