​Ordonanța de Urgență care majorează subvenția pentru angajarea de șomeri sau absolvenți, explicată în 6 pași simpli. Documentul a apărut luni în Monitorul oficial

de Dan Popa     HotNews.ro
Marţi, 10 iulie 2018, 11:58 Economie | Finanţe & Bănci


Ordonanta care stimuleaza angajarea de absolveni a aparut in Monitorul oficial
Foto: sxc.hu
​Ordonanța de Urgență care majorează semnificativ subvenția pentru angajarea de șomeri, absolvenți, persoane cu vârsta mai mare de 45 ani sau tineri marginalizați social a apărut luni în Monitorul oficial. Şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă de cel puţin 30 de zile, care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, ulterior datei înregistrării la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, beneficiază de o primă de activare în valoare de 1.000 lei, neimpozabilă.

1.  Prima de activare stabilită în cuantumul prevăzut mai sus se acordă în două tranşe, astfel:
    a) tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data angajării;
    b) tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 3 luni de la angajare.

2. Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 2.250 lei.

3. Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

4. Angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă în cuantum de 2.250 lei.

5. Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiţi angajatori de inserţie, beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.

6. Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, în condiţiile prezentei legi, beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de şomaj în limita fondurilor alocate cu această destinaţie. Material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Bența.


Citeste mai multe despre   










3186 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    Cine e fraier sa angajeze puturosi? (Marţi, 10 iulie 2018, 12:20)

    Jos_Dictatura_Dragnea [utilizator]

    Sa fim seriosi, deja e un exces de locuri de munca.
    • +4 (4 voturi)    
      Deci statul plătește integral salariile la privat! (Marţi, 10 iulie 2018, 13:42)

      simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui Jos_Dictatura_Dragnea

      Nu este mai bine sa sa revină la socialismul de dinaintea lui 1989? Evident ca da.

      Ce nevoie mai este de firme particulare dacă țara da patronilor 2250 lei pentru fiecare angajat. Cu banii aceștia particularul plătește un salariu net de 1330 lei care este apropiat dar peste netul minim pe economie.

      Firma tine toți angajații pe salarii foarte mici și astfel cu cei 2250 lei nu mai are nici un fel de cheltuieli cu personalul.

      Se va ajunge la situații când oamenii vor fi angajați fictiv cu obligația sa returneze patronului sa spunem 800 lei din cei 1330 salariu net.
      Câștigi 530 lei, iți convine.
      Daca firma angajează 20 oameni scoate profit 800 * 20 = 16000 lei net/luna (41 185 Euro net/an), suma care nu este de aruncat.

      Vezi calculatorul online de aici:
      http://www.calculator-salarii.ro/2200-brut-calcul-salariu-net/

      Rezultat:
      "Pentru a plati un salariu net de 1330 lei, angajatorul cheltuie 2250 lei"
    • +1 (1 vot)    
      Urmează concedieri mari pt. angajare subvenționați (Marţi, 10 iulie 2018, 15:01)

      simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui Jos_Dictatura_Dragnea

      Legea aceasta care da patronului 2250 lei pentru fiecare angajat nou (fost șomer) va duce la concedieri masive în rândul personalului vechi al firmelor pentru care subvenția mai sus menționată nu exista.

      De ce ar tine particularul un lucrător vechi pentru care cheltuiește 2250 lei sa-i dea salariul net de 1330 lei ( vezi: http://www.calculator-salarii.ro/2200-brut-calcul-salariu-net/ ) când angajând pe unul fără servici nu mai are nici un fel de cheltuiala cu plata sa. Toti banii vin de la stat.
    • +1 (1 vot)    
      Doamneee, e un film prost (Miercuri, 11 iulie 2018, 7:45)

      Gojifruit [utilizator] i-a raspuns lui Jos_Dictatura_Dragnea

      Serios, astia sunt absolut penibil de incompetenti, rupti total de realitate...

      Nu angajatorii trebuie stimulati sa angajeze someri, cand toti tipa ca nu gasesc angajati!! Somerii si frecatorii de menta trebuie stimulati sa se angajeze. Bai, cum dracu’ pot astia sa faca totul pe dos???
      In plus, orice angajator stiu ca banii promisi de atat nu vin niciodata! Eu astept banii pe concediile medicale platite angajatilor (bani pe care teoretic ii plateste statul) de trei ani de zile.
  • +1 (3 voturi)    
    Oare ??!!?? (Marţi, 10 iulie 2018, 14:51)

    degrize [utilizator]

    Pe hartie... toate bune. Numai lapte si miere. Cu conventiile incheiate pentru someri - absolventi si persoane peste 45 de ani - care inca nu au intrat in plata fiindca nu sunt fonduri cum ramane? Ca-n rododendron? Nu avem bani (AJOFM) pentru cele vechi dar le marim pe cele noi ??!!?? Tare mi-e teama ca e numai pe hartie... alo, alo,... tovarasi....va mai dam 100 de lei... stati linistiti la locurile voastre....


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică