LE MONDE: Ministrul italian al finanțelor promite stabilitatea fiscală ● Le FIGARO: Google, o superputere care provoacă îngrijorare ● HANDELSBLATT: Industria feroviară trage semnalul de alarmă: concurența neloială pune în pericol locurile de muncă din Europa ●THE TIMES: America, cea care l-a ales pe Trump, încă îl mai iubeşte ● THE GUARDIAN: Alegerile din Suedia: pericol la orizont ●THE FINANCIAL TIMES: E vremea ca statele UE să regândească schimbarea orei ● LES ECHOS: Buget 2019- ce schimbări va aduce asupra puterii de cumpărare? ● THE WASHINGTON POST: Vreți să revigorați centrul politic? Luptați cu corupția
Lectură plăcută!
- LES ECHOS: Buget 2019- ce schimbări va aduce asupra puterii de cumpărare?
Subiectul puterii de cumpărare revine în coloanele ziarului francez, odată cu discuțiile legate de bugetul pe 2019. Marea schimbare din acest an este că, după trei ani cu inflație zero (o situație unică în toată perioada de după război), costul vieții a început să urce. Acum inflația e de 2,3%, iar companiile încă nu și-au ajustat politica salarială, salariile crescând cu 1,5% pe an. E drept, prețurile au urcat și din cauza scumpirii petrolului, al cărui preț a urcat cu 50% în ultimele 12 luni. Ce se va întâmpla anul viitor?
"În medie, gospodăriile nu vor fi așa afectate de măsurile bugetare gândite pentru 2019 ", spune Eric Heyer, economist la Observatorul Francez de Conjunctură economică (OFCE). Unele gospodăriile vor câștiga, altele vor pierde. "Cele mai mari eforturi le vor depune gospodăriile inactive, cum ar fi pensionarii, care își vor vedea puterea de cumpărare reculând. Cu o inflație estimată la 1,5% anul viitor, dacă pensiile vor fi actualizate cu doar 0,3%, pierderea puterii de cumpărare a pensionarii vor fi importantă. Desigur, alocațiile familiale și cele acordate la achiziția unei locuințe (Franța are 3 asemenea subvenții-n.red) vor crește mai lent decât inflația, ceea ce va presa puțin și asupra clasei de mijloc. De câștigat vor avea de câștigat cei al căror salariu este între 1.300 și 1.800 de euro lunar.
Per total, măsurile prevăzute în bugetul pe 2019 ar impacta neutru puterea generală de cumpărare a gospodăriilor deși există o serie întreagă de decizii care par nefavorabile. Mă refer la înghețarea punctului de bază (în funcție de care se calculează salariile) pentru funcționarii publici, de noua majorare a taxelor pe energie (care va adăuga +5 cenți pe litrul de combustibil) și pe tutun, acestea având efecte negative. Dar creșterea altor stipendii ar putea juca un rol opus, pozitiv.
- THE FINANCIAL TIMES: E vremea ca statele UE să regândească schimbarea orei (editorial)
Cetățenii și-au exprimat opinia, acum e rândul liderilor naționali să acționeze.
Vreme de mai bine de două decenii, cetățenii și-au reglat ceasurile pentru ora de vară și cea de iarnă, sincronizați la nivelul întregii UE.
Însă o consultare a Comisiei Europene - dintr-acele pe care Bruxelles-ul le face cu regularitate, dar de obicei fără să suscite prea mult interes - pe această temă a atras un remarcabil număr de 4,6 milioane de răspunsuri. Aproximativ 86% au declarat că vor să renunțe la schimbare - și să mențină ceasurile la fel pe tot parcursul anului.
Ora de vară a fost adoptată pentru prima dată de Germania în 1916, iar apoi în doar câteva săptămâni și de Regatul Unit, pentru a se economisi energie și pentru a se permite fabricilor să lucreze mai mult în timpul primului război mondial. Practic, dându-se ceasurile cu o oră înainte vara, o oră de lumină solară de dimineață este mutată seara.
Cea mai mare parte a restului Europei a adoptat practica în anii '70, din cauza șocului petrolier. O lege UE din 1996 cere ca toate cele 28 de state să-și dea ceasurile înainte cu o oră în ultima duminică din martie și apoi să le dea înapoi în ultima duminică din octombrie.
Acum, un sondaj la nivelul UE arată că există un larg consens pentru a se renunța la schimbare, în întreaga Europă - deși cetățenii germani par să fi participat într-un număr deosebit de mare.
Cam 76% dintre respondenți au afirmat că au experimentat efecte „negative” din cauza acestor schimbări bianuale. Avansul tehnologiei face ca argumentul economisirii energiei să-și piardă din validitate. Cercetările Parlamentului European au constatat că schimbarea orei reduce consumul de energie cu numai 0,5-2,5%, în funcție de țară.
Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, are prin urmare dreptate să propună renunțarea la schimbarea orei. Însă țărilor trebuie să li se permită să aleagă dacă vor adopta permanent ora de vară sau cea de iarnă, în funcție de de cum e mai convenabil pentru localizarea lor geografică.
Adoptarea actualei ore de vară pentru întreg anul nu ar fi bună pentru toți, după cum a constatat Regatul atunci când a experimentat această idee în 1968-1971, dar a renunțat la ea când a văzut că iarna răsăritul are loc la ore inacceptabil de târzii în nordul țării.
Unele țări s-ar putea folosi de acestă modificare și pentru a-și ajusta fusul orar. Spania, de exemplu, unde mulți consideră că țara e în fusul orar „greșit” de când dictatorul Francisco Franco a mutat-o cu o oră înainte în 1942, din solidaritate cu Germania lui Hitler, ar putea opta să revină în linie cu Portugalia vecină și cu Regatul Unit. Va fi important totuși să se asigure că nici o schimbarea nu va face ca Irlanda de Nord post-Brexit să fie într-un fus orar diferit de Republica Irlanda.
Propunerea dlui Juncker trebuie acum să fie transpusă în planuri formale, iar ideea va trebui să fie sprijinită și de guvernele naționale și Parlamentul European.
Însă puterea sentimentului insuflat de sondaj arată că liderii naționali ar trebui să sprijine ideea. Pentru o UE care este uneori criticată ca fiind prea detașată de realitatea cetățenilor ei, aceasta este o oportunitate de a arăta că, de data asta, acționează fix la timp. (RADOR)
- THE GUARDIAN: Alegerile din Suedia: pericol la orizont (editorial).
Sondajele indică și mai mult succes pentru partidul anti-imigrație din Suedia. Dar nu există vreun motiv de a dispera.
Alegerile generale din Suedia par că vor produce, cel mai probabil, un rezultat aproape la fel de neclar și de încărcat emoțional ca și referendumul pentru Brexit din Regatul Unit. Blocurile tradiționale de stânga și dreapta, care se luptă între ele pentru putere de aproape un secol, au fost deopotrivă împinse deoparte de partidul populist anti-imigranți Democrații Suediei (SD), care pare sigur că își va păstra capacitatea de a înclina balanța puterii în parlament, cum o face și în prezent. Nici un guvern nu va putea fi format fără cooperarea lor, cu excepția cazului în care alte partide vor coopera ieșind din blocurile lor tradiționale pentru a constitui unul nou bazat pe opoziția față de SD.
Ar fi o problemă simplu de rezolvat dacă SD nu ar fi considerați niște paria de toate celelalte partide. Asta în parte și pentru că SD are rădăcini evidente în neo-nazism. Pe de altă parte și pentru că mesajul simplu al partidului, cel de nostalgie etno-naționalistă, s-a dovedit a fi greu de contracarat de către celelalte partide. Ele încearcă să înfrunte un viitor dificil și incert. SD pur și simplu invocă un trecut în care Suedia era în mod evident (cel puțin pentru suedezi) cea mai bună și mai bogată țară din lume. Acei ani au coincis însă și cu dominația partidului social-democrat, iar ascensiunea SD a coincis cu colapsul social-democraților, care în ultimele sondaje au obținut sub 25%, cel mai mic scor al lor din toate timpurile. Totodată, SD face campanie, atât în spațiul fizic cât și în cel virtual, cu o energie pe care altor partide le vine greu s-o egaleze.
