Financial Times: May salută ”"progrese semnificative" în privința Brexit ● În ciuda multiplelor crize, o altă Europă e posibilă ● The Guardian: Cercetător britanic condamnat în Emirate la închisoare pe viață pentru spionaj ● Les Echos: Bruxelles-ul înăsprește tonul în discuțiile cu Italia ● The Washington Post: Democraţia este în criză în întreaga lume. De ce? ● Kathimerini: Atena propune o "Şcoală de informaţii" a UE . Lectură plăcută!
- Financial Times: May salută ”"progrese semnificative" în privința Brexit
Marea Britanie și UE au înregistrat "progrese semnificative" miercuri seara în privința ultimelor detalii rămase în discuție privind proiectul acordului final, mărindu-se astfel speranțele unui summit UE fără probleme care să aprobe duminică întregul acord.
Theresa May și Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, s-au întâlnit miercuri seara, reușind să depășească diferențele privind declarația politică comună despre viitoarele relații dintre UK și UE.
După cele două ore de discuții de la Bruxelles, doamna May a declarat că ambele părți au dat "indicații suficiente" echipelor de negociatori pentru aceștia să poată rezolva ultimele probleme rămase. Doamna May se va întâlni apoi cu domnul Juncker sâmbătă "pentru a discuta despre modul în care putem încheia acest proces".
Reprezentanții Comisiei Europene au confirmat la rândul lor: "Au avut loc progrese foarte bune în cadrul întâlnirii dintre președintele Juncker și premierul Theresa May. Munca continuă".
Limbajul folosit de ambele tabere, ales cu mare atenție, pare a indica faptul că discuțiile au ajuns la un punct în care UE poate începe consultările cu statele membre despre conținutul declarației, dar nu este încă gata să recomande în mod oficial textul final. Înalții oficiali ai Comisiei Europene se vor întâlni joi dimineață pentru a face bilanțul progreselor înregistrate.
Întâlnirea cu dl Juncker marchează una dintre ultimele etape, în cei aproape doi ani de negocieri exhaustive și complexe privind condițiile de ieșire din Marea Britanie și conturul viitorului său parteneriat cu UE.
Declarația finală privind relațiile viitoare, deși nu este obligatorie, este esențială pentru doamna May, mai ales că ea încă se luptă în UK să-și convingă parlamentarii să aprobe forma acordului pe care a negociat-o.
Marea Britanie dorește ca textul final să se refere și la dorința de a crea un comerț "fără fricțiuni" după Brexit, în timp ce Franța și Germania au susținut că Marea Britanie nu se poate bucura de avantajele accesului pe piața unică fără să se conformeze tuturor regulilor pe care acesta le presupune.
Între timp, Spania amenință cu votul împotriva Brexit, dacă textul privind teritoriul Gibraltar nu va fi schimbat, iar Franța și alte state membre doresc să reglementeze accesul pentru pescuit în apele de coastă britanice.
La peste doi ani după ce Marea Britanie a votat să părăsească UE, tratatul final de "divorț" (care are 585 de pagini și o scurtă declarație politică referitoare la viitoarele relații) urmează să fie semnat duminică la summitul UE.
Liderii UE27 au arătat clar că nu vor ca întâlnirea să se transforme într-o negociere și ar dori ca aceasta să se încheie înainte de prânz. Nu a fost comandat nici un fel de mâncare pentru un prânz duminical formal.
Potrivit calendarului provizoriu pentru întâlnirea de duminică, cele 27 de țări se vor reuni la Bruxelles la ora 9.30, iar doamna May se va alătura acestora la ora 11.00. Conferințele de presă vor avea loc la prânz.
Alte titluri din FT:
- În ciuda multiplelor crize, o altă Europă e posibilă
Spectrul dezintegrării duce la concentrarea minţilor pe tot cuprinsul continentului
Dacă speranţele ar fi nişte fraieri, temerile ar putea fi nişte mincinoşi. În acest moment au loc furtuni pe tot cuprinsul Europei, de la Brexit la Ucraina, de la populismul polonez la sfidarea fiscală italiană. Totuşi, câteva dintre aceste crize conţin în ele însele oportunităţi nebănuite. O altă Europă e posibilă.
Pentru început, preşedintele francez Emmanuel Macron continuă să articuleze o viziune ambiţioasă a unei UE mai puternice. E adevărat, el aduce uneori mai mult cu proverbialul băieţel olandez care-şi bagă degetul în fisura unui dig [a lua măsuri paliative, prea slabe pentru a rezolva o urgenţă - n.trad.] decât cu Napoleon năpustindu-se peste Alpi şi, da, are mari probleme interne, în condiţiile în care protestatarii francezi îşi joacă familiarul lor teatru revoluţionar.
Dar raza de soare care străpunge aceşti nori este faptul că echipa lui devine din ce în ce mai realistă cu privire la obiectivele pe care le poate atinge. De exemplu, visele privind un En Marche la nivelul întregii Europe la alegerile europene din mai sunt acum temperate spre o ţintă mai modestă a unei grupări parlamentare care să-i cuprindă pe democrat-liberalii deja existenţi alături de forţele macroniste.
Perspectivele liberalilor pro-europeni sunt îmbunătăţite acum de opţiunea Partidului Popular European (PPE) de a-l desemna pe conservatorul german Manfred Weber drept Spitzenkandidat (principal candidat) al său la preşedinţia Comisiei Europene.
În calitate de lider parlamentar al PPE, dl Weber a menţinut în mod nescuzabil în grupul său parlamentar partidul Fidesz al conducătorului neo-autoritar ungar Viktor Orban. (E adevărat, dl Weber a votat pentru activarea procedurilor UE de Articol 7 contra Ungariei, dar, după cum mi-a explicat un iniţiat din PPE, aceea a fost o alternativă la alungarea dlui Orban, iar nu o măsură pregătitoarea în vederea ei.)
Dl Weber nu are deloc acea experienţă de guvernare la cel mai înalt nivel care ar recomanda pe cineva pentru funcţia de conducător al Comisiei în vremuri tulburi. În consecinţă, nominalizarea lui măreşte de fapt şansele ca un alt personaj, mai dinamic şi mai experimentat, să devină noul şef al Comisiei.
Fragmentarea vieţii politice germane şi, de aici, amurgul cancelarului Angela Merkel ar putea veni şi ele la pachet cu o rază de speranţă.
Din moment ce este probabil ca social-democraţii să abandoneze corabia cândva la anul, părăsind o mare coaliţie căreia nu ar fi trebuit sub nici o formă să i se alăture din nou, avem perspectiva unui nou guvern german.
Favoritul în cursa pentru conducerea creştin-democraţilor şi totodată cancelarul din umbră, Friedrich Merz, este mai conservator decât dna Merkel, dar în mod cert pro-european.
Annegret Kramp-Karrenbauer, principala lui rivală şi preferata dnei Merkel la succesiunea sa, este suficient de liberală pentru a putea conduce o coaliţie „Jamaica” formată din creştin-democraţi (negru), liber-democraţi (galben) şi verzi (aţi ghicit). Ambele variante ar duce la constituirea unei noi conduceri la Berlin, care va fi interesată să-i ofere un răspuns mai substanţial dlui Macron.
În ultimii trei ani guvernul Partidului Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia a tot încercat să împingă ţara în jos pe făgaşul Ungariei, către un autoritarism hibrid. Însă UE apără statul de drept din Polonia prin modalităţi de care nu s-a folosit în cazul Ungariei. La recentele alegeri locale PiS a suferit un eşec clar, deşi nu o înfrângere categorică. Anul viitor Polonia va avea, pe lângă alegerile europene, şi alegeri generale.
