Marți s-a lansat oficial First Bank, fosta Piraeus Bank, cumpărată de JC Flowers la mijlocul lunii septembrie 2018. Încercarea americanilor de a -și impune brandul celei de-a 9-a bănci de pe piața locală se face prin achiziția unor nume bancare sonore plasate la conducerea instituției. Pentru clienți, semnalul e dat de declarația acordată HotNews.ro de către o persoană aflată la conducere. Aceasta a confirmat că vor avea loc lansări de noi beneficii și produse. Condițiile contractelor aflate în derulare rămân aceleași cu cele încheiate cu ”fosta” Piraeus. First Bank a instalat în fruntea CA pe Nicolae Dănilă, fost membru în CA al BNR, dar mai cunoscut ca executiv al BCR până la privatizarea băncii. Conducerea executivă e asigurată de Dominic Bruynseels, alt fost executiv al BCR.

Imagine de la lansarea oficiala a First BankFoto: Hotnews

Dănilă, cunoscut ca un șef apropiat de angajații băncilor pe care le-a condus, a fost bine primit de angajații Piraeus. ”L-am prins și la BCR, unde când se decidea o creștere salarială sau acordarea de bonusuri, acestea îi vizau și pe șefi, dar și pe simplii angajați”, spune un salariat al noii bănci, fost angajat la banca de stat BCR.

Dealtfel, în textele publicate în perioada în care Dănilă a fost membru în CA al BNR, acesta se referea deseori la nevoia apropierii bancherilor de clienții lor, lucru pe care acum va trebui să îl pună în practică.

Poziționarea First Bank ca o bancă americană în România este însă diferit percepută de ceilalți jucători din piața bancară. ”Nu înțeleg ce vrea să arate cu denumirea și cu clipul dat de televiziuni în aceste zile”, spune unul din șefii unei bănci concurente. ”Vor ca First Bank să fie un fel de ”America first” al lui Trump? Se știe că Nicolae Dănilă e un tip cu idei, care știe să se reinventeze, dar nu bănuim spre ce vrea să se îndrepte cu noul slogan”, mai spun aceștia.

Pe Nicolae Dănilă, unul dintre cei ma bogați bancheri români, unii îl văd chiar în postura de guvernator BNR, după ce lui Mugur Isărescu i se încheie mandatul, iar alți bancheri mai spun că anii petrecuți de Dănilă în Consiliul de Administrație al BNR i-au oferit acces la date despre sistemul bancar local care l-ar putea avantaja.

De partea cealaltă, executivul Dominic Bruynseels pus la șefia băncii, are o reputație de șef dur în relația cu subalternii.

Legendele urbane spun ca Bruynseels, i-a făcut un cadou ciudat celui care urma să-l înlocuiască (cehul Spurny). La petrecerea ocazionată de schimbare de ștafetă, Bruynseels i-a înmânat lui Spurny un frumos ambalat cadou: un cuțit . Mesajul era clar: e de tăiat la BCR!

Bancherii rivali spun că vor sta cu ochii pe ceea ce va lansa First Bank în perioada următoare. ”E clar că au avut timp să se pregătească și nu vrem să fim luați prin surprindere. Vom vedea și vom reacționa din mers”, mai spun bancherii concurenți.

Ce au spus cei doi șefi în discursurile lor:

Nicoale Dănilă:

”Cu toții încercăm emoții deosebite. Emoțiile mele sunt generate de cel puțin două motive:

Fac parte din echipa mare First Bank care lansează astăzi un nou brand și construiește o nouă bancă având capital american majoritar;

În același timp retrăiesc momentul petrecut acum 44 de ani la care am participat si anume deschiderea primei sucursale a unei bănci americane în România și în Europa Centrală și de Est. Am lucrat la această bancă peste 22 de ani, trecând prin multe nume ale băncii datorită fuziunilor. Pentru români numele băncii era “ Banca Americană” . A fost un moment de referință în istoria relațiilor României cu Statele Unite. A fost o poveste de succes.

Astăzi începem un nou proiect cu un puternic acționar american, având parteneri clienții noștri și mass media. Sunt convins că va fi un proiect de succes. Construim împreună o instituție financiară românească responsabilă, dedicată pe termen lung adaugării de valoare pentru toți stakeholderii noștri: acționari, clienți, comunități locale, societatea românească. Vom sprijini activ programul național de incluziune și de educație financiară.

