Bloomberg Businesswek: Ambițiile Chinei de a deveni o supraputere● TIME: Cele mai interesante 100 locuri de vizitat în 2018.● TRENDS: Cum fixează băncile dobânda în cazul unui credit ipotecar?● THE WEEK: Va supraviețui Trump?● THE ECONOMIST: Deasupra legii?● Minoritățile etnice: A treia Coree● Hiperinflanția venezueleană
Lectură plăcută.
- THE ECONOMIST: Deasupra legii?
Acesta ar fi fost momentul de glorie al unui producător de emisiuni reality show. În timp ce președintele Statelor Unite era în drum spre o întâlnire din cadrul campaniei electorale, fostul său manager de campanie, Paul Manafort, încălca legea privind frauda fiscală. Chiar și fostul său avocat, Michael Cohen, a pledat vinovat pentru opt capete de acuzare. Canalele de știri ar fi avut nevoie de atât de multe ecrane separate pentru a acoperi ceea ce se întâmplă încât ar fi semănat cu un cub Rubik. În mijlocul freneziei însă, ceva important s-a schimbat în această săptămână. Pentru prima dată, președintele Donald Trump se confruntă cu o acuzație formală că el însuși ar fi încălcat legea pentru a-și duce până la capăt candidatura.
Acuzațiile aduse domnului Manafort nu au surprins pe nimeni dintre cei care au urmărit procesul sau au fost atenți la cariera îndelungată de consultant politic disponibil pentru a fi angajat de către dictatori sau criminali. Din partea domnului Cohen existau alte pretenții. Pentru că el nu era doar avocatul domnului Trump; el a fost tipul care făcea problemele să dispară. Asta însemnând și efectuarea de plăți în timpul campaniei din 2016 pentru a cumpăra tăcerea a două femei care par să fi avut aventuri cu dl Trump. (Președintele a negat afacerile și acum spune că a aflat despre plăți mai târziu.) Dar dl Cohen a declarat în fața unei curți sub jurământ că banii au fost plătiți "sub îndrumarea unui candidat la funcția supremă". Cu alte cuvinte, domnul Trump i-a spus domnului Cohen să încalce legea, apoi a mințit. Din păcate, încrederea a dispărut, lăsând democrația americană într-un spațiu ciudat. Până acum republicanii din Congres i-au fost aproape președintelui. Iar ca democrații să câștige majoritatea de două treimi din Senat - pragul necesar pentru a putea îndepărta un președinte -pare implauzibil. Declarațiile domnului Cohen a făcut din președinte un complice într-o serie de delicte federale. Asta a făcut ca America să treacă printr-o săptămână rușinoasă.
Alte titluri din Economist:
- Minoritățile etnice: A treia Coree
Vasele Tall pline cu bere din orez își așteaptă clienții de pe malul râului care străbate Yanji, un oraș din nord-estul Chinei, aproape de granița cu Coreea de Nord. Pe o masă din apropiere, un măcelar așează trei câini jupuți. Aerul de dimineață al pieții emană atmosfera distinctă a Yanbian-ului, o enclavă coreeană, Yanji fiind inima ei administrativă. Tinării vorbesc în mandarină dar și în coreeană. Firmele magazinelor sunt scrise în ambele limbi.
Yanbian este cea mai mare dintre cele două zone etno-coreene din partea chineză a graniței. Dar populația zonei scade foarte mult. Un localnic care își spune Piao (Parc, în coreeană) explică faptul că nepoții lui au crescut în Japonia sau în Coreea de Sud, unde pot câștiga de trei ori mai mulți bani. El este sigur că fiica sa va alege în final să plece. La cum merge lucrurile, crede el, comunitatea coreană din Yanbian va dispărea într-o zi.
- Hiperinflanția venezueleană
Soluția președintelui Maduro e aproape sigur nu va reuși să salveze venezuelanii din agonia economică. Venezuela are cea mai slabă economie din lume dintre țările care nu sunt în război. Economia a scăzut cu mai mult de o treime între 2013 și 2017. Inflația ar putea trece de un milion de procente pe an, spune FMI. Țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume nu poate importa suficiente alimente și medicamente. Peste două milioane de venezueleni au părăsit țara, iar dl. Maduro dă vina pe puterile "imperialiste" care duc un război economic contra țării. De fapt, catastrofa este cauzată de socialismul introdus de Hugo Chávez și continuat de dl Maduro după
moartea lui Chávez în 2013. Au avut loc existat exproprieri și plafoane ale prețurilor. Corupţia a subminat statul. Managementul defectuos al companiei petroliere de stat a dus la scăderea la jumătate a producției de țiței. Așa cum politicul a asfixiat democrația, legiuitorul a strangulat economia.
Târziu, dl. Maduro a recunoscut nevoia de schimbare. Dar măsurile lui inspiră și mai puțină încredere. Venezuela are nevoie de o reformă reală, nu de una hocus-pocus.
- THE WEEK: Va supraviețui Trump?
Pe lângă subiectul Trump, the Week vine cu un text despre istoria tatuajului. Cele mai vechi tatuaje găsite au fost pe corpul mumificat al lui Ötzi (Omul Ghețarilor), care a trăit în Alpi acum aproximativ 5300 de ani. Avea câteva tatuaje simple- cruci și linii. Tatuajul reapare în civilizațiile vechiului Egipt, dar era utilizat ca formă de marcare a sclavi lor și criminalilor. Exista de asemenea insulele din Polinezia (de acolo vine și originea cuvântului) care l-au dus la rang de artă. În societatea polineziană veche aproape toată lumea se tatua: era și un mod de a recunoaște rangul social al celui tatuat. Cel care a adus tatuajul în Occident a fost un polinezian, Omai, care a debarcat în Occidentul de azi în 1774. Cine s-au tatuat primii? Marinarii. Până la sfârșitul anilor 1800, 90% dintre marinarii britanici aveau un tatuaj, care adesea marca zonele în care au navigat: o broască țestoasă traversând Ecuatorul; o ancoră șamd. Tatuajul a devenit popular apoi și în SUA: în romanul Moby-Dick al lui Herman Melville (1851), Ishmael împarte un pat împreună cu un harponier polinezian tatuat din cap până-n picioare. Tatuajele erau larg răspândite printre soldați în războiul civil american, parțial ca dovadă de loialitate și parțial ca mijloc de identificare postumă. Popularitatea lor s-a răspândit și printre prizonieri, care au dezvoltat un cod propriu: o lacrimă sub ochi pentru a arăta că au omorât pe cineva; o pânză de păianjen care însemna că au de petrecut ani mulți în pușcărie.
- TRENDS: Cum fixează băncile dobânda în cazul unui credit ipotecar?
Am analizat modul în care patru bănci mari și două bănci mijlocii stabilesc rata dobânzii la un împrumut pentru achiziția unei locuințe. Unele bănci au răspuns foarte concret la întrebările noastre, altele mai evaziv. Aproape toate instituțiile bancare acordă reduceri de dobândă în cazul unei relații bune cu clientul. Dacă îți iei salariul prin banca lor, dacă ai depozite plasate acolo, dacă ai și alte produse, poți să ai parte de o reducere a dobânzii. Unele bănci sunt de acord să reducă rata în cazul în care clientul contractează o poliță de asigurare de incendiu sau un plan de pensii cu acestea. KBC vorbește despre "achiziționarea de produse complementare", o formulă care este parte a "relației cu clientul" a băncii.
Banca Centrală Europeană (BCE) încurajează băncile să împrumute bani prin impunerea unei penalități de 0,4% asupra economiilor "în exces". Concentrându-se mai degrabă pe credite decât pe economii, băncile își reduc excedentele și penalitățile pe care le-ar putea datora BCE.
Banca Națională a Belgiei, la rândul său, încurajează băncile să dea dovadă de o mai mare prudență la acordarea creditelor ipotecare, deoarece acestea trebuie să facă față unei potențiale viitoare crize. Așa că unele instituții admit că au înăsprit condițiile de acordare a creditelor ipotecare în ultimii ani. Altele însă neagă cu înverșunare. "Legiuitorul a înăsprit criteriile de acordare a creditelor ipotecare în ultimii ani, dar nu am ținut cont de acestea la calculul dobânzilor", susține ING. KBC, pe de altă parte, recunoaște că "a ajustat” raportul LTV (raportul loan to value sau LTV este un indicator folosit in industria bancară si reflectă ponderea valorii creditului in totalul valorii de piață a garanției) pentru a răspunde cerințelor Băncii Naționale.
Doi factori sunt decisivi pentru rata pe care banca o stabilește într-un dosar de credit. Analiza noastră ignoră diferențele dintre ratele diferitelor formule de credit existente pe piață. Într-adevăr, rata variabilă va fi mai mică decât rata fixă. Sau, cu cât este mai lungă perioada de împrumut, cu atât vor fi mai mari dobânzile. Și așa mai departe.
1. Raportul dintre valoarea creditului și valoarea de piață a locuinței
„Cu cât dai un avans mai mare, cu atât vei avea rata mai mică, spune John Romano, fondator al firmei de consultanta Immotheker Finotheker. Argenta acordă o reducere de 0,10% la rata obișnuită dacă clientul dă un avans de cel puțin 20% din valoarea bunului. La Belfius, prețul crește progresiv dacă clientul dorește să împrumute mai mult de 80% din valoarea de piață a proprietății. „În cazul în care valoarea creditului depășește 80%, dar nu depășește 90% din valoarea de piață, se percepe 0,6% dobândă suplimentară și 0,12% pentru o cotă de 90 până la 100%. Aceste procente sunt reduse la jumătate în cazul unei construcții noi. Reducerile și majorările de dobânzi sunt clar afișate de ambele bănci.
BNP Paribas Fortis acordă, de asemenea, dobânzi mai mici clienților care oferă 20% avans, dar nu specifică cu cât mai mici. „În cazul în care clientul se împrumută mai mult de 80% din valoarea de piață, banca ridica ușor ratele dobânzilor, deoarece riscurile sunt mai mari.
2. Gradul de îndatorare
Regula este următoarea: cu cât este mai mare venitul fix, cu atât este mai mare capacitatea de împrumut. Cu cât câștigați mai mult, cu atât plățile lunare se vor apropia de limita de 50% din salariu. „Procentul veniturilor alocate rambursarea creditelor variază de la o bancă la alta, spune John Romano. Gradul de îndatorare fluctuează între 30 și 50% din venitul net lunar fix.“ Potrivit acestuia, rata la un împrumut acordat responsabil nu trebuie să depășească 35% din venituri.
Banca solicită ca, după achitarea ratei, să vă rămână suficienți bani pentru a putea trăi. Asta desigur, depinde de situația familială. Pentru o singură persoană, minimul luat în calcul este de 1.000 - 1.200 de euro pe lună. "
- TIME: Cele mai interesante 100 locuri de vizitat în 2018
Eu am ales unul: Experimentarium (Hellerup, Danemarca). O scară girantă din spirală din cupru, proiectată să arate ca lanțul de ADN și care te cucerește din prima în acest muzeu științific, care a fost redeschis în 2017 după o renovare amplă. Oaspeții pot lua parte la un safari virtual submarin, pot mări în lumea microorganismelor sau se pot deplasa prin Tunelul simțurilor pentru a explora auzul, vederea, atingerea și mirosul. Și, bineînțeles, nici o vizită nu este completă dacă nu îți creezi propriile bule în Bubblearium. Detalii, aici.
- Bloomberg Businesswek: Ambițiile Chinei de a deveni o supraputere
Sunt SUA și China sunt condamnate la luptă? Sau, sunt ele precum Sparta și Atena? Asta se înțelege atunci când analiștii pe politică externă vorbesc despre ”capcana lui Tucidide”. Tucidide a fost un istoric grec din secolul al V-lea Î.C. care a descris Peloponezian ca ceva inevitabil. ciocnire între Atena, un oraș-stat în ascensiune și superputerea deja stabilită, Sparta.
1. Cine a inventat termenul de capcană a lui Tucidide?
Evident, nu Thucydides. El a fost doar un istoric care încerca să explice eveimente trecute, nu să le prezică pe cele viitoare. Termenul a fost creat în 2012 de către Graham Allison, profesor la Harvard. Allison a argumentat că, pe măsură ce China devine mai puternică, va amenința că va înlătura influența SUA, ceea ce ar putea duce la o rivalitate nesănătoasă care ar explica posibile conflicte armate.
2. Capcana explică alte conflicte?
Allison numără 16 cazuri în ultimii 500 de ani în care puterile în creștere amenințau outerea deținută de statele dominante. În 12 cazuri rezultatul a fost un război. Cand razboiul a fost evitat, a fost nevoie de ajustari dureroase in actiune si atitudini atat din partea puterii in ascensiune cat si a puterii dominante.
Autorii noteaza ca, atunci cand o putere in ascensiune incepe sa ameninte puterea dominanta, crize care in mod normal ar fi fost depasite, precum asasinarea unu arhiduce in 1914, pot genera o cascada de reactii ce pot duce la un deznodamant pe care nici una dintre parti nu l-ar fi ales initial.
Tucidide scria, in urma cu peste 2.400 de ani: "Ascensiunea Atenei si teama pe care acest lucru o inspira in Sparta au facut razboiul inevitabil". Tucidide a identificat doua motoare ale acestei dinamici: sentimentul puterii in ascensiune al importantei sale si nevoii de a avea o voce mai puternica si hotararea puterii dominante de a apara status quo-ul.
3. Este capcana inevitabilă?
Puterile mondiale pot coexista în mod pașnic. În ultimul secol, SUA au depășit UK ca putere militară și politică, iar tranziția a fost destul de netedă. Germania, care a fost împărțită după cel de-al doilea război mondial, reunificată apoi în 1990, a recâștigat o putere semnificativă în Europa, fără a declanșa conflicte. Chiar și războiul rece a arătat cum rivalitatea acută dintre cele două superputeri nu trebuie să se escaladeze într-un război, deși SUA și Uniunea Sovietică au fost foarte aproape.