Suedezii nu sunt mai rasiști decât majoritatea europenilor și nici măcar mai rasiști decât vecinii lor scandinavi: partidele similare cu SD din Danemarca și Norvegia au devenit de multă vreme puternice. Însă în ultimele două-trei decenii toate partidele tradiționale s-au prefăcut că Suedia este o țară absolut deloc rasistă. Aceasta a fost eroarea care a paralizat politica suedeză. În țară există sentimente anti-imigranți diverse, dar substanțiale, de la o neliniște larg răspândită în privința violenței bandelor din unele suburbii de imigranți și până la mici insule de neo-naziști organizați existente în mediul rural. Deși Suedia are acum una dintre cele mai restrictive politici de imigrație din Europa, după ce a avut-o pe una dintre cele mai generoase până în 2015, nu prea există senzația că vreunul dintre partide - și cu atât mai puțin SD - are vreo politică realistă și coerentă pentru gestionarea și finanțarea integrării refugiaților.
De asemenea, partidele tradiționale împărtășesc o încredere în eficiența statului suedez pe care mulți alegători par să o considere nefondată. Sistemul de căi ferate și poșta au ajuns acum să fie sinonime cu ineficiența. Scandalurile din jurul unui parteneriat public-privat pentru construcția unui nou spital-model în Stockholm au discreditat și mai mult ideologia anterior atrăgătoare a privatizării.
Nu-i de mirare atunci că sondajele recente indică faptul că aproximativ jumătate dintre suedezi nu au încredere în viitor. Acest pesimism este agravat, afirmă cercetătorii, de efectul filtrant de bulă al rețelelor sociale. Într-o răsturnare surprinzătoare de situație față de alegerile din 2014, Facebook-ul este dominat acum de dreapta, cu mesajele ei privind apocalipsa iminentă. Toate acestea sugerează că alegerile vor fi un nou triumf pentru populismul etno-naționalist. Totuși, aceste aparențe pot fi înșelătoare și există motive solide de optimism că ele într-adevăr așa sunt. Economia nu se duce de fapt la fund. Apocalipsa nu e iminentă. Chiar și conform celor mai pesimiste previziuni, patru din cinci suedezi vor vota împotriva SD. Țara continuă să fie prosperă și politicienii ei - indiferent de neînțelegerile lor - dedicați și onești. Suedia va supraviețui acestei crize.(RADOR)
- THE TIMES: America, cea care l-a ales pe Trump, încă îl mai iubeşte
Liberalii înstăriţi trebuie să înţeleagă că preşedintele nu a câştigat pentru că e bun şi onest
În politica americană sunt două domenii în care există o mare prăpastie între adevăr şi realitate. Primul este evident. Preşedintele l-a subliniat din nou săptămâna trecută. În faţa unui public evanghelic din Ohio, el a declarat: "Credem în adevărul devizei noastre naţionale care multor americani nu le place s-o folosească. Aţi văzut vreo instanţă care s-a pronunţat împotriva ei acum câteva zile? "Credem în Dumnezeu".
Nici o instanţă nu s-a pronunţat împotriva ei. El pare să fi inventat toate astea. El le-a mai spus credincioşilor adunaţi că "a scăpat" de statutul care împiedică amestecul politicului în organizaţiile umanitare religioase. Nu a scăpat.
Până acum, situaţia e foarte tristă pentru americanii din toate taberele care cred că contează ca preşedintele să spună adevărul.
Dar mai există şi o altă prăpastie, nu prea comentată de presa principală din SUA, care creează o impresie la fel de falsă ca şi prostiile legate de "Credem în Dumnezeu". Este prăpastia dintre convingerea că preşedinţia lui Donald Trump se şubrezeşte şi convingerile reale ale americanilor legate de conducătorul lor.
