Lazea: Cursul nu va mai putea fi multă vreme devalorizat competitiv. Când trecem la euro nu va mai funcționa competitivitatea prin devalorizări, ci doar prin calitate

de Florin Barbuta     HotNews.ro
Miercuri, 19 septembrie 2018, 12:44 Economie | Finanţe & Bănci


Valentin Lazea
Foto: Hotnews
Dacă vrem un stat cu fiscalitate minimală, atunci statul nu va face nimic în ceea ce privește infrastructura sau reformele, susține Valentin Lazea, economist șef al Băncii Naționale a României (BNR), precizînd că vorbește în nume personal.

"România are al doilea cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeană după Cipru. Anul trecut era al treilea cel mai mare. Mulți spun că e ok, cât timp e sub 4% din PIB. Da, dar trebuie să ne uităm din ce club facem parte și dacă în acest club avem o poziție total marginală. Alt motiv pentru care este nevoie de creșterea competitivității este că atunci când vom intra în zona euro nu va mai funcționa competitivitatea prin devalorizări, ci doar prin calitate. Sunt experiențe ale altor țări. Italia, de exemplu, timp de 50 de ani din 1950 până în 2000, până să intre în zona euro, de câte ori producătorii italieni aveau o problemă, se duceau la minister, se devaloriza moneda și așa supraviețuiau. Din momentul în care au fost supuși rigorilor zonei euro, ați văzut ce dificultăți au început să întâmpine", a spus Lazea, în cadrul unei conferințe organizată de INACO, ASE și cursdeguvernare.ro.

El a vorbit despre ce înseamnă noua paradigmă a competitivității.

"Înseamnă să mizăm pe produse cu tehnologie înaltă, cu valoare adăugată mare și cu inovare, dar asta înseamnă niște reforme structurale care trebuie să aibă loc, pregătitoare pentru ca aceste lucruri să se întâmple, anume dezvoltarea sistemului educațional și dezvoltarea cercetării și dezvoltării, unde nu stăm deloc bine. Competitivitatea viitorului mai înseamnă service asigurat și livrare la timp, ceea ce înseamnă dezvoltarea infrastructurii. Nu competitivitate prin inputuri ieftine, prin forță de muncă ieftină, taxare mică, energie ieftină cum ne-am obișnuit 28 de ani, ci prin know-how, inovare, infrastructură și service asigurat la timp", a mai arătat economistul șef al BNR.

În spatele acestei discuții, spune el, este o nouă paradigmă a creșterii economice.
  • Creșterea economică presupune, ca să fie sănătoasă și să fie sustenabilă, dezvoltarea celor trei componente ale PIB-ului potențial, anume capitalul, forța de muncă și productivitatea.
  • Driverul, cel care imprimă mișcarea, este statul. Prima mișcare este statul. În toate domeniile nu o să vedeți niciodată sectorul privat că ia leadership-ul, începe el să facă infrastructură, reforma sănătății. Întotdeauna, primii pași trebuie să-i facă Guvernul și apoi abia sectorul privat. Ca statul să facă lucrurile astea, e nevoie de bani, înseamnă venituri bugetare.
  • Dacă noi vrem un stat cu fiscalitate minimală, statul nu o să facă nimic. Nici sectorul privat, care să și așteaptă după stat, nu o să facă nici el nimic. Dacă lucrul acesta nu-l înțelegem, să fim sănătoși, o să stăm mult și bine în aceeași situație.
"De ce vechea paradigmă a competitivității este nesustenabilă, anume cea bazată pe inputuri ieftine? Cursul de schimb nu va mai putea fi multă vreme devalorizat competitiv. Când vom trece din ERM II în zona euro cursul va fi unul și același pentru toată zona. În momentul acela nu mai poți să te joci, să te duci la bancă și să îi rogi pe ăia să mai facă o devalorizare", a mai arătat economistul.

El este de părere că energia nu va mai putea fi menținută la un preț scăzut.

"Energia este un bun exportabil, iar România este un price taken pe piața mondială și nu un price maker. Deci nu impunem un preț, ci îl luăm. Energia va fi și va fi bine să fie cotată la prețurile internaționale", a precizat Lazea.

Referindu-se la perioada 2008-2017, el a spus că salariul mediu real net a crescut cu 45,7%, iar productivitatea cu 27%,

"Deci salariul real net a crescut mult mai repede decât productivitatea, dar remunerarea salariatului din perspectiva angajatorului a crescut doar cu 14%. Cum este posibil acest miracol? Este posibil pentru că pe patron îl costă în afară de forța de muncă, și impozitele aferente forței de muncă. Dacă CAS a scăzut, impozitul pe forța de muncă din 16% s-a făcut 10% și așa mai departe, autunci patronul din punctul meu de vedere a plătit mai puțin decât productivitatea muncii. Fiscalitatea se mai poate reduce? Răspunsul meu este categoric nu. S-a ajuns la fundul sacului. Veniturile bugetare anul trecut a fost 29,3% din PIB față de 32,8% în 2015 și veniturile curente au fost 27,2% față de 30,2%. Reducerea este generată de noul cod Fiscal, cel din 2015", a explicat Lazea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1443 vizualizari

  • +4 (6 voturi)    
    Bun de gura (Miercuri, 19 septembrie 2018, 13:37)

    Maspp [utilizator]

    ca toti economistii. Ia incearca tov. Lazea sa faci un business privat, o afacere oricat de mica, o intreprindere in contextul actual al lipsei de forta de munca, a lipsei calitatii angjatilor, a lipsei de motivare a angajatilor, a lipsei de capital. Incearca sa concurezi cu o firma din vest si atunci mai vorbim. De sus , de la locul caldut de la BNR totul pare foarte simplu, timpul trece, leafa merge.
  • -3 (3 voturi)    
    TACETI !!! (Miercuri, 19 septembrie 2018, 13:56)

    jidanul [utilizator]

    Voi astia din BNR, taceti, ca lacomia paranoida, a bancherilor din bancile din Romania, a distrus sanatatea si viata a peste 2 milioane de romani si aici adaugam si efectele colaterale devastatoare. Oare ce trebuie facut cu voi camatarii "legali" ca sa va opriti si sa terminati cu jaful si talharirea clientilor bancari din Romania ? Cand o sa intrati, voi bancherii, in normalitate, sa dati dovada de omenie, de respect sa fiti si voi oameni in adevaratul sens al cuvantului ? Cand o sa corelati si voi bancherii, DAE si comisioanele cu veniturile (salarile si pensile) de mizerie, ale romanilor, asa cum este normal ?
  • 0 (0 voturi)    
    cred ca ... (Miercuri, 19 septembrie 2018, 15:05)

    ..13 [utilizator]

    Taxele mai jos nu se pot duce pentru ca nu mai ai de unde acoperi chletuiala si deficit bugetar pana unde???

    Statul poate sa fie mai mic si in acelasi timo si mai eficient - ...

    Daca se reduc reglementarile - ceea ce face viata mai usoara - si se automatzeaza procesele avand doar supervizarea umana atunci cred ca se poate sustine o cheltuiala mai mica si sa fie si mai productiv statul.

    In rest de acord cu faptul ca nu mai putem functiona prea multa vreme prin devalorizare, ca nu mai putem spera la o forta de munca ieftina -.

    De acord cu ideea de a avea un mediu predictibil. infrastructura si inovare dar cred ca mai este mult pana departe.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by