Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul bancar nu are niciun reprezentant al asociatiilor de consumatori care sa fi fost desemnat printr-o procedura transparenta

de Calu Monica     Asociatia Pro Consumatori
Vineri, 19 ianuarie 2018, 13:21 Economie | Finanţe & Bănci


Calu Monica, Asociația Consumers United
Foto: Hotnews
Joi, 18 ianuarie 2018, la sediul din Romania al Bancii Mondiale, a avut o intalnire comuna a reprezentantilor asociatiilor de consumatori cu un expert al Bancii Mondiale (BM), domnul David Thomas, (consultant financiar in domeniul protectiei consumatorilor). Intalnirea a reunit reprezentantii Centrului European pentru Consumatori din Romania, Asociatia Pro Consumatori, AURSF si InfoCons si are ca scop realizarea unei analize aprofundate si cuprinzatoare a sectorului financiar din Romania - FSAP (Programul de Evaluare a Sectorului Financiar). Asociatia Pro Consumatori a fost reprezentata de dna Calu Monica, jurist expert APC in dreptul consumului. Subiectele aflate pe agenda au fost: vizibilitatea/ accesibilitatea/ transparenta/ eficacitatea organelor entitatilor de rezolvare alternativa a disputelor (ADR), gradul de cooperare al institutiilor financiare, lacunele si incrucisarile cu alte organisme de solutionare a reclamatiilor.

Au fost avute in vedere in special activitatea Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in Domeniul Bancar, CSALB si cea a  Entitatii de Solutionare Alternativa a Litigiilor in Domeniul Financiar Non bancar ¬SAL-Fin, modul de cooperare a acestor entitati cu asociatiile de consumatori, fiind facuta si o evaluare, din punctul de vedere al reprezentantilor asociatiilor de consumatori a vizibilitatii, accesibilitatii, transparentei si eficacitatii activitatii celor doua organisme de solutionare. alternativa a disputelor (Alternative Dispute Resolution, ADR).

Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in Domeniul Bancar (CSALB) este o entitate juridica autonoma, neguvernamentala, apolitica, fara scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridica, creata cu scopul de a organiza si gestiona  activitatea de solutionare alternativa a litigiilor in sectorul bancar, respectiv intre consumatori si institutiile de credit. Accesul la acest tip de serviciu se face gratuit de catre consumatori prin exprimarea voluntara a acestei optiuni in scris, iar pentru profesionisti taxa este de 1000 lei (aproximativ 220 euro).

SAL-Fin este o structura creata in cadrul Autoritatii de Supraveghere Financiara cu scopul de a permite consumatorilor sa apeleze gratuit la un mecanism de solutionare alternativa a litigiilor din domeniul financiar non bancar. Misiunea SAL-Fin este de a organiza solutionarea extrajudiciara a disputelor financiare non bancare, interne sau transfrontaliere, in materie de consum. Accesul la acest tip de serviciu se realizeaza de catre consumator in mod gratuit prin exprimarea voluntara a acestei optiuni in scris, facand insa dovada ca a incercat in prealabil sa solutioneze litigiul direct cu comerciantul in cauza. In cazul in care pentru solutionarea litigiului sunt necesare expertize tehnice, traduceri legalizate si  apostilate sau alte probe, costul acestora este suportat de partea din litigiu care le solicita.

Ambele entitati de solutionare alternativa a disputelor au fost infiintate in baza Ordonantei Guvernului nr. 38/2015 privind solutionarea alternativa a litigiilor dintre consumatori si comercianti, ce transpune la nivel national Directiva 2013/11/UE privind solutionarea alternativa a litigiilor in materie de consum si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 si a Directivei 2009/22/CE.

Scopul rezolvarii pe cale alternativa a acestor litigii il reprezinta, conform Directivei 2013/11/UE privind solutionarea alternativa a litigiilor in materie de consum si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 si a Directivei 2009/22/CE, asigurarea accesului la cai simple, eficiente, rapide si necostisitoare de solutionare a litigiilor la nivel national si transfrontalier care apar in temeiul contractelor de vanzare sau de prestare de servicii,  de natura sa intareasca increderea consumatorilor in piata. 
Reprezentantii asociatiilor de consumatori chemati la discutia cu reprezentantul Bancii Mondiale si-au exprimat opiniile cu privire la fiecare dintre subiectele in discutie, aceste puncte de vedere urmand a fi inserate intr-un raport al Bancii Mondiale care va cuprinde si rezultatul discutiilor pe aceleasi teme cu reprezentantii ANPC, CSALB, SAL-Fin, BNR si Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR).