Pagina web Fivethirtyeight.com prezintă un fel de sondaj al sondajelor pe tema popularităţii preşedintelui. În cursul acestui an - anul cocktailului având printre "ingrediente" întâlnirea cu Putin şi recunoaşterea vinovăţiei lui Michael Cohen - popularitatea preşedintelui a crescut uşor. În prezent, aproximativ 40% dintre americani îi aprobă demersurile, iar alţi aproximativ 55% le dezaprobă. Nu sunt nişte cifre grozave, dar ele nu sunt nici groaznice.
Şi iată şi motivul: caracterul său, dezvăluit cu toate limitele sale în cartea lui Michael Wolff, "Fire and Fury" ("Foc şi furie", n. red.) şi confirmat de zeci de ori pe săptămână prin comentarii grosolane, mesaje pe Twitter şi acţiuni, pare să nu conteze în ochii unui mare număr de americani.
Şi aşa ajungem şi la funeraliile lui John McCain de săptămâna trecută şi la adâncirea prăpastiei dintre adevăr şi ficţiune. Adevărul e că emblematicul senator republican, totodată fost candidat la preşedinţie, a fost mult respectat şi admirat. Ficţiunea constă în faptul că decesul său - şi modul deplorabil în care fost marcat de Trump - a însemnat un fel de cotitură. Şi anume, aceea că McCain a torpilat preşedinţia lui Trump, reuşind ca prin moarte să facă ceva ce niciun alt politician american în viaţă nu a fost capabil să facă.
Mulţi americani sunt dispuşi să spere. Ei i-au văzut pe toţi cei pe care îi respectă, de la Barack Obama la Geogre W. Bush, aducându-i un omagiu lui McCain la catedrala naţională din Washington. Iar preşedintele lor juca golf.
După cum afirma fostul congresman republican Joe Scarborough, ajuns acum iubita gazdă a emisiunii TV "Morning Joe": "Funeraliile lui John McCain ne-au arătat ce eram odată şi ce vom redeveni în curând". Scarborough a fost indignat de refuzul Casei Albe ca, la câteva ore după anunţul decesului lui McCain, să marcheze evenimentul aşa cum se cuvenea. "McCain ne-a oferit o nouă zi în care cu toţii să avem ocazia de a face diferenţa între măreţia staturii sale în comparaţie cu acest clovn care nici măcar nu a lăsat steagul în bernă", a spus el.
De fapt, Trump a odonat lăsarea steagului în bernă, după care l-a ridicat din nou, provocând o furtună mediatică atât pe unde, cât şi în articolele din ziare. Când incidentul a fost comentat şi de asociaţiile veteranilor şi de proprii săi foşti purtători de cuvânt (unul l-a calificat drept "cumplit"), preşedintele a dat un declaraţie oficială îndoielnică, dar bine ticluită, în care îşi exprima o admiraţie reţinută faţă de eroul căzut, înainte de a da o nouă lovitură de crosă.
"Victorie!", a strigat presa. După cum spunea fostul secretar de presă al lui Bush, Ari Fleischer,: "Chiar dacă eşti în dezacord pe teme politice sau ai neînţelegeri de ordin personal, trebuie să ştii când să le pui punct".
Dar oare nu ne-am mai aflat în această situaţie? Când va învăţa manierata mulţime că Trump nu a fost ales "ca să ştie când să pună punct". Şi asta, ca să fim politicoşi. El a fost ales ca să blocheze şi să prevină reformele sociale şi economice pe care zeci de milioane de americani nu le vor. Şi încă ceva: să dea glas unui alt gen de strigăt, un strigăt care a fost înăbuşit de McCain şi de oamenii ca el, un strigăt de indignare împotriva schimbărilor despre care milioane de americani cred că i-au făcut mai săraci, îmbogăţindu-i pe americanii spilcuiţi care au defilat la funeraliile lui McCain.
Or, tocmai asta este problema: la sfârşitul săptămânii trecute, America omagia oraşul de pe colină (Colina Capitoliului, n. red.), speranţa, lăcaşul fericirii pline de speranţă - un lăcaş care încă mai există şi poate înflori din nou, dar numai dacă îşi recunoaşte limitele şi eşecurile inerente. Cealaltă Americă, America pe care Trump a adus-o în prim-plan, nu mai poate fi ignorată.
