Purcari Wineries s-a lansat joi, la Bursa de Valori Bucuresti, oferta publica initiala a Purcari Wineries fiind suprasubscrisa de peste patru ori

de DP     HotNews.ro
Joi, 15 februarie 2018, 12:23 Economie | Finanţe & Bănci


Imagine de la evenimentul de joi
Foto: Hotnews
Purcari Wineries s-a lansat joi, la Bursa de Valori Bucuresti, oferta publica initiala a Purcari Wineries fiind suprasubscrisa de peste patru ori. Pretul de oferta pentru cele 9,8 milioane de actiuni Purcari lansate in cadrul ofertei publice initiale secundare a fost stabilit la 19 lei/actiune, cu 9 lei sub pretul maxim, iar actionarii au obtinut 182 milioane lei. La eveniment a participat si Excelenta Sa Ambasadorul Republicii Moldova la Bucuresti, Mihai Gribincea.

Oferta publica initiala a Purcari Wineries a fost suprasubscrisa de peste patru ori, in ceea ce priveste investitorii de retail, ultima zi de subscriere fiind joi, 8 februarie, potrivit unor brokeri din piata, potrivit Agerpres.

Investitorii de retail au avut alocata doar 10% din oferta, respectiv 980.000 de actiuni, iar subscrierea a depasit 4 milioane de actiuni.

Actionarii Purcari Wineries sperau sa obtina 265,9 milioane de lei din listarea a 49% din actiunile companiei la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), reiese din prospectul publicat pe site-ul operatorului pietei de capital romanesti.

Producatorul de vin anunta, pe 15 ianuarie, ca intentioneaza sa se listeze la Bursa de Valori Bucuresti, in primul trimestru din acest an, printr-o Oferta Publica Initiala de cel mult 49% din actiunile existente.

''Purcari intentioneaza sa solicite admiterea actiunilor sale la tranzactionare in Categoria Actiuni Internationale, pe Piata Spot Reglementata administrata de Bursa de Valori Bucuresti. Oferta va consta dintr-un numar de pana la 9.800.000 de actiuni oferite existente, reprezentand pana la 49% din numarul total de actiuni existente ale societatii'', se arata intr-un document publicat pe site-ul companiei.

Potrivit acestuia, societatea nu isi va majora capitalul social in cadrul ofertei publice si nu va primi niciun fel de fonduri rezultate din oferta.

Compania intentioneaza sa adopte o politica de dividende progresiva. Pentru anii urmatori, presupunand absenta unor conditii de piata exceptionale sau a unor nevoi semnificative de finantare, Consiliul de Administratie intentioneaza sa recomande Adunarii Generale a Actionarilor distributia de dividende reprezentand 50% din profitul distribuibil anual, in conditiile legislatiei aplicabile.

''Compania opereaza peste 1.000 de hectare de podgorie si patru platforme de productie in Romania si Moldova. Purcari detine doua dintre primele cinci branduri premium din Romania, avand o cota totala in acest segment de 26%. Pe fondul cresterii robuste a consumului in ECE si in special in Romania, Purcari a inregistrat o rata medie de crestere a veniturilor de 34% in perioada 2014 - 2016, cu rate medii anuale de crestere de 55% in Romania, 49% in Polonia, 44% in Moldova, 15% in Cehia si Slovacia. Nivelul ridicat al cresterii s-a mentinut in primele 9 luni ale anului 2017, in care compania a crescut cu 35% pe an, cresterea in Romania accelerand la 69% fata de aceeasi perioada din 2016'', se arata in document.

Potrivit acestuia, marja EBITDA pe primele 9 luni 2017 a fost de 33%, in timp ce marja de profit net a urcat la 23%, crescand cu 29%, respectiv 55%, fata de aceeasi perioada din 2016.

'In Romania, se consuma circa sase litri de bere si bauturi spirtoase pentru fiecare litru de vin, in timp ce in Polonia raportul este de 18 la 1, deci mai avem mult de lucru, mai ales dupa ce am intrat in segmentul vinurilor spumante anul trecut', a declarat Victor Bostan, fondator si director general al Purcari


Citeste mai multe despre   











Material sustinut de KRUK Romania

Datoria - un cuvânt la fel de urât precum lunea din săptămâna lucrătoare

Definiția cuvântului datorie, conform DEX-ului, este una simplă: sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. Dar dincolo de o definiție seacă, datoria este un cuvânt care transmite de cele mai multe ori o stare negativă. “Am o datorie” - știi că trebuie să dai ceva înapoi, o obligație care trebuie să fie îndeplinită. Fie că ai o datorie la un prieten, la o bancă sau la furnizorul de utilități, datoria apare ca urmare a unei nevoi într-un anumit moment, iar veniturile nu îți permit să acoperi acea nevoie. Soluția cea mai la îndemână pare a fi împrumutul. Dar este oare chiar cea mai bună soluție?

1194 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi