Cum va verifica Fiscul banii care se cheltuie la nunți: primul detaliu care atrage atenția / Oficial ANAF: „Cu ajutorul mirilor sperăm să obținem datele de contact ale persoanelor respective”

de FB     HotNews.ro
Vineri, 19 octombrie 2018, 9:14 Economie | Finanţe & Bănci


Casatorie
Foto: Photoxpress.com
HotNews.ro a discutat cu inspectorii Fiscului din teritoriu care recunosc că nu pot să verifice toate nunțile care au avut loc și nici nu e nevoie. Ei vor merge doar acolo unde există suspiciuni de fraudă. Vor exista zone în care nu se va trimite niciun fel de solicitare de informații.
     
„De exemplu, dacă constatăm că doar 5 persoane juridice furnizează servicii în zonă, iar numărul nunților a fost de 1.000-2.000 într-un an, atunci ne uităm să vedem veniturile acestora. Mai departe, presupunem că există și prestatori neînregistrați, iar cu ajutorul mirilor sperăm să obținem datele de contact ale persoanelor respective”, au spus aceștia.

Ei au precizat că fiecare agenție a Fiscului de pe plan local are propria strategie.

„Probabil vor fi colegi din teritoriu care nu vor trimite către nimeni, pentru că analiza pe zona respectivă arată că nu este cazul să se meargă mai departe”, au explicat inspectorii.
  • Prima oară a scris despre acest subiect profit.ro
Anul trecut au fost în România 142.613 căsătorii, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS) și, probabil, că anul acesta nu este mare diferență din punct de vedere al numărului. Dacă luăm o medie de 100 de persoane participante la o nuntă, care au oferit câte 500 de lei, atunci mirii au strâns 50.000 de lei, din care trebuie să plătească fotograful, muzica, chiria sălii etc. Sunt cazuri în care, în final, unii proaspăt căsătoriți nu au rămas decât cu cel mult 10.000 de lei, iar alții cu nimic. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început verificarea banilor încasați de către cei care au prestat servicii de acest gen la nunți, pentru a descoperi cine a făcut evaziune. În cazul în care mirii nu trimit datele, atunci pot fi sancționați cu o amendă de până 5.000 de lei.

Totuși, dacă ne uităm la demersul Fiscului, vedem că cei care au prestat servicii “la negru” pot scăpa ușor. Persoanele căsătorite pot spune că fotograful, de exemplu, este un vechi prieten care nu a cerut niciun leu, în situația în care a fost plătit cash.

Sunt cazuri în care unii au făcut doar căsătoria civilă, nu și petrecerea. De unde știe ANAF dacă aceștia au făcut petrecere?

Să spunem că Fiscul merge la hoteluri și restaurante și află de acolo cine a ținut nunta. Ei bine, de multe ori contractele sunt pe numele socrilor. Tot ei plătesc și celelalte servicii. Merge Fiscul către părinți?

Având în vedere cele spuse mai sus, cum sunt indentificați cei care au făcut nunta la cort?

Sunt niște întrebări la care ANAF nu răspunde, momentan. Fiscul consideră că, dacă mirii mint, înseamnă fals în declarație. La volumul de muncă al ANAF din cauza că este neinformatizat corespunzător, actualii inspectori abia fac față verificărilor uzuale.

Timp de trei luni, de exemplu, un inspector verifică 4 persoane fizice, în medie, potrivit datelor oficiale. Un astfel de proces ar însemna că este nevoie de noi angajați, ori cei actuali să renunțe la alte verificări, să se concentreze pe acestea sau să lucreze suplimentar.

O altă categorie care prestează servicii este cea a Bisericii. Unii preoți nu oferă bon fiscal. Fiscul va merge și către această categorie profesională?

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a atacat ANAF după ce a citit informația cu privire la solicitările trimite celor căsătoriți.

"Este reală chestiunea asta. Cei de la Prahova au postat chiar și pe Facebook circulara asta. Bun, este în temeiul legal, numai că asta cu siguranță, pe o listă de priorități a ANAF-ului este undeva mult, mult în josul listei. ANAF-ul avea multe alte lucruri de făcut înantea acestei măsuri. Întrebarea care se pune este de ce tot timpul ANAF-ul recționează și nu acționează?", a declarat ministrul Finanțelor pentru DCNews.

Eugen Teodorovici a mai explicat și la ce se poate ajunge în acest caz, dacă lucrurile vor rămâne așa.

"Adică, vă dați seama, ei acum din 2013 ce să facă? Se duce într-o zonă în care nu are cum să se mai oprească. Cineva va trage pe chestia asta. De ce? A făcut unul o nuntă în 2013, perfect. El acum e notificat să îți spună ție, Fisc, cine a fost la el la nuntă să îi facă poze, să îi cânte, să-l distreze. Vă dați seama că firmele care au asigurat cateringul, aranjamentul floral și așa mai departe au avut contracte, nu e niciun fel de problemă, și-au declarat la stat veniturile. Persoana fizică, adică mirii, pe de o parte, ar trebui să spună lucrurile astea. Ei se vor gândi atunci când o să primească hârtia că poate cineva deja știe cine le-a făcut poză la nuntă, de exemplu, și atunci o să spună 'aoleu ce facem?' sau să spună 'nu îmi mai amintesc' și nu ai ce să faci teoretic. Dar poți să te gândești, (n.r. în calitate de prestator) 'domnule dar dacă ăla care mi-a făcut poze a dat declarație deja la FISC și a anunțat că el a fost și că a primit suma de nu știu câte mii de lei să filmez la nuntă?' În cazul în care mirele declară chestia asta, că Popescu a făcut poze și i-a dat o sumă, Popescu pe de o parte trebuie să spună de ce nu a declarat la FISC acel venit și pe de altă parte, mirele trebuie să declare de unde au avut miile de lei să îl plătească pe Popescu să îi facă poze. Este o imbecilitate a celor de la ANAF chiar dacă este în lege. Dacă legea spune că trebuie să faci acest lucru, trebuia să îl faci încă din 2013, ca să fi proactiv să spui domnule de azi înainte toți cei care au de gând să se căsătorească prin cununie civilă trebuie să declare, ca omul să știe. Asta ar trebui să fie abordare corectă a ANAF-ului", a mai spus Teodorovici.

Profit.ro a publicat joi un document primit de un cetățean care s-a căsătorit. În acesta, Fiscul îi cere informații despre prestatorii de servicii de la nunta sa. Publicația a scris că „ANAF a început să trimită tinerilor căsătoriți solicitări ca aceștia să declare, într-un formular, ce relații economice a avut, în contextul căsătoriei civile și religioase cu PFA, firme și altele, care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere și spațiul”


Citeste mai multe despre   









8858 vizualizari

  • +30 (30 voturi)    
    aha (Vineri, 19 octombrie 2018, 9:46)

    codyrocco [utilizator]

    treaba asta intra in categoria imbecilitatilor gen "impozitarea bacsisului". va functiona garantat, psd!
    • +23 (25 voturi)    
      Mai degraba in categoria "terorizarea populatiei" (Vineri, 19 octombrie 2018, 10:17)

      ww [utilizator] i-a raspuns lui codyrocco

      In genul controalelor si filtrelor de zeci de minute in trafic.
      Apropo, cand are ANAF de gand sa ne explice cum se face ca firmele romanesti platesc un impozit pe profit de trei ori mai mare decat cele straine (a spus-o chiar Tariceanu). Umbla vorba ca acestea din urma externalizeaza inainte de fiscalizare profituri de zeci de miliarde de euro anual.
      Oare de acolo nu s-ar putea steange ceva bani la buget?
      • 0 (0 voturi)    
        evadatul miresei (Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 18:53)

        Poiana lui Occam [utilizator] i-a raspuns lui ww

        e o traditie nationala
    • +6 (12 voturi)    
      e foame de bani (Vineri, 19 octombrie 2018, 10:42)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui codyrocco

      adica nu mai sunt..si of course Soros e de vina
    • +6 (10 voturi)    
      deh, (Vineri, 19 octombrie 2018, 12:05)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui codyrocco

      după mintea creață a fiului de milițian, îmbătat la matul din Gratia (sau Saelele, unde i-o plăcea).
    • +3 (5 voturi)    
      Dar, (Vineri, 19 octombrie 2018, 14:25)

      FLORIO [utilizator] i-a raspuns lui codyrocco

      Politicienii o sa plateasca implizit pe spaga? Ca si la e este "fara numar , fara numar. "
    • +2 (4 voturi)    
      domnu' ministru (Vineri, 19 octombrie 2018, 14:28)

      2304 [utilizator] i-a raspuns lui codyrocco

      ce ati zice sa incepeti chiar cu fiscalizarea nuntii odraslei lui dragnea ca sa dati un exemplu cum se cuvine - familie traditionala - fiscalizare traditionala. Fiscalizati deasemenea si toate cadourile oferite de membri pe$ede si nu numai. Acea nunta a depasit ca suma cu mult 20-30 de nunti ale amarastenilor ca noi
  • +29 (31 voturi)    
    Preotii de ce nu sunt taxati? Fiindca ajuta PSD? (Vineri, 19 octombrie 2018, 9:57)

    2087 [utilizator]

    Preotii, fiind aliati naturali ai mafiei PSD (ticalosi lenesi si unii si altii) nu sunt taxati.

    Dar toti profesionistii care chiar muncesc pentru bani trebuie taxati.

    Munca trebuie pedepsita de statul PSD.

    #taxatiBOR
  • +24 (24 voturi)    
    da da (Vineri, 19 octombrie 2018, 9:58)

    strategy [utilizator]

    fix pe manelisti o sa-i impozitati :) ma pesedeule, nu vor mai veni la nuntile voastre :))) de frica impozitarii :P
    • +13 (13 voturi)    
      Sa nu uitam preotii (Vineri, 19 octombrie 2018, 12:00)

      banel [utilizator] i-a raspuns lui strategy

      As vrea sa vad fiscul intrebandu-i pe aia de bon fiscal. Cred ca nici nu stiu ce e aia casa de marcat.
  • -9 (19 voturi)    
    si alte petreceri (Vineri, 19 octombrie 2018, 10:10)

    Cartisoara [utilizator]

    Sunt cu totul de acord cu actiunea fiscului. Organizarea de evenimente nu se rezuma doar la nunti. Sunt si botezurile, logodnele, cumatriile, zilele de nastere, parastasele, taierea de "mot", onomastice, alte petreceri private. In fond, sunt multe zeci de milioane de euro, sa nu spun sute de milioane de euro, care nu sunt anual impozitate. Vorbim de prestatori persoane fizice care fac si 10,000 euro pe weekend cu restaurant "mobil" tip cort si care nu platesc nici un leu impozit. Sunt persoane care fac anual spre jumate de milion de euro din aceste evenimente si nu dau nici un ban la stat. Pai TVA 19%? Impozit pe venit 1/3%? Taxe salariale neplatite ptr nici un angajat folosit? Sa fim seriosi, se lucreaza doar la negru. Se crede ca trebuie sa faci curatenie la nivel de sus. Da, este valabil. Dar si cei de jos, is 1-2 milioane car fac business la negru., Daca fiecare fura statul cu 3000 Euro pe an (sunt si gainarii, dar sunt care invart si sute de mii de euro, poate chiar milioane la negru), nu se face oare evaziune cumulata de cca 10 MILIARDE de Euro pe an? Acele 10 miliarde ii vezi in masini de lux, vile si alte chestii in loc sa fie gradinite, drumuri sau spitale. Sa plateasca fiecare impozite pe ce produce si atunci va fi bine in Romania
    • +17 (19 voturi)    
      Sa incepem cu firmele PSD (Vineri, 19 octombrie 2018, 10:30)

      2087 [utilizator] i-a raspuns lui Cartisoara

      care sunt aparate de ANAF, in timp ce firmele care nu sunt dependente de partid sunt hartuite, controlate si ras-controlate.
    • +15 (17 voturi)    
      Ai două probleme, dl/d-na Cârtița (Vineri, 19 octombrie 2018, 11:10)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui Cartisoara

      Una se numește ”principiu” și cealltă problemă ”prealabil”.
      În principiu (prima problemă) așa ar trebui să meargă lucrurile, Dar în prealabil(a doua problemă) ANAF ar trebui să verifice marile firme, pe nea Dragnea cum a căpătat ferma aia de porci, de ce i-a făcut-o cadou TelDrum, de ce i-a făcut cadou TelDrum o insulă, de ce Tăriceanu a făcut cadou firmei Sterling subsolul Mării Negre pe care l-a obținut România prin procesul de la Haga de la Ucraina, contractele pe ochi frumoși ai firmelor de partid, atât cele guvernamentale, cât și cele ale primăriilor, După ce ÎN PREALABIL ANAF se ocupă de aceste cazuri de evaziune, fiecare de milioane de euro, după aia te duci la mititeii ăștia care fac evaziune de câteva mii de euro, și care uneori abia își câștigă un trai decent doar din evaziune...
  • -15 (23 voturi)    
    Nu e rău (Vineri, 19 octombrie 2018, 10:12)

    of of [utilizator]

    Nu mi se pare o idee rea. De ce s-a inflamat lumea? Toți trebuie să plătim taxe în țara asta, la americani sau în vestul Europei cum e?
    • +17 (17 voturi)    
      Idee buna, executie proasta (Vineri, 19 octombrie 2018, 11:35)

      Teo3000 [utilizator] i-a raspuns lui of of

      Ideea de a cauta sa impoziteze activitati care in mare parte se fac la negru nu e rea.
      Sa te bazezi pe miri sa faca asta este o executie proasta. Sa ceri informatii despre actiuni care s-au intamplat cu 3-4-5 ani in urma este o executie execrabila.
      E ca si cand politia s-ar astepta sa dovedeasca prostitutia si traficul de droguri din declaratiile voluntare ale consumatorilor de asa ceva.
      Daca tot mirii trebuie sa faca munca fiscului, atunci fiscul ar trebui sa ii si plateasca pe miri.
      Oricum, asat va scoate din zona neagra foarte putin. Omenii vor declara oficial o suma infima si restul tot la negru va fi. Daca ai avea drept de deducere integral pentru astfel de cheltuieli, ca tot vor sa sustina "familia traditionala", atunci altul ar fi interesul mirilor de a obtine plata integrala cu acte.
      Chiar si darul strans la nunta s-ar putea impozita, dar doar dupa deducerea tututror cheltuielor aferente (inclusiv a unei sume rezonabile pentru luna de miere). Dar sa faci toate astea cu cap si sa le anunti din timp, sa stie oamenii ce au de facut.
      Ce fac ei acum are doar o justificare: FOAME DE BANI.
      PS: Lui Dragnea jr. au curaj sa-i trimita sa completeze formularul?
    • +9 (9 voturi)    
      Pentru ca e praf in ochi (Vineri, 19 octombrie 2018, 11:52)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui of of

      Lumea s-a inflamat oentru ca e evident masura e de fatada si e facuta ca sa arate ca fiscul lucreaza, pe cand in realitate face tot posibilul sa ii protejeze pe corupti.

      In loc sa ii caute pe cei cu averi mari si suspecte, sau pe membrii clanurilor interlope care stapanesc orase intregi, Marele ANAF Securist se leaga de amaratii care isi fac si ei o nunta sau de baiatul care face poze.
    • +13 (13 voturi)    
      De acord (Vineri, 19 octombrie 2018, 11:57)

      Ecce_Homo [utilizator] i-a raspuns lui of of

      Sa platim toti taxele. Adica si cei care au miliarde de lei datorii la buget. Nu amnistie pentru unii si ciuma pentru altii. Nu alegam mai intai dupa pestisori si ii lasam pe rechini sa scape.
      Total de acord. Sa plateasca toata lumea taxele la toate veniturile pe care le obtine.