Spre deosebire de Ungaria, Polonia încă mai menţine anumite condiţii care le oferă partidelor din opoziţie o şansă de a câştiga. Foarte mulţi consideră că preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va reveni în ţară pentru a candida la preşedinţie în 2020.
Deşi înfruntă o competiţie dură, Regatul Unit în curs de Brexit îşi surclasează pe moment toţi rivalii la capitolul haos şi confuzie politică; însă, şi aici, criza ascunde în interiorul ei o oportunitate.
Dacă acordul de retragere „jumătate afară, jumătate înăuntru” susţinut de Theresa May va fi respins prin vot de parlamentul britanic luna viitoare, atunci se va mări considerabil probabilitatea ca parlamentul să paseze înapoi poporului opţiunea pentru Brexit, printr-un al doilea referendum. În ciuda tuturor riscurilor şi dificultăţilor pe care le implică, sondajele de opinie indică faptul că un al doilea referendum ar aduce o şansă mai bună de 50-50 ca poporul britanic să voteze rămânerea în UE. Ceea ce ar constitui un puternic imbold pentru întregul proiect post-1945 de cooperare între naţiunile Europei.
Toate aceste crize-oportunităţi individuale sunt legate şi susţinute de conştientizarea din ce în ce mai larg răspândită a faptului că acest proiect e supus acum unui pericol existenţial. După decenii de integrare europeană, vedem acum dezintegrarea europeană. La fel ca perspectiva morţii, ea ajută la concentrarea minţilor.
Nu sunt vreo rudă de-a doctorului Pangloss [personaj literar de un optimism inept - n.trad.]. Nu apreciez ca probabilitatea vreuneia dintre acest schimbări să fie foarte mare, iar probabilitatea ca toate să aibă loc este redusă. Totuşi, fiecare dintre aceste schimbări este posibilă şi fiecare va depinde de deciziile şi acţiunile indivizilor umani.
Pentru a adapta cuvintele imnului naţional polonez: Europa nu e pierdută, atât timp cât noi încă mai trăim.(RADOR)
- The Guardian: Cercetător britanic condamnat în Emirate la închisoare pe viață pentru spionaj
Un cercetător britanic a fost acuzat de spionaj și condamnat la închisoare pe viață de către Emiratele Arabe Unite.
Matthew Hedges, în vârstă de 31 de ani a fost condamnat miercuri într-o ședință a unui complet judecătoresc din Abu Dhabi după audieri care au durat mai puțin de cinci minute, fără să i se permită un avocat.
Soția sa, Daniela Tejada, în vârstă de 27 de ani, care a fost prezentă în sala de judecată, a declarat că Hedges era pe punctul de a leșina când a auzit verdictul.
"Sunt complet șocată și nu știu ce să fac", a spus ea. "Mattew este nevinovat. Ministerul de Externe știe acest lucru și a explicat autorităților din EA că Matthew nu este un spion". Ea a mai adăugat că soțul ei a fost tratat "îngrozitor" și că guvernul britanic trebuie să ia poziție acum pentru unul dintre cetățenii săi"..
Hedges a fost reținut pe 5 mai în aeroportul din Dubai, în urma unei plângeri venite de la un cetățean care susține că britanicul i-ar fi pus ”întrebări delicate” despre unele departamente sensibile ale EAU".
Procurorul general al UAE, Hamad al-Shamsi, a declarat agenției oficiale de presă WAM că Hedges și-ar fi mărturisit vina , dar nu există o confirmare independentă a acestei declarații.
Shamsi a mai spus că Hedges a fost acuzat că "spionează pentru o țară străină, punând în pericol securitatea militară, politică și economică a statului", adăugând că hotărârea "nu a fost definitivă", iar Hedges are dreptul de a face apel împotriva verdictului în fața instanței supreme. Hedges a negat acuzațiile și susține că el cerceta impactul primăverii arabe asupra politicii externe a EAU.
