​​Ce face o țară să fie puternică: arsenalul de arme pe care îl deține, puterea economiei, gradul de inovare tehnică...? Niciuna în mod singular, ci câte puțin din fiecare, susțin spaniolii de la Elcano Royal Institute, care calculează un indice agregat care măsoară mai mulți parametri- puterea economică, cea militară și „soft presence”, care cuprinde dezvoltarea culturală, turistică, sportivă și științifică. Potrivit raportului pe 2018, Statele Unite continuă să conducă topul celor mai puternice țări din lume, dar locul al doilea a fost ”furat” britanicilor de către China. România ocupă locul 49 mondial și 18 în Europa, arată datele Raportului.

HotNews.roFoto: Hotnews

Țările aflate în pozițiile de vârf ale clasamentului global al prezenței își mențin sau întăresc pozițiile. Statele Unite ale Americii se află în fruntea listei cu o valoare indicelui prezenței globale de 2.494 de puncte. China, aflată pe al doilea loc, e încă departe ca punctaj- 841 de puncte. Apoi vin Marea Britanie (637 puncte), Germania (619) și Franța (532).

Japonia, Rusia, Canada, Olanda, Italia și Spania urmează Franța în clasament. Cu toate acestea, pozițiile de la 10 la 20 includ câteva țări emergente și mai ales țări asiatice, cum ar fi Coreea de Sud (12), India (13) și Singapore (17). Există o singură țară latino-americană printre cele 20 de țări cu cea mai mare prezență la nivel mondial, și anume Brazilia (locul 19 în clasamentul prezenței globale), cea mai mare țară din regiune din punct de vedere geografic, economic și demografic.

Marea Britanie: Regatul Unit a fost mult timp o superputere mondială, controlând demult prin coloniile sale, aproape un sfert din supratfata terestră a planetei. Plasată în rândul primelor șapte economii ale lumii după mărimea Produsului Intern Brut, Marea Britanie a pierdut ca urmare a Brexitului, deși este al șaselea stat după mărimea cheltuielilor militare.

Germania: Este cunoscută pentru economia puternică (a patra din lume), dar și prin avansul din domeniul tehnologiei și prin cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea. Statul german are, de asemenea, o prezență militară puternică. Alături de China, nemții sunt cei mai mari exportatori mondiali.

China: Cel mai populată țară, asta o știe oricine. China continuă să își extindă sfera de influență la nivel mondial, dublându-și puterea economică și militară. Deși are zone în care se află mult sub SUA (securitatea energetică, tehnologie, afaceri externe), sunt analiști care estimează că în jurul anilor 2030 ar putea deveni lider mondial.

Franța: Națiune implicată puternic în problemele internaționale. Deși, Franța se află pe locul destul de scăzută în domeniul securitătii energetice, Macron a știut să-și consolideze poziția de negociator, iar prieteniile sale cu liderii mondiali ca și calitatea de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU îi imbunătățește Franței poziția în diplomația lumii.

Rusia: Cea mai mare tară din lume că mărime, Rusia ocupă locul al doilea în lume în privința capacității militare. Resursele sale vaste de energie, îi permit să exercite o consistentă influență internatională.

Japonia: economie puternică Japonia ocupă locul al șaselea, în pierdere vizibilă de viteză. E ajutată de industria auto, precum și de sectorul de înaltă tehnologie. Japonia alocă al cincilea buget că mărime cheltuielilor militare și de apărare, în ciuda neutralității sale. Deși -ca suprafață- e un stat mic, are a 11-a cea mai numeroasă populație la nivel mondial.

Olanda:Al doilea cel mai mare exportator mondial de produse alimentare și agricole, după Statele Unite. Țara are o economie puternică și este a șasea-cea mai mare economie din Uniunea Europeană. O economie bazată puternic pe forțele libere ale pieței, are al 17-lea indice al libertății din 177 de țări. Deloc de neglijat.

Canada: O națiune în general neutră, Canada este a două cea mai mare tară din lume, după Rusia. Are legături comerciale și culturale strânse cu Statele Unite. Bogătia de resurse naturale și de standardele ridicate ale vieții îi conferă o poziție puternică și în privință influenței globale. Canada are al 11-lea PIB că mărime din lume.

Raportul poate fi citit aici.