L`Express: Ce spun francezii despre Macron: Tânăr, arogant, rupt de realitate ● Financial Times: James Murdoch, favorit pentru a-i lua locul lui Musk la șefia Tesla ● Încrederea în guvernele iliberale ale Europei este în creștere ● Les Echos: Europa presează industria auto pentru reducerea emisiilor ● La Repubblica: Gafa lui Timmermans: "Nu voi face o campanie foarte dură" ● The Guardian: Unicul lucru bun legat de Brexit? Părăsirea sistemului agricol execrabil al UE ● Victoria Marinova: bărbat arestat în Germania pentru uciderea jurnalistei bulgare ● The Times: Pe ghinioniştii spioni ai lui Putin îi paşte epurarea. Lectură plăcută!

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Financial Times: James Murdoch, favorit pentru a-i lua locul lui Musk la șefia  Tesla

James Murdoch a devenit succesorul favorit la conducerea companiei Tesla, acesta urmând s-l înlocuiască pe Elon Musk, fondatorul Tesla, până la mijlocul lunii următoare.

Dl Musk a acceptat, la sfârşitul lunii septembrie, să demisioneze din funcţia de preşedinte al companiei Tesla şi să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari în cadrul unui acord cu autorităţile de reglementare din Statele Unite. În cadrul acordului, care necesită aprobarea unei instanţe judiciare, Elon Musk va putea rămâne director general al companiei Tesla, dar trebuie să demisioneze în cel mult 45 de zile din funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie. El nu va avea dreptul să fie reales în această funcţie timp de trei ani. Elon Musk şi Tesla vor plăti şi o amendă de 20 de milioane de dolar.

Două persoane bine informate în legătură cu discuțiile în curs au declarat că domnul Murdoch, care este în prezent director neexecutiv al companiei Tesla, a fost principalul candidat la această funcție.

Domnul Musk ar fi încercat să-l recomande pentru această funcție pe Antonio Gracias, director în cadrul companiei, dar reglementatorii au fost de părere că Gracias nu îndeplinește una din condiții, anume aceea de a fi independent, cunoscută fiind implicarea sa pe termen lung în companiile lui Musk. Una din firmele lui Gracias, Valor Equity Partners, a investit în Tesla în 2005, vânzându-și ulterior acțiunile. El a mai investit, de asemenea, în SpaceX.

Dl Musk a refuzat să comenteze situația, la fel ca și dl. Murdoch, dar persoane familiarizate cu discuțiile au spus că domnul Murdoch a transmis semnale cum că și-ar dori postul.

Dl. Murdoch, care va demisiona în funcția de director executiv al companiei Fox 21st Century, urmând să fie înlocuit de fratele său, Lachlan Murdoch, după finalizarea transferului acţiunilor către Walt Disney.

"Slujba de președinte al Tesla este perfectă pentru James", a spus o persoană apropiată discuțiilor

Într-un interviu recent, dl Murdoch a vorbit călduros despre domnul Musk și despre experiența sa în calitate de director Tesla.

"A fost o experiență cu adevarat fascinantă", a spus Murdoch. "Ceea ce trebuie spus despre companie și despre Elon este că obiectivele lor sunt foarte îndrăznețe "

Dl. Murdoch, care este prieten cu dl. Musk, s-a alăturat anul trecut consiliului de administrație al Tesla, fiind unul dintre cei doi directori independenți de acolo.

Alte articole din FT:

  • Încrederea în guvernele iliberale ale Europei este în creștere

Un raport indică o satisfacție în creștere, în ciuda declinului standardelor democratice.

Încrederea cetățenilor în guvernele iliberale ale Ungariei, Poloniei și Turciei este în creștere, în ciuda declinului standardelor democratice din aceste țări, arată un nou raport.

În studiul său privind 41 de țări industrializate, publicat marți, Bertelsmann Stiftung afirmă că explicația acestor tendințe din Ungaria, Polonia și Turcia este aceea că „valorile democratice fundamentale nu sunt suficient ancorate în conștiința politică a unei părți considerabile a societății.”

Grupul de reflecție cu sediul în orașul vest-german Gütersloh a realizat un tablou preponderent întunecat al standardelor democratice în întreaga lume occidentală. În 26 de țări nivelul democrației a regresat, comparativ cu rezultatele unui studiu similar realizat de Bertelsmann în 2014. Doar 14 state au înregistrat un progres.