O întoarcere la America lui McCain, ascunzând totodată sub covor gunoiul făcut de Trump, nu este o soluţie. Trump trebuie să afle care este diferenţa între adevăr şi ficţiune. La fel şi adversarii săi.(RADOR)
- HANDELSBLATT: Industria feroviară trage semnalul de alarmă: concurența neloială pune în pericol locurile de muncă din Europa
Alstom, Bombardier și Siemens se plâng de concurența incorectă a Chinei, SUA și Japoniei, solicitând UE să acționeze.
Berlin, 20 iunie, seara târziu. Șampania îi așteaptă pe cei 50 de oaspeți celebri în salonul uriaș al hotelului de lux Adlon. Urma, potrivit invitației, o "ceremonie de semnare". Deși suna ca un eveniment festiv, în cele din urmă a fost mai degrabă ciudat.
Vizibil afectat, după cum mărturisește unul dintre participanți, Qinghe Zhou (președintele China Railway Rolling Stock Corporation -CRRC- Zhuzhou Locomotive Co Ltd.) a ridicat paharul în cinstea semnării unui contract aparent banal din industrie: furnizarea a 4 locomotive în Germania. Dar nu era nimic banal. Qinghe Zhou spărgea o barieră.
"Dacă intrăm pe piața germană, intrăm pe toate piețele lumii,” a spus CEO-ul CRRC cu mândrie. Și au făcut-o. Pentru prima dată, gigantul feroviar chinez vindea ceva companiei de stat Deutsche Bahn. Era vorba despre patru locomotive hibride urmată de posibilitatea de a mai livra alte 16 locomotive de același tip.
Tranzacția a fost estimată la circa 2,5 milioane de euro/locomotivă. Ca dimensiune, este o afacere incomparabil mai mică decât cele de miliarde de dolari ale lui Alstom, Bombardier sau Siemens . Dar mesajul dat în seara aceea la Adlon a fost clar: asistăm la începutul unei noi ere în businessul feroviar european, iar industria e deja alarmată.
Industria feroviară europeană este încă lider mondial. Aproape jumătate din tot ce înseamnă industria feroviară mondială se produce în Europa de către Alstom, Bombardier și Siemens.
Toți jucătorii europeni se tem însă că ascensiunea Chinei în această industrie se va face prin mijloace incorecte. Într-o scrisoare deschisă adresată politicienilor, industriașii denunță acest lucru, arătând de pildă cum China își promovează masiv exporturile cu ajutoare de stat. Dar chinezii nu sunt singurii de care se tem industriașii europeni. Mai sunt și americanii, care își protejează jucătorii din acest sector, în timp ce piața europeană rămâne cea mai deschisă din lume. La fel și Japonia, care și-a închis businessul feroviar pentru jucătorii străini. Iar industriașii europeni solicită luarea de măsuri.
Scrisoarea se adresează în primul rând comisarului UE pentru concurență, Margrethe Vestager, care examinează în prezent fuziunea diviziilor de trenuri ale Siemens și Alstom. În acest context, Vestager a făcut declarații moderate în legătură cu concurența globală. Pare "puțin probabil", spune ea, ca în prezent concurența venită dinspre China să pătrundă pe piețele locale.
Deutsche Bahn se simte extrem de incomodată de evenimentul din seara stropită cu șampanie. Conducerea companiei a trimis și ea scrisori la Berlin și Bruxelles. "Astăzi, industria feroviară din Germania este probabil cea mai bună din lume", se arată în document. "Iar măsurile protecționiste ale unor state duc la denaturarea concurenței și la dezechilibre pe piața mondială".
Miliardele de subvenții oferite exportatorilor și reglementările protecționiste în detrimentul industriei europene sunt principalele acuzații aduse de industriașii germani. Industria feroviară din Germania angajează direct 50.000 de persoane, pe lângă cei 160.000 de furnizori. În Europa în domeniul feroviar lucrează 400.000 de oameni.