      Dar sa se si intample ceva cu banii. Nu sa fie dati pomana, nu sa se nasca noi regi ai asfaltului, nu sa cada scolile pe copii.
    • +10 (12 voturi)    
      ai prefectă (Vineri, 19 octombrie 2018, 12:11)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui of of

      dreptate.
      Cică voiculescu a venit, de frica ANAF-ului, cu toate cele 60 milioane în brațe la poarta instituției, dar nu vor ăștia încă să-i ia banii, până nu îi belește întâi pe nuntași.
  • +19 (25 voturi)    
    Mhm (Vineri, 19 octombrie 2018, 10:20)

    MinDepous [utilizator]

    [iar cu ajutorul mirilor sperăm să obținem datele de contact ale persoanelor respective]
    Recte, "zi, sau te-amendez".
    N-am prins perioada aia - nu suna ca la Securitate? "zi, sau o sa sufere toata familia ta"? Ce e asta? Un Gestapo al ANAF-ului???
  • +10 (10 voturi)    
    Bravos băieți (Vineri, 19 octombrie 2018, 11:12)

    mopsu [utilizator]

    adica cei care sunt de acord cu impozitarea !!! Nastase, cocos, mazare, udrele , videnii, blegii, sirul e aproape infinit, au ramas cu zeci de miliarde la ciorap iar jegurile de la fiisccc se vor duce acasa la miri sa le ceara socoteala. Sau vor avea dreptul de ancheta in beciurile anafurei mamii lor ? Dati solutii viabile, cei care sunt de acord.Bor , it, competele, porturile, taroamele , nu ?
  • +10 (10 voturi)    
    GDPR (Vineri, 19 octombrie 2018, 11:12)

    violetam [utilizator]

    Zău? Și cum sunt protejate datele personale ale oamenilor? Cum este respectat GDPR?!
    • +9 (9 voturi)    
      La securisti nu se aplica GDPR (Vineri, 19 octombrie 2018, 11:47)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui violetam

      Astia sunt urmasii fostilor securisti, care oricum aduna toate datele despre tine, asa, din traditie.
    • +10 (10 voturi)    
      Pai e simplu (Vineri, 19 octombrie 2018, 12:02)

      banel [utilizator] i-a raspuns lui violetam

      Cand faci contractul cu Florin Salam ii dai sa semneze si acordul de prelucrare a datelor cu caracter personal.
      • +6 (6 voturi)    
        ;) (Vineri, 19 octombrie 2018, 13:02)

        violetam [utilizator] i-a raspuns lui banel

        A, așa...M-am liniștit. :))
    • +1 (7 voturi)    
      GDPR (Vineri, 19 octombrie 2018, 12:49)

      Putorel Poater [utilizator] i-a raspuns lui violetam

      Nu se aplica persoanelor fizice. Astfel, daca tu casatoresti doua firme, deci doua persoane juridice, ti se aplica GDPR. Ca persoana fizica nu ti se aplica. Altfel tocmai acum ar trebui sa scrii emailuri la toti cei care apar in poza facuta in parc copilului tau aflat in leagan. Nuntasii nu au de ce sa pastreze confidentiale datele firmei care le-a organizat nunta. Firma DA, TREBUIE sa pastreze confidentiale datele nuntasilor, conform GDPR.

      In rest insa legea asta este o absurditate.
      • +1 (3 voturi)    
        .... (Vineri, 19 octombrie 2018, 17:26)

        tirolez [utilizator] i-a raspuns lui Putorel Poater

        Cum sa nu se aplice GDPR persoanelor fizice. Anul asta la admiterea in clasa 5-a cam toate liceele din Bucuresti au anonimizat listele de candidati si rezultate.
        Iar ministerul a prins momentul si a scos complet de pe site rezultatele repartizarii in liceu dupa numai cateva zile ca sa nu se mai stie ce aranjamente s-au facut cand te trezesti toamna in clasa cu unii care aveau initial medie de Colegiul Tehnic X.
        • +1 (1 vot)    
          Nu ai inteles (Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 10:47)

          Putorel Poater [utilizator] i-a raspuns lui tirolez

          Liceul nu este persoana fizica, el TREBUIE sa respecte GDPR. TU nu ai de ce sa respecti GDPR: nu trebuie sa ceri aprobarea liceului ca sa spui ca odrasla ta studiaza ceva acolo. Deci o firma in relatia cu tine TREBUIE sa respecta GDPR, in timp ce tu in relatia cu ei NU.