Cele cinci țări care s-au clasat pe primele locuri în privința calității democrației lor sunt Suedia, Finlanda, Norvegia, Danemarca și Germania. Cele cinci codașe sunt Polonia, România, Mexic, Ungaria și Turcia. Regatul Unit s-a poziționat pe locul 16, la egalitate cu Slovenia, iar SUA pe locul 18 din 41.

Dintre țările cel mai prost clasate, Polonia a cunoscut cea mai dramatică schimbare, prăbușindu-se 29 de locuri, de pe 8 pe 37, rezultat, afirmă raportul, al „violărilor flagrante ale standardelor democratice și statului de drept” de către guvernul naționalist conservator al Partidului Lege și Justiție ales în 2015.

În ciuda acestui fapt, raportul Bertelsmann citează date din Raportul ONU privind Fericirea Mondială din acest an, publicat în martie, care arată că 50% dintre polonezi aveau încredere în guvernul lor în 2017, cu 19% mai mult decât în 2007.

În Turcia, în mod similar, „ordinea democratică și constituțională s-a deteriorat drastic în ultimii câțiva ani ca urmare a intervenției masive a guvernului de sub președintele [Recep Tayyip] Erdogan.”

„Cu toate acestea, 59% dintre cei intervievați declarau în 2017 că au încredere în guvernul lor”, afirmă raportul Bertelsmann.

În cazul Ungariei, „statul de drept a fost erodat masiv sub guvernul [premierului Viktor] Orban. Însă și aici încrederea populației în guvernul ei a tins să crească - deși la un nivel mai scăzut (de la 25% în 2007 la 38% în 2017)”, scriu autorii.

Raportul Bertelsmann subliniază că, deși mulți unguri, polonezi și turci aprobă poate cotitura împotriva democrației liberale, există în toate cele trei țări „o proporție semnificativă a populației [...] care se plasează în opoziție față de erodarea democrației.”

„Acest fapt indică o considerabilă divizare social-ideologică în interiorul acestor țări.”

Raportul, intitulat „Policy Performance and Governance Capacities in the OECD and EU: Sustainable Governance Indicators 2018” [„Performanță Tactică și Capacități de Guvernare în OCDE și UE: Indicatori de Guvernare Sustenabilă 2018”], afirmă că declinul standardelor democratice și polarizarea politică în creștere îngreunează implementarea de către guverne a unor reforme durabile sociale, economice și de mediu.

Raportul rezervă aprecieri deosebit de tranșante administrației Trump instalate în ianuarie 2017. „Regresele clare observate în SUA la toți cei trei piloni SGI - performanță tactică, calitate a democrației și a guvernării - arată că sub președinția haotică a lui Donald Trump nu se poate aștepta nici o soluție sustenabilă în materie de politici”, afirmă raportul.(RADOR)

  • Les Echos: Europa presează industria auto pentru reducerea emisiilor

Statel UE au ajuns marți la un acord în vederea reducerii cu 35% a emisiilor medii ale mașinilor noi, acordul final fiind un compromis între țările care voiau ținte mai dure și cele care le considerau prea ambițioase. 20 de țări au votat în favoarea noului acord, iar reducerea emisiilor de CO2 va fi de 35% până în 2030, mai mult față de cât propusese UE (aceasta voia 30%), dar mai puțin decât voia Parlamentul European, care și-ar fi dorit o reducere cu 40%. Pentru stabilirea textului de lege urmează să se poarte negocieri.

Ministrul austriac al Mediului a spus că 20 de țări au votat propunerea prin care emisiile medii ale autoturismelor noi vor scădea cu 35% în 2030, iar pentru utilitare scăderea va fi de 30%. Patru țări s-au abținut și patru au votat împotrivă.

Negocierile au fost dificile, fiindcă Germania și țările din Est nu voiau un obiectiv mai dur decât scăderea de 30% propusă de CE. Germania a fost criticată de mai mulți reprezentanți pentru că nu susține o poltică de mediu mai hotărâtă, dar a votat până la urmă propunerea Austriei. Franța a susținut în continuare o scădere cu 40%.

Regulile ce vor trebui respectate vor fi stabilite după discuțiile care încep miercuri cu Comisia Europeană și cu Parlamentul European care văd lucrurile diferit.

Vor primi o derogare, criticată de unii, companiile care produc mai puțin de 300.000 de mașini/an. Derogarea este gândită pentru companii de nișă care produc mai ales mașini sport ce nu au cum să aibă emisii foarte scăzute, dat fiind că se bazează pe motoare puternice.