Potrivit cercetărilor realizate de Școala de studii avansate internaționale Johns Hopkins, între 2004 și 2014, chinezii au semnat proiecte feroviare în Africa în valoare de 9,9 miliarde de dolari. Acestea au fost finanțate de China Export Import Bank (Exim) cu peste 82%.
- Le FIGARO: Google, o superputere care provoacă îngrijorare
Bruxelles, Donald Trump și chiar unii dintre angajați ... la douăzeci de ani de la crearea sa, tot mai multe voci se ridică împotriva ambițiilor și a puterii financiare a firmei californiene.
În două decenii, start-up-ul creat în California de doi marii antreprenori au devenit un mastodont care deranjează. Devenind o necesitate pentru miliarde de utilizatori de Internet, tot mai dependenți această companie care ăși inovează mereu produsele, Google a dobândit o poziție dominantă în multe domenii. Europa a condamnat de mai multe ori Google cu amenzi uriașe. Donald Trump este de asemenea, foarte critic la adresa lor. Chiar și unii dintre angajați se plâng de practicile companiei. Pe scurt, tot mai multe voci cheamă la o mai bună reglementare a domeniului, care să limiteze hegemonia Google.
Sundar Pichai nu are destule la mâini , așa cum nici Larry Page și nici Serghei Brin nu au, ca să enumere oamenii care se ridică împotriva Google. Vara aceasta a fost una deloc bună pentru Google. În iulie, Comisia Europeană a condamnatcompania la plata unei amenzi de 4.34 miliarde de euro pentru practici anticoncurențiale. Preşedintele american Donald Trump a acuzat că motorul de căutare al Google ascunde articole corecte referitoare la activitatea sa şi a spus că va ”corecta” situaţia. Diferite ONG-uri dar și angajați ai Google sunt indignați din cauza unui proiect al unui motor de căutare adaptat cenzurii din China. Compania a mai fost acuzată că și-ar fi urmărit utilizatorii, prin geolocalizarea smartphone-urilor fără consimțământul lor.
Nici toamna care se arată nu pare mai ușoară pentru Google. Unul legat de tentativele rușilor de a manipula campania prezidențială 2016. Iar altul e legat de o complicată reformă a drepturilor de autor. Parlamentul European a respins în iulie o reformă controversată privind drepturile de autor în Uniunea Europeană, un text susţinut puternic de creatori, artişti, editori de presă, dar căruia i se opuneau giganţi ai internetului şi militanţi pentru libertatea internetului. Discuțiile se vor relua în 12 septembrie. Din cei 627 de eurodeputaţi prezenţi în hemiciclul de la Strasbourg, 318 au votat împotriva textului, 278 au fost pentru, iar 31 s-au abţinut de la vot.
”Votul de astăzi reprezintă o victorie pentru democraţie”, a salutat EDiMA, grupul de presiune care reuneşte aşa-numitul GAFA (Google, Apple, Facebook şi Amazon) şi alte nume mari din IT.
- LE MONDE: Ministrul italian al finanțelor promite stabilitatea fiscală
Giovanni Tria încearcă într-un fel să liniștească piețele și Europa în legătură cu intențiile guvernului său, încă neclare.
Ministrul italian de Finanțe, Giovanni Tria, a promis duminică (2 septembrie) că alegerile politice ale guvernului său nu vor submina "stabilitatea fiscală" a țării. Acest economist moderat, care nu a încetat să liniștească lumea economică în legătură cu politica guvernului populist Liga-Mișcarea 5 Stele, este încrezător în reacția piețelor la legea finanțelor pe care o va prezenta în câteva săptămâni.
"Guvernul a anunțat deja de mai multe ori că stabilitatea fiscală va fi respectată, iar în următoarele săptămâni, cu legea financiară, aceste intenții se vor transpune în acțiuni. Apoi, "spread" va cădea ", spune ministrul într-un interviu acordat ziarului "La Repubblica".
"Spread", un indicator puternic monitorizat care măsoară decalajul dintre ratele dobânzilor la împrumuturi din Germania și Italia, a atins 290 de puncte de bază vineri - cel mai înalt nivel într-un an. "Înainte de sfârșitul lunii, perturbările vor dispărea", reafirmă domnul Tria.
