Radu Craciun: Razboiul secolului care ne va defini viitorul
Pentru ca, de fapt, prezentul arata mai degraba simptomele unei lupte dramatice, care a inceput in ultimele doua decenii si care, in functie de rezultat, ne va defini viitorul ca indivizi.
Orice student la economie, intrebat fiind, va sti sa raspunda care sunt factorii de productie, acele ingrediente care intra in compozitia oricarei activitati economice care isi propune sa genereze profit prin productia de bunuri si servicii: Pamantul, Capitalul, Munca si, mai nou, Antreprenoriatul. Dar grosul literaturii economice se concentreaza pe doi dintre acestia, pe care ii considera a fi determinanti: Munca si Capitalul.
De-a lungul istoriei lumii capitaliste, cei doi factori de productie s-au aflat intr-o lupta constanta, fiecare incercand sa previna acumularea unei puteri excesive de catre cealalta “parte”. In perioada postbelica, dezvoltarea unei clase de mijloc prospere in occident a fost in final masura echilibrului atins de raporturile de forte dintre cei doi factori de productie concurenti. Un win-win care a facut ca atat Munca, cat si Capitalul, sa isi imparta castigurile prosperitatii.
Globalizarea a stricat insa aceste echilibru atins de societatile dezvoltate. In 2000, FMI indentifica patru trasaturi principale ale globalizarii: comertul si tranzactiile, miscarile de capital si de investitii, diseminarea cunostintelor si migratia. In contextul cursei declansate de globalizare, castigatori au fost cei care s-au miscat cel mai repede pentru a profita de oportunitatile existente la nivel global. Iar Capitalul a avut capacitatea de a se misca rapid oriunde au existat oportunitati pentru a produce profit. Detinatorii de Capital financiar, foarte putini la nivelul populatiei globului, au fost principalii beneficiari ai mobilitatii Capitalului si deci ai globalizarii.
In acelasi timp, accesul la pietele muncii din tarile emergente nu a facut decat sa creasca disparitatea dintre Capital si Munca. Minoritatea detinatoare a unei resurse rare, Capitalul, a capatat o putere de negociere din ce in ce mai mare in raport o resursa ieftina, gasita acum din belsug, Munca.
Aceasta a facut ca termenii economici ai relatiei dintrei cei doi factori de productie sa se dezechilibreze in favoarea Capitalului, a pietelor de munca alese de acesta, cele emergente, si in defavoarea pietelor de munca parasite, cele occidentale. Relatia de tip win-win dintre Munca si Capital care a stat in perioada postbelica la temelia prosperitatii societatilor occidentale s-a rupt. Capitalul era cel care dicta termenii relationarii cu Munca. Consecinta logica, dovedita statistic, a fost cresterea polarizarii economice la nivel international intre cei care detineau Capitalul si cei care detineau Munca.
In aceste conditii, cei multi, detinatori ai Muncii, au apelat la singurul instrument care il aveau pentru a incerca rebalansarea echilibrului fata de cei putini, dar cu multi bani: sistemul democratic. Un sistem care da o importanta egala tuturor indivizilor, indiferent cat de bogati sau saraci sunt: fiecare are dreptul la un vot. Si masina de vot a celor multi a inceput sa lucreze, promovand acele forte politice cu agende populiste si anti-sistem, adica impotriva celor care au beneficiat de pe urma administrarii Capitalului.
Reversarea procesului de globalizare pe care multi o doresc isi trage radacinile, de fapt, din dorinta de a restabili un echilibru intre Munca si Capital, din dorinta de revenire la situatia win-win benefica pentru ambii factori de productie. Dar va aduce deglobalizarea garantia restabilirii echilibrului? Nu neaparat.
Explicatia sta intr-o noua oportunitate oferita Capitalului in detrimentul Muncii. Iar aceasta oportunitate este a patra revolutie industriala, revolutia digitala. Inovatia tehnologica necesita capital si inteligenta educata, ambele resurse fiind in posesia unui numar restrans de oameni. Ceea ce risca sa transforme imensa majoritate a celorlalti in victime ale unui proces care va inlocui din ce in ce mai mult munca oamenilor cu activitatile robotizate.
In aceste conditii, riscul ca dividendele noilor schimbari istorice sa fie din nou distribuite intr-un mod disproportionat in favoarea Capitalului este foarte mare. Pentru ilustrare am sa folosesc un scenariu incitant si credibil trimis recent de un cititor, precizia anilor fiind cred mai putin importanta decat procesul in sine.