Printre țările cel mai nemulțumite de acordul de marți se numără Danemarca, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Slovenia și Suedia.

  • La Repubblica: Gafa lui Timmermans: "Nu voi face o campanie foarte dură"

"I will not be campaigning very hard". Pare să spună chiar asta Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, gata să candideze la alegerile din mai pentru rolul de Spitzenkandidat al Partidului Socialiștilor Europeni .

Socialistul olandez Timmermans, fiul unui diplomat este poliglot (vorbeşte perfect italiana deoarece a crescut la Roma unde a devenit suporterul echipei A.S. Roma şi fanul lui Francesco Totti), la Congresul Partidului din decembrie îl va sfida pe slovacul Sefcovic, fiind evident favoritul acestui duel. Timmermans a luptat în personal pentru statul de drept în Ungaria şi Polonia, iar în ultimii ani la Bruxelles a fost omul dosarelor imposibile, cum ar fi cel care a dus la încheierea pactului cu Turcia privind refugiaţii.

Dar, chiar dacă în mod formal în decembrie va câştiga o nominalizare pentru PSE, cu greu va deveni preşedintele Comisiei, deoarece în acest moment sondajele dau Socialiştilor 137 de locuri, în spatele PPE şi angajaţi într-un duel aprig pentru a ajunge pe locul doi în faţa formaţiunii internaţionale populiste a lui Matteo Salvini.

Poate că acesta este şi motivul pentru care în promo-ul lansat miercuri de Comisie pentru a prezenta reuniunea săptămânală a colegiului prezidat de Juncker, Timmermans - fără să observe microfonul şi camera de vederi - vorbind cu colegul său lituanian Vytenis Andriukaitis, afirmă: "Nu voi face o campanie foarte dură".

Cine ştie dacă spunea adevărul, ceea ce este sigur e că este vorba de o gafă realizată de echipa de regizori ai Comisiei, care a montat şi a publicat video-ul pe site-ul instituţiei.

  • The Guardian: Unicul lucru bun legat de Brexit? Părăsirea sistemului agricol execrabil al UE

Planurile guvernului reprezintă o ameliorare, dar tot sunt catastrofal viciate. Avem nevoie de o dezbatere adevărată despre agricultură.

Sunt pentru rămânerea în UE, dar există totuși un efect al Brexit-ului pe care abia aștept să-l văd: abandonarea politicii agricole comune a UE. Aceasta este sistemul de subvenționare a exploatărilor agricole care cheltuie 50 de miliarde de euro anual pentru a nu-și atinge nici unul dintre obiective. Este unul dintre cele mai puternice motoare ale distrugerii mediului în emisfera nordică a planetei. Din cauză că subvențiile nu sunt acordate decât pentru pământuri aflate într-o „stare agricolă”, acest sistem creează un stimulent pervers pentru suprimarea habitatelor vieții sălbatice, chiar și în locuri improprii agriculturii, pentru a se produce terenuri goale ce se califică pentru a primi bani publici. Aceste subvenții au dus la distrugerea a sute de mii de hectare de spații sălbatice magnifice de pe cuprinsul întregii Europe.

Se poate argumenta că este cel mai retrograd transfer de bani publici din lumea modernă. Agricultorii sunt plătiți per hectar pentru că fie dețin, fie utilizează un teren; în consecință, cu cât ai mai mult, cu atât primești mai mult. Dacă în Regatul Unit ajutoarele sociale pentru săraci sunt plafonate la 20.000 de lire sterline (cu excepția Londrei), aceste ajutoare sociale pentru bogați nu sunt plafonate. Unii proprietari de pământ primesc și un milion de lire sau chiar mai mult. Și nici măcar nu trebuie să trăiești în UE pentru a primi acești bani: trebuie doar să deții pământ aici. Printre acești „turiști pentru ajutoare” [autorul nu folosește ghilimelele - n.trad.] care mulg fonduri publice în epoca austerității regăsim oligarhi ruși, prinți saudiți și baroni texani ai petrolului.

Este dificil să discerni vreun principiu just în baza căruia o profesie anume se poate califica pentru primirea de bani publici. Unii fermieri sunt săraci, dar arareori atât de săraci ca oamenii de la țară care nu dețin pământ, nu dețin vreo clădire și nu au o slujbă. De ce ar trebui să fie subvenționată o anume profesie iar altele nu?

Dar până și fermierii au fost loviți de aceste subvenții. Subvențiile europene au transformat terenurile agricole într-un borcan cu miere al speculațiilor, făcându-le extrem de atractive pentru finanțiștii din City. Prețul pământului a crescut de peste două ori de la introducerea subvențiilor per hectar, ceea ce-l face intangibil pentru cei mai mulți fermieri. Prin încurajarea exploatărilor la scară mare, aceste subvenții i-au alungat pe micii fermieri și au accelerat consolidarea [în sensul acumulării unor suprafețe întinse de către un număr restrâns de entități - n.trad.] proprietății funciare.

Deși noi toți am plătit suficienți bani cât pentru a cumpăra tot terenul agricol al acestei țări, de mai multe ori, noi nu am obținut nici un fel de control democratic direct asupra pământului: agricultura, indiferent cum ar remodela ea caracteristicile peisajului, rămâne în afara sistemului de planificare. Acest sistem este echivalentul impozitării fără reprezentare.

Așadar, poate sperați că subiectul de față va fi unul încins, înconjurat de dezbateri furibunde despre cum ar putea fi substituită cât mai bine această trăznaie scandaloasă. Dar, acum, miercuri, când legea agriculturii se află la a doua lectură în Camera Comunelor, abia dacă se aude vreun murmur de entuziasm ori dezaprobare de la principalele partide din opoziție. Propunerile guvernului constituie o ameliorare considerabilă a actualului sistem. Ele prevăd ca fermierii să fie subvenționați mai degrabă pentru protejarea vieții sălbatice și ecosistemelor decât pentru faptul că dețin pământ. Intenționează să utilizeze subvențiile pentru a îmbunătăți calitatea solurilor țării, a apei și a caracteristicilor peisajului. Încurajează colaborarea între diverși administratori ai pământului - teribil de absentă în abordarea noastră incoerentă a protecției mediului. Dar există și multe aspecte ce trebuie contestate.

Prima problemă este aceea că guvernul propune utilizarea banilor publici ca substitut pentru legislație. O mare parte a sistemului nou echivalează cu a plăti pe cineva pentru a nu-i da în cap unei bătrâne pe stradă: răsplătește oamenii pentru că nu fac lucruri pe care oricum n-ar trebui să le facă. O reglementare fermă, cuplată cu o monitorizare și o aplicare adecvate, ar menține solul pe terenuri și nitrații afară din apă fără a mai fi nevoie de o asemenea schemă dubioasă de protecție.

Însă, chiar în momentul în care guvernul propune să ne arunce banii în stânga și-n dreapta, agențiile lui de reglementare se prăbușesc. Natural England, la fel ca Natural Resources Wales [organisme publice de protecție a mediului din Anglia, respectiv Țara Galilor - n.trad.], sunt în colaps. Un document scurs în presă ne dezvăluie că guvernul și-a abandonat până și obiectivul patetic de a proteja 50% din siturile noastre de interes științific deosebit (și care sunt amenințate de agricultură mai mult decât de oricare altă industrie). Aproape jumătate dintre ele nici măcar inspectate n-au mai fost în ultimii șase ani. În aceeași zi în care Michael Gove, secretarul mediului, își anunța noul plan de subvenții, el promitea totodată să găsească modalități de a reduce sau elimina inspecțiile la ferme.

Nicăieri nu este mai absurdă această substituire a legilor cu bani decât în cazul bunăstării animalelor din crescătorii. Guvernul admite că standardele ar trebui ridicate. Dar în loc s-o facă prin legislație, el propune „subvenții țintite” pentru agricultorii care își tratează bine animalele. De ce ar trebui să facă bunăstarea animalelor obiectul unei opțiuni economice?

Este de asemenea greu de văzut cum îi vor proteja politicile guvernamentale pe micii fermieri. Sistemul european este o catastrofă pentru ei, dar va fi cu ceva mai bun al nostru? Î

ntrebarea devine și mai importantă dacă luăm în calcul ambiția guvernului de a încheia un tratat comercial cu SUA, situație în care este foarte probabil ca el să sacrifice agricultura în schimbul unor concesii în sectorul serviciilor financiare. Oricare guvern al SUA, care au standarde mult mai joase în materie de alimente și bunăstarea animalelor, va dori un acord care să-i permită să-și vândă dezgustătoarele produse agricole pe piața britanică. Dacă se va întâmpla acest lucru, numai cei mai mari și mai răi dintre agricultorii noștri vor fi capabili să concureze cu ele.

Informațiile ce ne parvin din Noua Zeelandă, unde subvențiile au fost desființate în 1984, sunt mixte. De atunci, fermele zootehnice s-au consolidat, însă numărul de mici ferme horticole și vinicole a crescut. Vreau să văd partidele din opoziție presând guvernul să facă două lucruri. În primul rând să promită că orice fel de acord comercial cu SUA va exclude complet alimentele și agricultura, chiar dacă asta înseamnă să nu se mai încheie nici un acord. În al doilea rând, să se asigure că supermarketurile, care exercită o putere monopson-istică (situația în care există prea puțini cumpărători pe piață), plătesc un preț corect fermierilor pe care în prezent îi exploatează.

Aș argumenta că plățile pentru binefaceri de mediu ar trebui rezervate pentru acelea care nu existau până acum, în vreme ce habitatele existente ale vieții sălbatice ar trebui să fie protejate doar prin legislație. Cred de asemenea că agricultorii ar trebui să obțină un permis de la autoritățile locale înainte de a modifica hotarul unui teren, înainte de a ara o pășune sau înainte de a defrișa o livadă.

Mi-e însă mai puțin clar dacă ar trebui să existe o subvenție specială pentru micii fermieri, după cum pledează unele voci. Cum am face în acest caz distincția între cei care-și câștigă existența din agricultură și cei care și-au cumpărat un teren ca hobby? De ce ar primi micii fermieri acești bani, dacă micii constructori nu-i primesc?

Poate că avem nevoie de o abordare cu totul diferită. Ce ar fi să ne extindem stocul de ferme comune (terenuri în proprietate publică), care se află într-un declin constant din cauza austerității guvernamentale? Acolo unde pământul este adecvat, consiliile locale și-ar putea împărți fermele în loturi pe care să le concesioneze sub prețul pieței micilor fermieri. Aceasta ar putea fi o cale mai bună de a sprijini fermierii autentici din bani publici. Și ce spuneți de un drept comunitar de a achiziționa teren, de felul celui care există în prezent în Scoția?

Eu nu am toate răspunsurile și mă îndoiesc că le-ar avea altcineva. Dar ce știu sigur este că o politică bună depinde de contestarea și dezbaterea ei permanentă. Iar deocamdată n-au existat nici contestări și nici dezbateri suficiente (RADOR)

Alte titluri din The Guardian:

  •  Victoria Marinova: bărbat arestat în Germania pentru uciderea jurnalistei bulgare

Corpul jurnalistei Marinova a fost găsit într-un parc din oraşul Ruse de la frontiera bulgară

A fost arestat un bărbat pentru violarea şi uciderea jurnalistei Victoria Marinova, au anunţat autorităţile bulgare, adăugând că nu cred că atacul are legătură cu munca doamnei Marinova.

Trupul neînsufleţit al jurnalistei care avea 30 de ani a fost găsit de un trecător, sâmbătă, după ce ea plecase să alerge pe malul Dunării, în Ruse care este al cincilea oraş ca mărime din Bulgaria. Ea era prezentatoarea unei emisiuni la canalul tv local, TVN.

Bărbatul, identificat ca fiind cetăţeanul bulgar Severin Krasimirov de 21 de ani, a fost reţinut de poliţia germană în apropiere de Hamburg, marţi, la solicitarea autorităţilor bulgare.

"Avem suficiente dovezi care fac legătura între această persoană şi locul crimei", a spus ministrul de interne al Bulgariei, Mladen Marinov, miercuri. Krasimirov care locuieşte în Ruse are cazier pentru furt de deşeuri metalice, a spus el. Ministrul a spus că anchetatorii au vorbit cu familia jurnalistei şi cu prietenii ei şi a adăugat: "Nu există o legătură aparentă cu munca ei".

Procurorul-şef, Sotir Ţaţarov, a spus că Krasimirov era dinainte dat în urmărire de poliţie pentru un alt caz de viol şi crimă şi a adăugat că el nu crede că uciderea Marinovei are legătură cu munca ei, sugerând că a fost un atac "spontan".

Cazul reprezintă a treia moarte a unui jurnalist într-o ţară UE în decurs de un an, ceea ce suscită temeri că Marinova ar fi putut fi vizată pentru activitatea ei, mai ales că ultima ei emisiune a fost un interviu cu doi jurnalişti de investigaţie care se ocupau de corupţia la nivel înalt.

Totuşi, miercuri dimineaţa, premierul Bulgariei, Boiko Borisov a lansat un atac la adresa jurnaliştilor şi adversarilor săi politici, criticându-i pentru că au speculat că Marinova a fost ucisă din cauza activităţii ei jurnalistice.

"Am citit lucruri monstruoase despre Bulgaria în ultimele trei zile şi nimic nu era adevărat", a spus el. "Noi, ca ţară, nu merităm să fim astfel calomniaţi".

Multe personalități europene şi-au transmis prin Twitter preocupările după această crimă, inclusiv vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. El a scris pe Twitter: "Şocat de crima oribilă a Victoriei Marinova. Încă o dată, o jurnalistă curajoasă cade în lupta pentru adevăr şi împotriva corupţiei".

Miercuri, Antonio Tajani, preşedintele italian de dreapta al Parlamentului European, a felicitat autorităţile bulgare pe Twitter, lăudând arestarea şi declarând fără dovezi că motivul uciderii ei "nu a avut legătură cu munca ei de jurnalist".

Borisov i-a condamnat pe oponenţii politici pentru "trimiterea de emailuri la Bruxelles şi în SUA, ca şi când asta nu este ceva ce se întâmplă (şi) în alte ţări şi este un caz izolat".

Premierul i-a invitat ulterior pe ambasadorii străini aflaţi la Sofia să audieze un raport privind stadiul în care a ajuns ancheta. El le-a spus reporterilor prezenţi la conferinţa de presă: "Aveţi libertatea de a scrie, de a vorbi, de a transmite despre toate subiectele".

Bulgaria a fost clasificată pe locul 111 între ţările lumii din punct de vedere al libertăţii presei, cel mai scăzut pentru o ţară din UE.

Unii jurnalişti bulgari nu au fost foarte convinşi că omorul a fost o pură coincidenţă şi au criticat autorităţile pentru aparenta neluare în seamă a posibilităţii unei crime cu contract.

"Victoria Marinova nu a fost un jurnalist de investigaţie profesionist, dar a îndrăznit să vorbească despre aceasta şi să le dea altora posibilitatea de a discuta" (despre această temă), a spus Atanas Ciobanov de la organizaţia de investigaţii Bivol, ai cărei jurnalişti au fost intervievaţi de Marinova în ultima ei emisiune. El a spus că portalul a primit "ameninţări credibile" pentru relatări.

Totuşi, mulţi din prietenii şi colegii Marinovei minimalizează şi ei posibilitatea ca ea să fi fost luată drept ţintă pentru munca ei. Fostul ei soţ, Svilen Maksimov, directorul TVN, a spus la postul Nova TV din Bulgaria că "toate dovezile indică o coincidenţă absurdă, îngrozitoare".

  • L Express: Ce spun francezii despre Macron: Tânăr, arogant, rupt de realitate

În Macronia (aluzie la țara condusă de Macron), cineva vrea să ne facă să credem că scandalurile din ultimele săptămâni au fost mici furtuni într-un pahar cu apă. Dar atmosfera care domnește nu este deloc liniștitoare. (...) În Macronia, răul este alimentat, în primul rând, de o opoziție frustrată și de uo presă care agită apele, umplând creierele oamenilor cu polemici goale, fără conținut.

În orice caz, sondajul pe care îl oferim poate ajuta la înțelegerea motivelor pentru care nemulțumirea francezilor față de Emmanuel Macron e tot mai mare. Am încredințat Ifop (Institutul Francez de Sondare a Opiniei Publice) sarcina de le solicita celor intervievați o opinie despre Președintele Republicii. Iar răspunsurile lor sunt adevărate lecții: "tânăr", "arogant", "deconectat de la viața de zi cu zi a francezilor" ... acestea sunt principalele trăsături care le vin în minte oamenilor, atunci când vine vorba despre Președinte.

Oamenii apropiați de Emmanuel Macron o știu: rareori, în istoria țării, am văzut o situație deteriorată atât de rapid.

Simpatizanții partidului său îl văd ca pe un președinte genial, un adevărat om de acțiune, care știe unde trebuie să ajungă, condus de un proiect ale cărui contururi pot părea uneori lipsite de precizie. "E un om care găsește soluții, care dorește ca Franța să avanseze, care știe să mobilizeze energiile", declară un sapropiat LREM (La Republique En Marche, partidul lui Macron)

Tinerețea lui e văzută fie ca o calitate ( „dinamism“, „energie“...) fie drept o slăbiciune („lipsa experiență "," nesăbuință "," capricios"...). Imaginea unui tânăr președinte impetuos, complet diferit de predecesorii săi este însă timidă. La un an de la venirea lui la putere, atitudinea binevoitoare de a-l lăsa să-și finalizeze proiectele pare pe sfârșite.