Agențiile de rating rămân, totuși, îngrijorate. Una dintre ele, Fitch, a menținut, vineri seara, ratingul datoriei italiene la BBB, arătându-se în același timp pesimistă cu privire la evoluția sa, deoarece și-a redus perspectiva de la "stabil" la "negativ" . "După formarea unui guvern de coaliție, Fitch anticipează o oarecare relaxare fiscală care ar expune în continuare nivelul foarte ridicat al datoriei italiene la șocurile potențiale", a afirmat ea pentru a justifica această decizie.
Puse cap la cap, promisiunile electorale ale Ligii și ale Mișcării 5 Stele (crearea unui venit al cetățenilor, reforma sistemului de pensii, reforma dreptului muncii, introducerea unei "cote unice" ...) ar putea costa aproximativ 100 de miliarde de euro. După prăbușirea viaductului autorutier de la Genova, guvernul populist a promis, de asemenea, "un program de lucrări majore, cum ar fi cel inițiat de președintele Trump".
Duminică, vicepremierul şi ministrul Dezvoltării economice Luigi Di Maio, care este şi liderul Mişcării 5 Stele (antisistem) a afirmat că guvernul său ar alege mereu să-i apere pe pe italieni înainte de a urma avizul agenţiilor de rating.
"Nu ne putem gândi să urmăm avizul agenţiilor de rating pentru a-i înjunghia apoi pe italieni pe la spate", a afirmat dl. Di Maio.
Vineri, comisarul european pentru Afaceri economice, Pierre Moscovici, i-a cerut Romei să facă un "efort important" pentru bugetul său 2019, aşteptat în următoarele săptămâni, subliniind că este "în interesul Italiei să controleze datoria publică" ce se ridică la 132% din PIB – cea mai ridicată din zona euro după Grecia. (RADOR)
- THE WASHINGTON POST: Vreți să revigorați centrul politic? Luptați cu corupția
Este centrul politic o cauză pierdută? Priviți pe hartă la ceea ce suntem obișnuiți a numi „Occident” și așa vi se va părea. În acest moment și stânga radicală și dreapta radicală sunt în ascensiune. În Regatul Unit, Partidul Laburist este condus acum de un marxist de modă veche cu o tentă nedisimulată de antisemitism; în Germania, un partid proto-fascist care vrea să reevalueze rolul țării în cursul războiului controlează 13% din parlament. La viitoarele alegeri suedeze se prognozează o evoluție bună a extremei drepte, pentru prima oară în perioada postbelică. În SUA, internaționalismul patriotic al lui John McCain a pierdut, în propriul lui Partid Republican, în favoarea izolaționismului și naționalismului alb ale președintelui Trump.
În antiteză cu acești extremiști plini de energie, „vechile” forțe de centru-stânga și centru-dreapta pot părea anoste și inerte, nimic mai mult decât niște apărători ai statu-quo-ului. Unele pur și simplu se scufundă; altele, zbătându-se să se redefinească, încearcă să promoveze versiuni diluate ale rasismului extremei drepte. Emmanuel Macron al Franței este o excepție, însă el nu a redefinit centrul decât prin inventarea unui nou partid - iar aceasta nu este o opțiune aflată la îndemâna oricui.
Iată o idee alternativă: schimbați subiectul. Centriștii și democrații autentici ar trebui să înceteze să mai vorbească despre imigrație, rasă și musulmani - chestiuni umflate mult dincolo de relevanța lor reală de tabloide. Francezii au declarat în sondaje că cred că aproximativ unul din trei compatrioți ai lor sunt musulmani; cifra reală e 7,5%. Italienii cred că la ei musulmanii sunt unul din cinci; cifra reală e 3,7%. Până și americanii au percepții grotesc deformate despre propria lor populație de imigranți, mai puțin înclinată să comită infracțiuni decât populația nativă și filtrată exigent pentru depistarea teroriștilor.