          Normal ca au anonimizat listele. Si eu ca profesor fac la fel, tot din cauza GDPR. Iar cand ma suna cate un parinte la telefon sa ma intrebe de copil, ii spun sa se adreseze scolii. De ce? Pentru ca eu de la telefon nu pot sti sau nu daca discut cu un parinte de copil si nu am nici un drept sa ii cer date de identificare. Deci eu trebuie sa respect GDPR pentru ca reprezint o institutie. Nu iti convine? Afla ca nici mie. Dar asta e legea ci crede-ma, nu am facut-o eu.
  • +12 (14 voturi)    
    ce glumeti (Vineri, 19 octombrie 2018, 11:27)

    voxpopulix [utilizator]

    aberatii de doi lei. Plus ca cine este prost sa trimita mai multi bani la stat ca sa-i fure PSD-ul, ca sa fim calcati pe strazi de copiii lor, ca sa-si cumpere casa si yacth-uri.

    Directia trebuie sa fie spre o greva fiscala.

    Daca vor bani sa vorbeasca cu Banca Ortodoxa Romana.
  • +9 (9 voturi)    
    vechea securitate (Vineri, 19 octombrie 2018, 11:31)

    vodatepes [utilizator]

    Copii fostilor securisti acum sunt pe functi in institutiile publice. Va dati seama sa trimitic la miri adresa sa "torni" cine ti a facut pozele, cantat etc...... daca nu torni esti infractor. Bravo baieti
  • -8 (10 voturi)    
    ca idee (Vineri, 19 octombrie 2018, 11:39)

    yyyxxx1981 [utilizator]

    o formatie la o nunta incaseaza cam 2000 euro. Cati dintre ei platesc 1 leu impozit, in conditiile in care in sezon au in fiecare weekend minim o nunta?
    Crede cineva ca nu se pot gasii/verifica respectivii? Asa cum nu se impoziteaza curvele cand e plin netul de anunturi si sunt in fiecare bloc. Ipocrizie maxima.
  • +12 (12 voturi)    
    Si interlopii care se plimba cu merțanul? (Vineri, 19 octombrie 2018, 11:44)

    andipetre [utilizator]

    Ma bucur ca PSD a terminat cu marea coruptie si acum curata ultimul loc in care se mai fura in tara asta, nuntile fraierilor care platesc impozite.

    Dar daca tot vorbim de bacsisuri, ma intreb si eu, asa, cu clanurile de interlopi care controleaza orase intregi, detin cladiri si bunuri inclusiv in orase mari gen Timisoara, cum e? Aia si-au platit impozitele, domnule Teodorovici? Si le platesc in continuare? Sau ei "e scutiti" pe motive politice?

    Securisti mizerabili!
  • +7 (7 voturi)    
    Solutii (Vineri, 19 octombrie 2018, 11:59)

    Ecce_Homo [utilizator]

    De parca nu se pot face contracte de prestari servicii pe 100 lei din care sa se plateasca impozite :))) si venitul real sa ramana neimpozitat :))))

    Daca fiscul ar fi corect ar alerga dupa toti contribuabilii din Ro, si dupa cei mari si dupa cei mici si dupa datornicii aia din lista rusinii.

