In Monitorul oficial de joi 01 Martie 2018 a fost publicat OUG nr. 8 din 22 februarie 2018 - Ordonanta de urgenta privind reglementarea unor masuri in domeniul sanatati. Se remarca o corectie adusa calculului de concedii medicale - art. IV din Ordonanta! Actul normativ analizat astazi aduce mai multe modificari Legii nr. 95/2006 privind sanatatea, aducand de asemenea modificari substantiale la modul de acordare, calcul si plata a indemnizatiei pentru concedii medicale, ocazie cu care se modifica temporar prevederile OUG nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile.

Adrian Benta, consultant fiscalFoto: Hotnews

Urmatoarele proceduri normative sunt aplicabile pana la data de 01 iulie 2018:

a) Durata stagiului: Pentru acordarea indemnizatiei de concediu medical pana la data de 01 iulie 2018, stagiul minim de cotizare este de 1 luna realizata in ultimele 12 luni anterioare concediului medical.

Nota: regula generala stabileste o perioada de 6 luni de cotizare in ultimele 12 luni.

b) Modificarea modului de calcul a contributiei la pensii suportata din indemnizatie:

Scurt istoric: prin modificarile aduse de OUG nr. 79/2017, aplicabile de la 01 ianuarie 2018, s-a stabilit ca pentru indemnizatia de concediu medical se datoreaza contributia la asigurarile sociale pensii si impozitul pe venit. Contributia la asigurarile sociale pensii se determina dupa formula: salariul mediu pe economie 4.162 lei x 35% x nr. de zile indemnizatie x 25%.

Avand in vedere cresterea salariului mediu si a cotei de contributie, s-a ajuns la situatia in care indemnizatia pentru concediu medical platita pentru luna ianuarie sau februarie 2018 sa fie mai mica (sau chiar negativa) decat cea aferenta lunii decembrie 2017, chiar daca baza de calcul este constanta.

Prin OUG nr. 3/2018 publicata in Monitorul oficial din data de 08 februarie 2018, s-a stabilit faptul ca procentul contributiei la pensii este de 25% din valoarea indemnizatiei.

Prin aceasta reglementare, s-a eliminat posibilitatea existentei unei sume negative a indemnizatiei, insa nu s-a eliminat situatia de scadere a indemnizatiei fata de valoarea din luna decembrie 2017.

  • Astfel, in perioada 01 ianuarie - 30 iunie 2018, contributia la asigurarile sociale pensii pentru indemnizatia de concediu medical se calculeaza dupa formula: Salariul mediu pe economie existent in anul 2017 (3.131 lei) x 35% x 10,5% x nr. de zile de indemnizatie. (Practic, ramane baza de calcul din anul 2017).

c) Depunere declaratii rectificative:

Pana la data de 31 martie 2018, acei angajatori ce au achitat indemnizatii medicale mai mici decat care ar rezulta din aplicarea noii formule de calcul din prezenta ordonanta, au obligatia sa recalculeze indemnizatia, sa plateasca diferentele la salariati si sa depuna declaratii rectificative. Material realizat cu srijinu consultantului fiscl Adrian Benta,