“In 2018 vor aparea public primele masini care se autoconduc. In jurul anului 2020, intreaga industrie va începe să fie perturbata. Nu veti mai dori sa detineti o masina. Veti apela o masina cu telefonul, aceasta va aparea la locatia dumneavoastra si va va conduce la destinatie. Nu va fi necesar sa o parcati, veti plati doar pentru distanta parcursa. Copiii nostri nu vor mai avea nevoie de un permis de conducere si nu vor detine o masina. Orasele se vor schimba, deoarece vom avea nevoie de 90-95% mai putine masini decat acum. Vom putea transforma fostele locuri de parcare in parcuri. La nivel mondial, 1,2 milioane de oameni mor anual in accidente de autovehicule. Acum avem cate un accident la fiecare 100.000 de km; odata cu conducere autonoma, numarul va scadea la un accident la fiecare 10 milioane de km. Acest lucru va salva un milion de vieti in fiecare an. Cele mai multe companii de automobile ar putea ajunge in stare de faliment. Companiile auto traditionale incearca o abordare evolutiva si construiesc doar o masină mai buna, in timp ce companiile tehnologice (Tesla, Apple, Google) revolutioneaza industria construind un calculator pe roti. Companiile de asigurari vor avea probleme masive, confruntate fiind cu mult mai putine masini si accidente. Modelul lor de afaceri de asigurare auto va disparea.”
Iata un crampei dintr-un posibil viitor care ne asteapta si in care munca are toate sansele sa fie marginalizata in favoarea capitalului financiar, tehnologic, de inteligenta educata. World Economic Forum se asteapta ca 5 milioane de slujbe sa fie distruse pana in 2020 in urma revolutiei digitale, iar un studiu al Citi si Oxford University prezice ca 77% din slujbele din China risca sa fie automatizate.
Si atunci, in aceste conditii, intrebarea pe care mi-o pun si alaturi de dumneavoastra este „cum se justifica deschiderea granitelor pentru imigratie in tarile dezvoltate?”
Este o intrebare de 100 de puncte, la care as fi tentat sa raspund: nu se justifica. Nu reusesc sa vad nicio logica intre consensul care este pe cale sa se realizeze in ce priveste inlocuirea muncii umane cu echipamente robotizate si sisteme-expert si nevoia aducerii de forta de munca de peste mari si tari cu costuri si riscuri mari de integrare. Este o contradictie care pentru mine nu are sens si pe care nu o inteleg. Pentru ca, daca intr-o prima instanta, impactul ar putea fi cresterea puterii de negocierii a Capitalului in fata Muncii, in perspectiva apare riscul crearii unor tensiuni semnificative si a unor miscari populare anticapital. Deci o victorie a la Pirus...
Ceea ce insa inteleg este urmatoarea provocare a societatilor dezvoltate si nu numai: Cum va fi sustinut financiar un numar din ce in ce mai mare de pensionari de un numar din ce in ce mai mare roboti? Caci ultimii nu vor plati contributii la asigurari sociale, precum salariatii care vor fi in scadere marcanta. Iar solutia impusa de puterea votului popular nu va putea fi decat impozitarea suplimentara a capitalului. Adica o deplasare din ce in ce mai spre stanga a electoratului.
In ce priveste Romania, pe modelul de dezvoltare actuala, viitorul nu arata bine. In ultimii douazeci de ani, ca economie emergenta, Romania a beneficiat si ea, cu mai multa sau mai putina indemanare, de binefacerile globalizarii. Este probabil ca tendinta sa se inverseze.
Un studiu din 2016 al Bancii Mondiale anticipeaza ca tarile emergente vor fi semnificativ mai afectate de revolutia tehnologica care a inceput deja, estimand ca aproximativ 2/3 din slujbele existente in lume in tarile emergente sunt susceptibile de a fi inlocuite de automatizare. Logic. Viitorul este al Capitalului si, din pacate, nici Romania nu sta prea bine la acest capitol. Are forta de munca, mai ales cu calificare medie si scazuta. Astfel de oameni vor avea din ce in ce mai putin de munca in viitor.
Alternativa? Doar educatia. Dezvoltarea unui puternic capital de inteligenta educata, care sa fie incurajat sa inoveze in tara. Ceea ce insa nu va elimina riscul unei polarizari sociale si mai pregnante. Societatea se va imparti intre cei putini cu capital financiar sau capital de inteligenta educata si cei multi care vor fi inlocuiti fie de roboti pe liniile de asamblare, fie de sisteme-expert, in cazul unor dintre specialistii aflati acum in clasa de mijloc.