Tejada s-a urcat miercuri într-un avion pentru a se deplasa la Londra și a discuta joi cu secretarul britanic de externe, Jeremy Hunt. Chiar și Theresa May a declarat miercuri că a fost "profund dezamăgită și îngrijorată" de acest caz și îl va ridica în discuțiile cu autoritățile din Emirate.
EAU insistă asupra faptului că Hedges, supus unei examinări încrucișate, a pledat vinovat la toate acuzațiile aduse.
Tejada a spus că în primele șase săptămâni a fost interogat fără vreun avocat sau acces consular și a fost ținut în condiții "inumane" în care sănătatea sa mentală s-a deteriorat. El ar fi fost pus să semneze documente în limba arabă, ulterior autoritățile spunându-i că a semnat recunoașterea acuzațiilor. Hedges nu vorbește sau nu citește arabă.
Hedges are 30 de zile pentru a face apel împotriva verdictului.
- Les Echos: Bruxelles-ul înăsprește tonul în discuțiile cu Italia
"Scrisoarea de la Comisia Europeană a sosit, o așteptăm pe cea de la Moș Crăciun", a declarat ironic Matteo Salvini. Deloc surprinzător, Bruxelles nu făcut niciun cadou Romei în privința bugetului. Comisia Europeană a respins miercuri proiectul de buget al guvernului populist italian pentru 2019, deschizând calea unei proceduri de încălcare a dreptului comunitar pentru nerespectarea normelor UE privind reducerea datoriei publice și controlul deficitului.
"Cu ceea ce guvernul italian a pus pe masă, vedem că există riscul ca țara să cadă orbește în instabilitate", a avertizat vicepreședintele Valdis Dombrovskis. Această procedură ar putea conduce la sancțiuni financiare dacă Roma va persista în estimarea creșterii deficitului la 2,4% anul viitor.
Pentru prima dată, un stat membru ar fi supus unei măsuri disciplinare legate de îndatorarea sa. "Ar fi un semn de lipsă de respect față de italieni", a răspuns Matteo Salvini, la unison cu Luigi Di Maio, liderul mișcării de 5 stele, care a adăugat că "nu vor fi aduse modificări bugetului nostru".
Cu toate acestea, premierul Giuseppe Conte, va adopta un ton mai conciliant cu Jean-Claude Juncker, cu care se va întâlni sâmbătă la Bruxelles. Șeful guvernului italian promite să pună în aplicare reformele - fără să precizeze care - însă va apăra opțiunile privind bugetul cu "un dosar foarte detaliat”, făcut de cei mai buni economiști din peninsulă. Cifrele Italiei sunt însă departe de estimările CE, lucru care l-a făcut pe ministrul italian al economiei, Giovanni Tria, să spună ca CE "nu știe să facă calcule".
Uniunea Europeană estimează că deficitul italian în 2019 va atinge 2,9% din PIB și ar putea depăși chiar și 3% în 2020, la o creștere economică de 1,2% anul viitor ( și nu 1,5%, așa cum speră Roma).
Un alt semn al încetinirii economiei transalpine este reducerea vitezei cu care exporturile cresc la 1,6% în 2018 față de + 5,4% în 2017. Creșterea economică peninsulară este în bună parte bazată pe performanțele ei bune pe piețele externe.
- The Washington Post: Democraţia este în criză în întreaga lume. De ce?
E mult prea uşor să devii obsedat de debandada noastră politică internă. Preşedintele Trump, dacă stai să te gândeşti, i-a dat afară pe procurorul general şi pe directorul FBI pentru a se proteja pe sine de o anchetă, a încercat să determine inculparea aceluiaşi director FBI, alături de adversara sa electorală înfrântă, a calificat presa drept „inamic al poporului”, a promovat rasismul şi xenofobia în mod flagrant, a folosit incorect armata în scopuri politice, a răspândit teorii false despre fraude la vot pentru a-şi submina adversarii politici şi a minţit pe un fond de impunitate şi delăsare.
