Cei mai mulți tineri români locuiesc cu părinții. Vezi situația în UE

de F.B.     HotNews.ro
Luni, 17 decembrie 2018, 11:22 Economie | Finanţe & Bănci


Tinerii care locuiesc cu parintii pe grupe de varste
Foto: Pixabay
Opt din zece tineri cu vârsta între 20-24 de ani locuiesc cu părinții, iar circa unul din doi în vârstă de 25-29 de ani se află în aceeași situație, se arată într-un raport recent al Eurostat. Dacă în cazul primei categorii putem considera că se concentrează asupra studiilor, în cazul celei de-a doua motivele sunt multe, precum: câștigurile salariale mici, folosirea economiilor pentru călătorii, confortul "de a le pregăti mama” de mâncare sau a le spăla hainele etc.

Datele mai arată că bărbații sunt predispuși la conviețui cu părinții până la o vârstă mai înaintată, conform analizei pe sexe: peste 90% dintre persoanele de sex masculin în vârstă de 20-24 de ani și 75% dintre cele de sex feminin.
Pe grupa de vârstă 25-29 de ani, ponderile sunt: 39% la fete și 68,5% la bărbați.


Sursa datelor: Eurostat

Potrivit datelor Eurostat, la nivel european ponderea persoanelor tinere (16-29 de ani) care trăiesc cu părinții a fost de 68,2%: la bărbați fiind de 73,3% și la femei de 62,9%, existând un decalaj de peste 10 puncte procentuale.

Cel mai mare decalaj a fost observat în Bulgaria 19,3 puncte procentuale și România 17,2 puncte procentuale.


Sursa: Eurostat

Același raport arată că în ceea ce privește riscul de sărăcie și excluziune socială pe grupa de vârstă 16-29 de ani, anul trecut România se află pe locul al treilea, cu 40,4% dintre tineri, după Grecia cu 45,9% și Bulgaria cu 41%.

În ceea ce privește anul 2016, persoanele care locuiau cu părinții se aflau într-un procent mai mic în risc de sărăcie și excluziune socială, comparativ cu cele care locuiau singure.


Generația Bumerang

Generația Bumerang: tinerii care pleacă la studii sau își găsesc un job și se mută din casa părintească, ceea ce oricum demult visau dar care se re-întorc în cuibul părintesc. Pentru unul din 6 aventura se încheie rapid din cauza lipsei banilor, de cele mai multe ori.

Rezultatele unui sondaj făcut de Pew Research arată că, în ansamblu, 34% dintre adulții cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani, care locuiesc împreună cu părinții lor sau care se mută temporar din cauza condițiilor economice, spun că viața alături de părinți a îmbunătățit relația cu aceștia. Doar 18% spun că relația lor cu părinții s-a înrăutățit, iar 47% spun că mutarea nu a produs nicio schimbare.

Un alt studiu, publicat în revista Social Science & Medicine, arată altceva: copiii adulți pot fi o sursă de sprijin emoțional pentru părinții mai în vârstă, dar și o sursă de conflict și stres. În urma analizelor mai aprofundate, rezultatele par să indice faptul că întoarcerea la căminul parental a copiilor adulți poate fi asociată cu scăderea calității vieții părinților.


Pe scurt:
  • Situația tineretului român nu e deloc roză, atâta vreme cât jumătate din românii cu vârsta mai mică de 25 de ani lucrează în agricultură și în comerțul cu amănuntul, adică zone cu valoare adăugată extrem de redusă.
  • Vârsta la care tinerii romani părăsesc locuința părinților a urcat anul trecut la 30,3 ani, potrivit datelor Eurostat. Fetele pleaca din locuinta parentala la 25,8 ani, valorile fiind printre cele ridicate in UE (suntem în medie pe locul 11 in UE28). Cel mai târziu pleacă de acasă maltezii, croații și macedonenii, iar cel mai timpuriu, nordicii (suedezii, danezii și finlandezii). De regulă, plecarea are loc atunci când condițiile economice îți permit traiul pe cont propriu, chiar dacă ulterior părintii te mai sprijină.
  • Peste 100.000 dintre șomerii cu vârsta de sub 25 de ani nu au lucrat niciodată
  • Populația tânără (25-34 ani) este cea mai afectata, populația descurajată din acest segment de vârstă reprezentând 27,0% din totalul persoanelor descurajate. Persoanele descurajate sunt persoane inactive disponibile să lucreze în următoarele două săptămâni, care au declarat că în ultima lună au căutat un loc de muncă folosind metode pasive sau că nu caută un loc de muncă din următoarele motive: au crezut că nu există locuri libere sau nu au ştiut unde să caute; nu se simt pregătite profesional; cred că nu vor găsi de lucru din cauza vârstei; au căutat altădată şi nu au găsit.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1970 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Salarii mici, chirii scumpe, locuinte scumpe (Luni, 17 decembrie 2018, 11:57)

    Mondialul [utilizator]

    Raportat la castig si cheltuieli.
    Multi deja indatorati, putinii bani ramasi pentru distractii, consum, masina, combustibil
    In plus vorbim de alta generatie,nu mai mananca iaurt cu paine pentru au apartament/casa.
    Generatiile anterioare in toata lumea au avut costuri mult mai mici ale locuintelor si ale masinilor raportat la castig si tot datorita lor au ajuns in aer.
    Sansa au tinerii din afara Europei, noii oaspeti, care primesc de la statele din Vest locuinta, bani de combustibil si alte cheltuieli.

    Grosul bogatiilor sunt in mana celor pre generatia milleanials. Locurile de munca bine platite au plecat in Asia, a ramas munca in domeniul serviciilor unde nu se plateste bine. O sa iasa deranj.
    Am vazut un studiu recent in care costul unui apartament ar trebui sa fie cat salariul pe 3 ani avand in vedere multitudinea de cheltuieli in lumea de azi.
  • +1 (1 vot)    
    Preturi enorme. (Luni, 17 decembrie 2018, 12:30)

    Marionette [utilizator]

    1. Oamenii s-au injumatatit in ultimiii 30 de ani pe acelasi fond locativ.
    2. Pretul in occident se calculeaza ca salariul mediu X 5 ani, deci preturile sunt foarte mari pentru puterea de cumparare. Infrastructura e zero dupa ce dai preturi mari.
    3 Viitorul mu arata bine. De aceea nimeni nu mai vrea sa bage bani sa fie la cheremul lui Dragnea .
    4. Vrei o casa noua cand ai copii, ori in Romania datorita hotiei ultimul lucru la care te gandesti este sa faci copil.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by