Avand in vedere cele de mai sus, cum priviti propunerea unora precum vizionarul antreprenor Elon Musk de a plati oamenii, inlocuiti fiind prin tehnologie, pentru a sta linistiti acasa si a nu face nimic? Ca o mita pentru aceptarea unei societati dominata de suprematia Capitalului si a tehnologiei, care ar trebui refuzata din start, sau ca o masura de protectie sociala, pentru care ar trebui sa fim recunoscatori?
Comenteaza pe blogul lui Radu Craciun.
N.Red: Radu Craciun a fost economist sef al BCR, in prezent fiind Presedinte Director General al BCR Pensii. Craciun este si fondatorul Asociatiei Administratorilor Independenti, dupa ce timp de 10 ani a coordonat departamentele de analiza si cercetare piata de capital de la ABN AMRO Securities (Romania) si ABN AMRO Bank (Romania), de unde a plecat ca director adjunct la Eureko, administrator a doua fonduri de pensii private

K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Fanariotii explica localnicilor inca din scoala de ce trebuie sa plateasca pt intretinerea imigrantilor. Explicatia este simpla - Imigrantii dau sens realizarilor produse de localnici, adica ocupa fizic casele construite de localnici si folosesc produsele si serviciile acestora. Localnicii continua sa aiba de lucru dar devin tot mai saraci in timp ce fanariotii devin tot mai bogati.
P.S In natura , unul dintre cele mai eficiente organisme pe scara evolutiei este parazitul.
Dar „elitele” nu vor permite să se petreacă așa ceva. Deja planul lor este să elimine 6 500 000 de locuitori ai planetei, pentru a rămâne doar 500 000 care vor fi sclavii „elitelor”, normal!
Deci chiar dacă am putea-o duce foarte bine, din cauza „elitelor” criminale și hapsâne, va fi foamete, molime, război sau orice alt mijloc de eliminare a „gurilor inutile”.
Cine sunt „elitele”? Ha! Ha! Ha!
Pe de alta parte, cred ca o educatie strict tehnologica e de natura sa produca mai degraba o problema decat o solutie. Un programator - categoria de profesionisti care pe o scara foarte larga vor fi critici pentru un viitor digital - nu face in mod repetitiv o chestie pe care-a invatat-o bine, si-atat. Munca unui programator consta din rezolvarea, cu ajutorul calculatorului, a problemelor pe care le au altii. Daca educatia nu i-a creat un orizont suficient de larg si abilitati intelectuale suficient de vaste incat sa poata intelege si sa poata concepe solutii pentru cele mai diverse domenii, de la agricultura pana la politica sau constructii de masini, mai ales in conditiile in care si in programare se remarca o tendinta tot mai accentuata de automatizare a muncii de rutina, programatorul respectiv va fi slab profesional si nevandabil. Ca atare, educatia n-are voie, pentru a fi un factor de succes, sa fie limitativa, specializata. Chiar si in momentul de fata, in mod tipic, si la noi si aiurea, un programator abia ce capata bazele meseriei lui pana la sfarsitul facultatii. Invatarea propriu-zisa a meseriei are loc in ani lungi in productie, dupa terminarea facultatii. Cel putin pentru cei priceputi si bine platiti, care chiar contribuie la crearea viitorului digital.
"Now it is true that the needs of human beings may seem to be insatiable. But they fall into two
classes –those needs which are absolute in the sense that we feel them whatever the situation of
our fellow human beings may be, and those which are relative in the sense that we feel them only
if their satisfaction lifts us above, makes us feel superior to, our fellows. Needs of the second
class, those which satisfy the desire for superiority, may indeed be insatiable; for the higher the
general level, the higher still are they. But this is not so true of the absolute needs-a point may
soon be reached, much sooner perhaps than we are all of us aware of, when these needs are
satisfied in the sense that we prefer to devote our further energies to non-economic purposes."
"I draw the conclusion that, assuming no important wars and no important increase in population,
the economic problem may be solved, or be at least within sight of solution, within a hundred
years. This means that the economic problem is not-if we look into the future-the permanent
problem of the human race."
"There are changes in other spheres too which we must expect to come. When the accumulation
of wealth is no longer of high social importance, there will be great changes in the code of
morals. We shall be able to rid ourselves of many of the pseudo-moral principles which have
hag-ridden us for two hundred years, by which we have exalted some of the most distasteful of
human qualities into the position of the highest virtues. We shall be able to afford to dare to
assess the money-motive at its true value."
John Maynard Keynes,
Economic Possibilities for our Grandchildren
(1930)