In ceea ce priveste transparenta activitatii CSALB si cooperarea asociatiilor de consumatori cu aceasta entitate, trebuie mentionat ca, din pacate, desi infiintat de un an, Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul bancar nu are in cadrul sau un reprezentant al asociatiilor de consumatori care sa fi fost desemnat printr-o procedura transparenta si care sa ofere garantia ca numirea acestui reprezentant respecta cu adevarat criteriile prevazute de  O.G. nr. 38/2015. De asemenea,  Directiva 2013/11/UE privind solutionarea alternativa a litigiilor in materie de consum, la punctul (32) prevede: "Independenta si integritatea entitatilor SAL sunt esentiale pentru a castiga increderea cetatenilor Uniunii in capacitatea mecanismelor SAL de a oferi solutii intr-o maniera echitabila si independenta. Persoana fizica sau organismul colegial care raspunde de SAL ar trebui sa fie independente de toti cei care ar putea avea un interes in rezultatul final si ar trebui sa nu se afle intr-un conflict de interese care i-ar putea impiedica sa ia o hotarare echitabila, impartiala si independenta"

Cu privire la aceste aspecte cuprinse in directiva sus-mentionata si asupra modului si a nivelului de transpunere a acestora in legislatia Romaniei si in regulamentele interne care reglementeaza organizarea si functionarea organismelor de solutionare alternativa a disputelor, s-au purtat discutii cu reprezentantul Bancii Mondiale, propunandu-se, de catre reprezentanta Asociatiei Pro Consumatori, dna Calu Monica, solutia prevederii cu mai mare claritate a cauzelor de conflict de interese si de incompatibilitate a personalului centrelor in viitoarea lege de aprobare a O. G. nr. 38/2015, lege care ar trebui sa intre in dezbaterea Parlamentului cat de curand, avand in vedere durata destul de indelungata de timp de la emiterea de catre Guvernul Romaniei a O.G. 38/2015.

De asemenea, reprezentantii asociatiilor de consumatori si-au exprimat speranta ca organismele de solutionare alternativa din Romania sa devina cat mai curand membre in reteaua transfrontaliera FIN-NET.  FIN-NET este o retea de organizatii nationale care solutioneaza extrajudiciar (in afara instantelor de judecata) reclamatiile consumatorilor in domeniul serviciilor financiare.  Reteaua are membri din tarile Spatiului Economic European, adica din Uniunea Europeana, Islanda, Liechtenstein, Norvegia. Reteaua FIN-NET a fost infiintata de Comisia Europeana in 2001, pentru a promova cooperarea intre mediatorii nationali in domeniul serviciilor financiare si a le oferi consumatorilor proceduri usor accesibile de solutionare alternativa a litigiilor transfrontaliere care se refera la serviciile financiare. In prezent, FIN-NET numara 60 de membri din 27 de tari.

In Romania, Ministerul Economiei este autoritatea competenta si punctul unic de contact cu Comisia Europeana in materia solutionarii alternative a litigiilor dintre consumatori si comercianti, din septembrie 2017. Acesta este primul pas de includere a Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in platforma europeana de solutionare alternativa a diferendelor in afara instantei de judecata. Urmatoarea etapa este ca punctul unic de contact din Romania, adica Ministerul Economiei, sa transmita documentele de notificare catre Comisia Europeana si sa inregistreze CSALB ca fiind entitatea SAL pe domeniul financiar bancar din tara noastra. Cand aceste elemente vor fi intrunite, CSALB va aparea pe platforma unica europeana FIN-NET ca entitate transfrontaliera SOL (Solutionarea Online a Litigiilor).

Atunci cand aceste elemente sunt indeplinite, CSALB si SAL-FIN vor aparea pe platforma europeana de solutionare alternativa a litigiilor (ADR) ca entitate SOL (Dispute Online Resolution). Romania si Spania sunt singurele tari care inca nu au niciun centru pe platforma europeana de solutionare a litigiilor online.

In momentul de fata, sunt foarte multe situatii in care consumatorii de servicii financiare  din Romania descopera ca sunt parte intr-un contract de servicii financiare in care furnizorul de servicii este o entitate din afara Romaniei, inregistrata intr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Comunitatii Economice Europene, motiv pentru care reclamatiile si litigiile cu furnizorul de servicii financiare sunt rezolvate cu dificultate. Apartenenta centrelor de solutionare alternativa a disputelor in domeniul financiar din Romania la reteaua FIN-NET ar usura considerabil procedurile extrajudiciare.

Comisia Europeana pune la dispozitia consumatorilor care apeleaza la procedura de solutionare alternativa prin reteaua FIN-NET unelte de traducere automata, astfel incat sa fie depasita bariera folosirii limbii nationale, atunci cand este adresata o reclamatie fata de un furnizor de servicii financiare din alta tara. Mai multe detalii despre reteaua transfrontaliera FIN-NET se pot afla aici.

Aflate inca in faza de pionierat, desi au raportat pana acum unele succese notabile in activitate, centrele de solutionare alternativa a disputelor in domeniul financiar, vor trebui sa faca pasi importanti in cooperarea cu asociatiile de consumatori si in relatia cu consumatorii, pentru a le castiga increderea prin transparenta si eficacitate. 






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





606 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Corectie (Vineri, 19 ianuarie 2018, 16:01)

    AndreiOprisan [utilizator]

    Buna ziua,
    Doua corectii punctuale:
    1. David Thomas este un consultant externt angajat de catre Banca Mondiala.
    2. FSAP este un program mai amplu demarat de Fondul Monetar International si Banca Mondiala, la solicitarea autoritatilor romane, de evaluare a intreg sectorului financiar. Evaluarea realizata de catre dl. Thomas specific pe marginea protectie consumatorilor de servicii financiare constituie doar o mica parte din acest FSAP.
    Multumec.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by