Democraţia e sub asediu în SUA - dar nu numai în SUA. Este o criză mondială. Democraţia a fost deja distrusă în Turcia, Egipt, Venezuela, Tailanda şi Rusia şi în prezent este subminată în Polonia, Ungaria şi Filipine. Cancelarul Angela Merkel, bastionul Occidentului, se îndreaptă spre ieşire în Germania. Emmanuel Macron, preşedintele de centru al Franţei, se luptă cu rate nemaivăzut de scăzute ale susţinerii. Iar în Regatul Unit Partidul Conservator se sfâşie de unul singur din cauza Brexit-ului, mărind probabilitatea unor alegeri ce ar putea aduce la putere un Partid Laburist condus de un neo-marxist antisemit.
În numele lui John Stuart Mill [filozof liberal britanic din secolul 19 - n.trad.], ce naiba se petrece?! Cum am ajuns noi de la speranţa unui „sfârşit al istoriei” în anii '90 la un „sfârşit al democraţiei” astăzi? Ne confruntăm cu două crize care se intersectează - o criză economică şi o criză a refugiaţilor.
Criza economică a fost adusă de Revoluţia Informaţiei, care, la fel ca Revoluţia Industrială din secolul 19, transformă societatea dincolo de orice recunoaştere. Revoluţia Industrială a generat averi enorme pentru unii ca Rockefeller, Carnegie, Gould şi alţi „baroni tâlhari”, dar concomitent şi o mare nenorocire pentru milioane de oameni de rând care au fost obligaţi să se mute de la ţară pentru a trăi în nişte oraşe mohorâte şi a-şi rupe spinarea muncind în fabrici. Rezultatul a fost, în cuvintele lui Benjamin Disraeli, apariţia a „două naţiuni” - „bogaţii şi săracii” - „între care nu există nici o comunicare şi nici o simpatie; care sunt la fel de ignorante în privinţa obiceiurilor, gândurilor şi sentimentelor celeilalte ca şi cum ar fi locuitori ai unor regiuni diferite sau locuitori ai unor planete diferite.”
Inegalitatea în creştere şi dislocarea socială ale erei industriale au dat naştere unor noi ideologii radicale precum marxismul, fascismul şi anarhismul, fix în acel moment în care noi tehnologii - în principal tiparul modern care producea ieftin ziare şi reviste, urmat de radio şi film - le ofereau pentru prima dată ideologilor radicali accesul la o audienţă de masă. După cum spunea T.E. Lawrence: „Tiparul este cea mai puternică armă din arsenalul comandantului modern.”
Revoluţia Informaţiei este tot atât de destabilizatoare. Ea generează averi imense pentru unii ca Gates, Bezos, Jobs şi Zuckerberg, concomitent sărăcind milioane de muncitori. Economiştii Emmanuel Saez şi Gabriel Zucman au descoperit că inegalitatea veniturilor, după ce a scăzut în perioada 1929-1978, a crescut încontinuu de atunci „aproape integral datorită creşterii ponderii veniturilor celor mai bogaţi 0,1%, de la 7% în în 1979 la 22% în 2012 - un nivel aproape la fel de ridicat ca în 1929.” Între timp, SUA au pierdut 5 milioane de locuri de muncă în fabrici după 2000, iar slujbele presupunând muncă manuală sunt în general mai prost plătite şi mai instabile decât în trecut.
Aceste tendinţe sunt cauzate în principal de automatizare, însă demagogilor le este uşor să aşeze vina în cârca unor elite pretins neloiale cum ar fi bancherii internaţionali, partenerii comerciali care chipurile ne jupoaie şi imigranţii care chipurile ne fură locurile de muncă şi aduc criminalitate. Normal că e convenabil faptul că leacurile impuse de populişti autocraţi exacerbează tocmai acele probleme pe care ei pretind că le-ar putea vindeca, agravând şi mai mult criza care le conferă lor un pretext de a rămâne la putere. (Comitatele care l-au susţinut pe Trump au dus-o sub Trump mai rău decât comitatele în care majoritatea a votat-o pe Hillary Clinton.)
Xenofobia e uşor de propovăduit în acest moment, fiindcă ne aflăm în toiul celei mai mari crize a refugiaţilor din istorie. Conform ONU, numărul oamenilor dislocaţi în întreaga lume a crescut de la 33,9 milioane în 1997 la 65,6 milioane în 2016. Această migraţie în masă a fost provocată de conflictele din Siria, Afganistan, Irak, Congo, Sudan, Libia, Ucraina şi alte ţări - şi de criminalitate şi sărăcie în ţări precum Guatemala, Honduras şi Nicaragua. Europa a avut un influx de imigranţi de aproape 1,2 milioane de oameni în 2015-2016. Migraţia a generat condiţiile propice pentru adoptarea Brexit-ului şi a dus la un val de iliberalism pe tot continentul, chiar şi în ţări precum Ungaria şi Polonia, care nu au nici un fel de influx de nou-veniţi.
Exact aşa cum progresul tehnologic al Revoluţiei Industriale i-a înlesnit lui Karl Marx propagarea „Manifestului Comunist”, tot aşa Revoluţia Informaţiei le-a oferit acestor populişti mediul perfect pentru diseminarea mesajului lor. Ascensiunea reţelelor sociale şi a televiziunii prin cablu le permite să-şi răspândească propaganda fără a fi incomodaţi de presa consacrată, obişnuită să verifice informaţiile, pe care ei o denigrează cinic ca având numai „ştiri false”.
Istoria ne arată că prefacerile economice precum Revoluţia Industrială şi cea a Informaţiei ajung în cele din urmă să se stingă de la sine şi lasă în urmă o lume mai bună. Crizele refugiaţilor se sting şi ele, mai devreme sau mai târziu. Dar între timp se pot întâmpla multe. Criza vechii ordini din Europa a produs aproape 80 de ani de conflict, adesea sângeros, între democraţie şi duşmanii ei, din 1914 până în 1991. Puneţi-vă centurile de siguranţă. Întreaga lume este aşteptată de încă un drum plin de hârtoape. (RADOR)
- Kathimerini: Atena propune o "Şcoală de informaţii" a UE
Ministerul grec al Apărării a propus înfiinţarea unei "şcoli de informaţii" în Grecia care va instrui militari în servicii de securitate, dar şi în analizarea şi strângerea de informaţii. Propunerea a fost făcută în cadrul Cooperării Structurate Permanente (Permanent Structured Cooperation - PESCO) care are drept scop consolidarea securităţii şi a posibilităţilor de apărare ale UE, un cadru în care fiecare stat-membru propune programe care ar putea interesa şi alte state-membre să-şi declare participarea.
"Şcoala de informaţii" propusă de Grecia a întrunit susţinerea deplină a Ciprului, iar alte patru state-membre (Olanda, Cehia, Portugalia, Ungaria) şi-au exprimat intenţia de a participa ca "observatori", urmând să decidă dacă vor participa ca membri deplini, în funcţie de cum va evolua propunerea respectivă.
Următorul pas este ca ţara coordonatoare a programului, care în acest caz este Grecia, să organizeze o echipă de conducere pentru paşii următori, decizând unde va fi creată această şcoală, ce program va fi urmat şi cine va participa. În continuare, trebuie să li se ceară statelor-membre şi observatorilor să decidă modul în care vor merge mai departe.
Grecia şi Ciprul vor fi cele care, ca membri deplini, vor împărţi costul programului, în timp ce statele-membre cu statut de observator vor contribui financiar doar când vor decide participarea lor ca membri deplini. Prima întâlnire până la care Grecia va trebui să aibă gata punctele de bază ale propunerii se aşteaptă să aibă loc la începutul anului viitor. (RADOR)