„Am crezut că era Mesia, salvatorul Franței. Dar acum, cred că, asemenea tuturor președinților Republicii, nu-și respectă promisiunile. Este mai tânăr decât cei anteriori, deci ar trebui să dea un nou impuls, nu să reia întotdeauna aceleași teme ca și ceilalți„, spune un alt francez.

Președintele este, pentru mulți dintre cei intervievați, un „mincinos“ (în legătură cu cazul Benalla, în special), un om care „nu ține promisiunile, punând interesele sale peste cele ale francezilor" .

De asemenea, unii francezi spun că e la limita autoritarismului, că nu mai ascultă de ceea ce oamenii îi transmit și că e rupt de realitate. Distanța pe care o simt francezii față de Emmanuel Macron este cu atât mai mare, cu cât această legătură nu pare să aibă nimic emoțional. Mulți sunt de acord să-i recunoască inteligența, cariera extraordinară, dar o fac cu o admirație rece.

Mulți îl acuză pe Emmanuel Macron de aroganță și dispreț, "ofensiv", "brutal", "condescendent" față de șomeri, pensionari, tineri- în general față de categoria populației vulnerabile socialmente.

Ca fost bancher, el întruchipează lumea succesului și modernității; o lume în care mulți se simt îndepărtați. Iar politica pe care o duce e văzută ca fiind adresată celor care îi seamănă.

În acest context, el apare ca un om căruia îi place să dea lecții, să fie moralizator deloc protector cu francezul de rând. În opinia celor care nu sunt de partea lui, Macron este ”un mic cocoș", un "copil pretențios" ce nu suportă "oamenii săraci sau persoanele în dificultate”

"Am votat pentru el și acum regret, deoarece știu pensionari care sunt nevoiți să meargă să ia masa la cantina socială”, spune un tânăr. "Inițial, am fost pentru Macron, dar acum ezit să mai votez cu el deoarece pensia mea a scăzut”, explică alt pensionar.

„Habar nu are din ceea ce se ptrece cu adevărat în Franța. E complet pe dinafară, trăiește într-o lume a lui, diferită de cea în care trăesc francezii”, spun alții.

  • THE TIMES: Pe ghinioniştii spioni ai lui Putin îi paşte epurarea

Occidentul poate profita de demascarea atacatorilor din Salisbury şi de certurile dintre agenţii

Serviciile ruseşti de informaţii au avut mereu grijă de "medicii lor de familie". Unii sunt chiar specializaţi în toxine. Când suspiciunile s-au îndreptat spre Oleg Penkovski, cel mai mare agent dublu al serviciului militar de spionaj (GRU), nătărăii din serviciul rival, KGB, au împrăştiat un praf iritant în jurul apartamentului acestuia din Moscova. Familia s-a trezit cu pielea iritată, iar un medic din cadrul GRU le-a recomandat imediat internarea într-un sanatoriu securizat al armatei. În absenţa familiei, apartamentul a fost întors cu susul în jos, iar detectivii serviciului au depistat trei videocamere Minox şi un pupitru codificat.

Asta se întâmpla în toiul crizei rachetelor cubaneze din 1962. Penkovski a fost executat, hoţii KGB au fost promovaţi, iar medicul GRU a devenit şeful clinicii. Acum, un alt medic-spion îşi face datoria, având asupra lui şi răspândind noviciok prin Salisbury şi bătându-şi joc de jurământul lui Hippocrat. Otrăvitor profesionist, GRU e peste tot, nu doar în Wilshire, ci şi în Ucraina, unde doctorul Aleksandr Mîşkin şi coechipierul său Anatoli Cepiga, recent demascaţi, erau în misiune prin toate locurile fierbinţi din jurul frontierelor Rusiei, la Damasc, unde sprijină aparatul de spionaj al lui Bashar al-Assad, în orice colţ din Rusia în care înfloreşte traficul de arme, în afacerile cu arme chimice, în ştergerea unor lucrări ştiinţifice legate de felul în care armata foloseşte inteligenţa artificială, în finanţarea insurgenţilor, în gestionarea semnalelor de interceptare, în manipularea probelor medicale, în fraudarea alegerilor. GRU a devenit un Gargantua rapace al geopoliticii.