    Si atunci ar fi bani si de investitii si de pomeni.
  • 0 (10 voturi)    
    Direct la nuntă? :) (Vineri, 19 octombrie 2018, 12:17)

    of of [utilizator]

    Nu e ca și cum nunțile s-ar face în secret, ba mai mult, suntem în plin sezon -- nu poate merge ANAF sâmbătă seara prin localuri să ceară actele doveditoare?
    • +9 (9 voturi)    
      Daca e ordin (Vineri, 19 octombrie 2018, 12:32)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui of of

      ANAF nu merge unde si când vrea, ci numai daca primeste ordin. Politic.
  • +8 (8 voturi)    
    Ala mic a lu' Dragnea (Vineri, 19 octombrie 2018, 12:24)

    Ecce_Homo [utilizator]

    Dragnea Jr. o fi primit notificare din asta? :D:D:D
  • +9 (9 voturi)    
    De extins (Vineri, 19 octombrie 2018, 12:28)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Frumoasa initiativa si demna de ANAF (politia politica a mafiei psd+alde=udmr). Propunsa fie exitinsa si pentru botezuri, inmormântari, parastasuri, zile de nastere etc.
    Progenitura lui Deac Nea va da si ea declaratii ca proaspat insuratel ?
  • +7 (7 voturi)    
    Un ANAF-ist la fiecare nunta (Vineri, 19 octombrie 2018, 13:54)

    tontu [utilizator]

    Darul sa se dea direct la reprezentantul ANAF, iar dupa ce il taxeaza ajunge la mireasa!
  • +6 (6 voturi)    
    ... (Vineri, 19 octombrie 2018, 14:00)

    tirolez [utilizator]

    Pe Salam l-au intrebat daca i-a dat factura/chitanta lui Dragnea sau Escai? Penibil.
  • +2 (2 voturi)    
    Acest ANAF,structură condusă acum (Vineri, 19 octombrie 2018, 14:42)

    Rescator [utilizator]

    de nefericitul Mișa și supervizată de și mai
    nefericitul cluber Orlando,este cea mai primitivă,
    nereformată și ticăloasă instituție a Statului Roman.
    Îi jumulește la sange pe micii contribuabili(solicită de
    3-4 ori aceiași sumă) și îi protejează ajutandu-i să fure pe marii infractori din politică și lumea interlopă.
    Cred că se impune o grevă fiscala la scară națională.
  • +5 (5 voturi)    
    Draga ANAF (Vineri, 19 octombrie 2018, 16:48)

    Putorel Poater [utilizator]

    Ma bucur ca nu iti dau nici un ban.
  • +3 (3 voturi)    
    Biserica... (Vineri, 19 octombrie 2018, 18:17)

    I.Anton [utilizator]

    In cazul acesta trebuie sa se specifice si unde au oficiat cununia religioasa...dar desigur conform ANAF, la biserica nu sunt suspiciuni de frauda...ma dezgusta total ceea ce se intampla in tara asta...:((
    • +3 (3 voturi)    
      Atunci mergi la vot in 2019 si 2020 (Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 3:21)

      2087 [utilizator] i-a raspuns lui I.Anton

      si foloseste puterea pe care o ai.

      Avem partide progresiste acum.

      Fara ticalosi la putere le va fi mai greu si mafiotilor BOR - care partid nou, normal la cap ar varsa miliarde in Catedrala Prostirii Neamului?
  • +1 (1 vot)    
    impozitare (Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 8:04)

    botev [utilizator]

    cu cabinetele medicale ( in special stomatologice)
    cu profesorii de matematica, romana, limbi straine si nu numai,
    cu magazinele in care nu primesti bon la marfa cumparata.
    cu pietarii care iau pe nimic marfade la producatori
    si o vand dublu sau triplu pe piata.
    cu preotii care iau bani pe slujbe de cununie, inmormantare , botez, declarate gratuite . e vorba de milioane .....
    si exemplele pot continua....
    nu exista domeniu de activitate in romania
    fara evaziune fiscala.

    deviza este :
    ne fura statul il furam si noi pe el.

    o zi buna , romani !
  • +1 (1 vot)    
    Impozit nunti (Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 13:08)

    gheorghebaba [utilizator]

    Nu va este rusine pentru toti politicienii cu ANAFUL VOSTRU MIZERABIL.Santeti rusinea Europei.Unde s-a mai vazut asa ceva.Coruptilor ce santeti .Trebuie sa ne reprezentati pe noi romanii,nu sa ne faceti de rusine in toata Euroa. Cu stima si respect George pentru toti romanii adevarati.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version