Romania nu are niciun centru de solutionare alternativa a litigiilor notificat la Comisia Europeana, pentru ca Ministerul Economiei si, anterior, cel al Energiei, nu au notificat existenta acestora, a declarat pentru AGERPRES Alexandru Paunescu, membru in Colegiul de Coordonare al Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB), scrie Agerpres. "Avem o problema legata de solutionarea alternativa a litigiilor transfrontaliere. Exista prevazut de Ordonanta 38/2015 si e cumva in sarcina centrelor de solutionare alternativa sa poata sa fie in stare sa solutioneze litigii transfrontaliere. Autoritatea competenta este cea care notifica Comisia Europeana ca exista centre de solutionare alternativa. De cateva luni bune (institutia n.r.) este la Ministerul Economiei. Noi am facut notificarea existentei Centrului, pentru ca noi functionam in baza Ordonantei, avem o schema de personal, spatiu, tot ce trebuie ca sa functionam legal. Am facut cinci notificari la Ministerul Economiei, iar prima a fost la Ministerul Energiei in decembrie 2015. Nu am primit niciun raspuns", a spus Paunescu.

Alexandru Paunescu, Colegiul de Coordonare al CSALBFoto: Hotnews

El a precizat ca Romania pierde bani si know-how daca nu are calitatea de membru in reteaua de centre de solutionare.

"Anul trecut, pe la jumatatea anului, ni s-au solicitat niste clarificari. Le-am dat. Romania nu are niciun centru de solutionare alternativa notificata la Comisia Europeana. Este singura tara, impreuna cu Spania, care nu are niciun centru, nici CSALB, nici SAL-FIN, niciun alt centru, ceea ce e destul de ciudat. Pierdem know-how. Calitatea de membru in reteaua de centre de solutionare inseamna know-how, conferinte regionale si europene care se organizeaza din care afli multe lucruri, apartenenta la o retea internationala si bani. De exemplu, CSALB munceste sa finalizeze procedura de implementare a unui soft informativ de administrare a dosarelor, chestie care ne-a costat 40.000-50.000 de euro", a explicat Paunescu.

Acesta a dat ca exemplu un centru de solutionare alternativa a litigiilor care a primit gratuit un soft asemanator.

"Un centru de solutionare alternativa din alta tara a obtinut gratuit de la un centru canadian acest soft. Nu vad care este motivul pentru care Ministerul Economiei nu se misca o data sa ne notifice. Am facut 30.000 de hartii, reveniri pentru reveniri", a explicat oficialul CSALB.

CSALB are in acest moment 17 conciliatori care au, in medie, au 4-5 dosare pe luna de persoana.

"Nu avem o limita de conciliatori. Limita noastra e numarul de dosare, e pe principiul cererii si ofertei. Daca avem mai multe dosare, incercam sa crestem numarul de conciliatori. Conciliatorii trebuie sa aiba studii de specialitate juridica si economica, experienta in domeniu de minim 10 ani", informeaza Paunescu.

De asemenea, a precizat ca Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar are 149 dosare formate in primele doua luni din acest an si ar putea ajunge la 700 pana la finalul anului, in conditiile in care anul trecut au fost 214.

CSALB este o entitate independenta, apolitica, non-profit, de interes public, infiintata prin OUG 38/2015 privind solutionarea alternativa a litigiilor dintre consumatori si comercianti.

Institutia administreaza infrastructura necesara solutionarii alternative a litigiilor dintre consumatori si institutiile financiar-bancare si nebancare, in afara instantei, prin colaborare cu experti din domeniul financiar-bancar (conciliatori), care, in functie de procedura aleasa de parti, pot propune/identifica o solutie de rezolvare a litigiului.

Reamintim ca CSALB administreaza idoua tipuri de proceduri:

  •   PROPUNEREA UNEI SOLUTII (CONCILIERE): procedura se finalizeaza dupa ce partile au acceptat solutia propusa de conciliator prin Nota de Solutionare. Termenul in care partile pot accepta/refuza solutia este de 15 zile de la comunicare. Partile se pot retrage oricand din procedura.
  •   IMPUNEREA UNEI SOLUTII (ARBITRAJUL): procedura se finalizeaza prin pronuntarea unei solutii care este obligatorie pentru ambele parti. Procedura este similara celei din instantele de judecata, insa termenele sunt mai scurte, de maximum 90 de zile, si se pot fixa de comun acord. Partile nu se pot retrage din procedura.

Conciliatorii/arbitrii desemnati sa solutioneze litigiile propun sau impun o solutie, in functie de procedura aleasa, in urma analizei documentelor si a discutiilor cu partile.

Aceste proceduri sunt facultative, voluntare, separate de procedurile din instantele de judecata si gratuite pentru consumator.