"Gruşnikii", aşa cum sunt ei cunoscuţi în argoul rus de spionaj, încep să-i facă pe oamenii bătrânului KGB să pară nişte soldaţi "cu bujori în obrăjori" ai Armatei Salvării. GRU a fost singura mare agenţie de spionaj care a rămas intactă după dezmembrarea Uniunii Sovietice, dar ascensiunea la preşedinţia Rusei a unui fost ofiţer KGB a făcut în aşa fel încât FSB, succesorul KGB-ului, să se pună repede pe picioare. Acasă, FSB a făcut o prioritate din anchetarea cazurilor de corupţie, sporind capacitatea lui Putin de a-şi elimina adversarii. Totuşi, în Ucraina, a ratat apărarea lui Viktor Ianukovici, iar fostul preşedinte a fost silit să fugă. Putin a dat vina pe FSB şi pe serviciul de informaţii externe, SVR, pentru declinul Ucrainei.

Această reechilibrare de forţe a fost în avantajul GRU. Oamenii săi au redat Crimeea. În estul Ucrainei, unii comandanţi separatişti erau cadre ale GRU. Potrivit unor dezvăluiri din această săptămână, ambii otrăvitori ai lui Sergeui Skripal au fost făcuţi de Putin Eroi ai Federaţiei Ruse, probabil, pentru implicarea lor în operaţiunea forţelor speciale care l-au dus pe Ianukovici într-un loc sigur din Rusia.

De patru ani, FSB e mai mult decât fericit să-i vadă pe "gruşniki" primindu-şi pedeapsa. O epurare va urma cu siguranţă. După cazul Penkovski, Hruşciov l-a desemnat pe Piotr Iaşutin, om al serviciului de contraspionaj al KGB-ului, să formeze serviciul GRU. S-ar putea ca Putin să facă ceva asemănător. Ceea ce vedem în prezent este aproape sigur preludiul unei totale remanieri a serviciilor de informaţii. După cum îmi spunea recent un observator al Kremlinului, "Putin îi va băga pe toţi în sperieţi, "tăind" agenţiile şi servindu-le ca "gustări reci".

Şi totuşi, toate astea depăşesc o simplă dispută între servicii de informaţii rivale. În multe privințe, GRU e în război cu el însuşi. Declaraţiile de război hibride, acţiunile contestabile, dezinformarea şi pirateria cibernetică au schimbat tradiţiile acestei agenţii de şcoală veche. Piraţii cibernetici ai GRU sunt deseori angajaţi pe bază de contract, aleşi probabil din cauza abilităţii lor în domeniu. Comportamentul lor e de orice fel, numai milităros nu, iar spiritul lor de echipă e minim.

Atentatorii din Salisbury au fost trimişi pentru că erau "eroi" decoraţi de Putin, puşi să elimine un "trădător", dar nu au fost îndeajuns de bine pregătiţi de mai marii lor, iar ulterior au fost "scoşi la uscat". GRU, căruia, la drept vorbind, i s-au dat prea multe misiuni, s-a dovedit incapabil să-şi integreze diverşii agenţi, iar acum luptă să-şi salveze obrazul. La Academia Militară, cadeţilor ruşi li se spune povestea lui Richard Sorge, un agent GRU din timpul războiului, iar lecţiile spun mereu acelaşi lucru: autodisciplina şi răbdarea strategică vor învinge duşmanul. Lucrul ăsta pare să se fi perimat.

Dată fiind această tulburare, ar trebui oare Occidentul să reacţioneze? Unii oameni din domeniu nu se grăbesc să minimalizeze activitatea celor din GRU şi să-i califice drept nişte Keystone Cops (brigăzile de poliţie din comediile mute, n. red.). Oare ar trebui să ne spunem părerea pe Twitter? Oare prin asta nu ţinem oarecum partea ticălosului FSB în disputele cu la fel de ticălosul GRU?

Şi totuşi, există şi un real simţ strategic în ceea ce facem. Apărarea noastră cibernetică va rămâne în continuare destul de slabă din cauză că noi nu vom riposta decât atunci când ni se vor acorda sigur asemenea atribuţii. Un atac neasigurat ar risca un conflict real pe un teritoriu nemarcat, ar duce la pierderea unor aliaţi şi ar însemna puţin. Problema acestor atribuţii este exact ceea ce face ca Articolul 5 din Carta NATO să poată fi atât de greu de aplicat în cazul unui atac cibernetic la adresa sistemelor noastre de electricitate şi de transport.

"Moneda de schimb" a internetului este demascatoare. Să folosim acest război întredeschis cu serviciile de informaţii ruseşti şi să le urmărim cu atenţie cum se agită. (RADOR)