Centrul occidental - care este majoritatea - ar trebui în schimb să se unească în jurul unor probleme reale care chiar ne distorsionează politica și economia: corupția politică, spălarea de bani și paradisurile fiscale și companiile-fantomă care le permit câtorva indivizi să scoată o groază de bani din țările noastre și să-i ascundă, uneori la propriu, în insulele caraibe. Deși toate acestea sunt subiecte distincte, ele sunt conectate. Am aflat în cursul procesului lui Paul Manafort despre conexiunile profunde dintre banii murdari și corupția politică și cum primii erau folosiți la finanțarea celei din urmă. Am aflat de asemenea, în cursul președinției Trump, cât de ușor le este celor bogați și cu pile să sfideze statul de drept.
Lucrul pe care nu ne-am concentrat noi încă este modul în care aceste acțiuni le fac rău oamenilor de rând. Datorită fraudelor fiscale comise de unii ca Manafort, guvernul are mai puțini bani de cheltuit pe drumuri și școli. Datorită unor indivizi precum Trump, care își înșela în mod regulat furnizorii și viola legislația muncii, mediul de muncă este mai periculos și micile firme sunt instabile. Și pentru că noi am permis ca piețele imobiliare din marile orașe occidentale să devină vaste depozite de bani furați din Rusia și Africa, angajații de rând nu-și pot permite locuințe, iar viața este mai scumpă pentru toată lumea. În „Moneyland” [„Țara Banilor”], o carte ce va fi publicată săptămâna viitoare, jurnalistul britanic Oliver Bullough descrie conexiunile directe dintre avuția grotescă etalată la New York și Londra și societățile sărăcite răspândite peste tot prin Africa și Asia - toată această situație fiind permisă de instituții financiare occidentale. Noi am creat acest sistem - și noi putem să-i punem capăt.
Unii fac pași în această direcție: senatoarea democrată din Massachusetts Elizabeth Warren are perfectă dreptate să se concentreze pe corupția politică și să propună legi care restricționează activitatea de lobby și utilizarea incorectă a banilor în politică. Dar de ce să ne oprim aici? De ce să nu putem avea și o „politică de lege și ordine” care să ceară pedepse mai mari cu închisoarea pentru criminalitatea „cu guler alb”? Pe parcursul ultimului deceniu numărul investigațiilor privind criminalitatea cu guler alb a fost de fapt în scădere. Nu putem inversa această tendință?
Orice platformă serioasă anticorupție și anti-fraudă ar trebui să aibă totodată și o fațetă internațională, întrucât răspândirea corupției în SUA este parte a unei boli mai generale care afectează întreaga alianță occidentală. Luate la un loc, SUA, Regatul Unit, Germania, Franța și tot restul Europei - precum și Japonia și Australia - sunt angajate în prezent într-o luptă pe viață și pe moarte cu cleptocrația internațională. Toate sistemele noastre politice sunt vulnerabile în acest moment la mituirea și cumpărarea de influență practicate de Rusia și China. Întreaga noastră presă online este acum ținta unei manipulări politice permanente.
Pentru a ne perpetua democrațiile și statul de drept, trebuie să trecem la contraatac, ca aliați, folosindu-ne nu numai de sancțiuni, ci și de noi legi care să limiteze - sau să elimine cu totul - utilizarea paradisurilor fiscale și întregul instrumentar pentru spălarea banilor. Nu este nici o coincidență faptul că atât de mult din proaspăt redescoperita energie a extremei drepte depinde fie de banii rusești, fie de propaganda rusească, sau că mulți dintre membrii ei sunt profund implicați în corupție: în multe țări ei au deturnat cu succes atenția instituțiilor judiciare de la ei și de la acoliții lor. În schimb, ei au concentrat nemulțumirea și resentimentele pe o „criză a refugiaților” care a fost umflată mult peste proporțiile ei reale.
Evident, nu putem inversa acest curent câtă vreme Trump rămâne președintele Americii și, pe de altă parte, există un număr de guverne europene - în primul rând cele din Italia și Ungaria - dornice să-și mențină legăturile cu cleptocrații internaționali. Însă tocmai acesta e motivul pentru care avem nevoie de o coaliție internațională de democrați centriști, radicali, energici și furioși pentru a scăpa de ei. Începând de acum.(RADOR)