Închei cu o urare în stil american : “Many happy returns of the day , First Bank!” tuturor celor prezenți un călduros: La mulți ani!”

Dominic Bruynseels:

”Este un obicei în România să împărtășești cele mai importante evenimente din viața cuiva cu prietenii apropiați și cu comunitatea. Deci, bun venit la Botezul First Bank! Ocazie pe care o folosim pentru a prezenta tuturor copilul nostru frumos. Vrem să sărbătorim împreună cu voi un nou început, unul foarte important pentru noi și, sperăm, pentru voi.

După cum probabil unii dintre voi știți, am "renăscut" pe 28 iunie, când Fondul American de Investiții J C Flowers a achiziționat Piraeus Bank România. A fost începutul unei transformări profunde pentru noi. Lucrăm acum cu un nou acționar, cu un nou Consiliu de Administrație și cu o nouă echipă de conducere.

Astăzi vedeți partea fizică a acestei transformări în sediul nostru - sper că vă placa – se vor produce multe altele. Această transformare va dura câteva luni, însă până la sfârșitul lunii februarie ne așteptăm să fie finalizată în întreaga țară.

Transformarea s-a produs și în zona virtuală - suntem online pe Firstbank.ro în hainele noastre noi - vă încurajez să aruncați o privire și să vă bucurați.

Și chiar daca suntem aici pentru a sărbători noua noastră identitate vizuală și virtuală, vrem să ne facem bine înțeleși: schimbarea este una profunda. Sperăm că veți simți că relația noastră va fi mai profundă și mai personală în următoarele luni. Avem oameni buni care au răspuns cu mare entuziasm și angajament față de schimbarea pe care le-am cerut să o facă - să ne concentrăm pe nevoile clienților noștri și să-i punem pe primul loc.

Vrem să aducem serviciile bancare la un nou nivel și să dinamizăm piața - suntem aici pentru a face banking în stil american. Stilul nostru de banking trece dincolo de ceea ce este în mod normal OK pe această piață, spre "mai bine decât OK".

Pentru clienții noștri spunem: Veniți să vorbim! Suntem aceiași consultanți bancari deschiși și ne perfecționăm în fiecare zi. Pentru voi sunt disponibile propuneri și soluții de afaceri îmbunătățite și mai relevante.

Pentru comunitatea largă spunem: Suntem aici pentru a contribui, pentru a face România mai bună în toate modurile în care putem. Veți vedea asta!

Pentru angajații noștri spun: Vă mulțumesc pentru eforturile depuse până acum. Rămâneți concentrați pe nevoile clienților. Împreună trebuie să dăm viață numelui nostru - First Bank”

Context:

La 28 iunie 2018, Piraeus Bank România a fost achiziționată de către JCF IV Tiger Holdings S.àr.l., entitate aparținând grupului JC Flowers & Co. Este prima investiție pe care fondul o face pe piața din România și în Europa Centrală și de Est. Finalizarea procesului de tranziție către noul brand va fi anunțat de bancă tuturor clienților săi.

Cu sediul în București, Piraeus Bank România operează prin 100 de unități bancare, are 1.200 de angajați și aproximativ 130.000 de clienți activi. La finele anului trecut, PBR era pe locul 9 în topul băncilor în funcție de active, cu active în valoare de 11,66 miliarde de lei, reprezentând o cotă de piață de 2,96%.

J.C. Flowers & Co. este unul dintre cele mai mari fonduri de private equity, dedicat investițiilor globale în industria serviciilor financiare - gestionează active de aproximativ 6 miliarde de dolari și are birouri în New York și Londra. Fondat în 1998, J.C. Flowers & Co. a investit peste 15 miliarde de dolari în 53 de companii de portofoliu din 18 țări, într-o varietate de subsectoare ale industriei financiare, ce includ domeniul bancar, asigurări, reasigurări, servicii financiare specializate și servicii de management al activelor.

Avantajul ”noii” bănci e dat de calitatea oamenilor puși în funcțiile cheie. Pe zona de retail de exemplu a fost numită Mădălina Teodorescu, unul dintre cei mai buni bancheri locali, invidiată și respectată în același timp de comunitatea bancară. Pe zona de corporate au optat de asemenea pentru cei mai buni actori ai pieței bancare.

Rămâne de văzut cum va reuși First Bank să depășească Piraeus Bank în termeni de eficiență.

Vom reveni